Un numãrãtor de goluri și etape, Rãzvan Toma, cine știe ce mãrunt propagandist politico-ideologic de pe vremuri(pe cât e de mãrunțel e și ca gazetar), scapã un scuipat din negura barbișonului capitalist înspre Steaua, doar fiindcã și-a amânat meciul dinaintea returului cu Bate Borisov(te bate Dumnezeu bãi zaglebie de cronicar !), acuzând-o de abuz, de o continuare a unei tradiții nefaste, "una încã din epoca zãmislirii ei, cea a secerii și ciocanului". Ce abuz înfiorãtor, urmãrind a rãmâne în elita europeanã(chiar dacã pe o treaptã a treia), nu ieșind anonim din primul tur. Dar sã-l lãsãm în plata Prosportului pe acest zãmislit dintr-un ciocan nereușit și sã savurãm încã un succes stelist, ce riscã a se permanetiza: accederea în grupele Champions League. Evident cã echipa lui Hagi a avut noroc, baftã, bulan. E ca și cum la Loto cineva ar prinde mereu 6 numere din 49(e exclus conform legii probabilitãții, dar ce sã ceri neaveniților care-și dau cu presupusul).
Steliștii sunt în situația olimpicilor români, care prin medaliile câștigate, dau iluzia existenței unui popor mult prea deștept. Ei conteazã în Europa, iar toamnele din titlul cronicii sunt imperialele în raport cu improvizațiile celorlalte teamuri de la noi. Ca o predestinare (blestem ? sfidare ?) toți acționarii Ligii au vile, lacuri, cabane, numai patronul Stelei are palat la ªosea, pe unde acum un secol și jumãtate Mavrocotdat se plimba cu sania trasã de cerbi(Maybach-ul de atunci) !? Steaua a intrat de 5 ori în grupele Champions League, Dinamo a ratat tot de atâtea ori, altora li-i interzisã pânã și visarea. Voi repeta, pânã va înțelege și acel activist remanent, ce nu se poate desprinde din inerția secerii și ciocanului, cã proba veritãții în fotbal e performanța internaționalã. Urzicenii n-au decât sã facã o singurã searã spectacol de galã cu golul lui Galamaz, avându-l la țambal pe lãutarul Meme(cel care cântã în struna oricãruia, contra bani), susținut la corn englez de Dan Petrescu, cu un ochi râzând și cu celãlalt plângând(stați liniștiți , lãcrimând de bucurie), dar nimic nu va egala vreodatã stagiunea autumnalã din Champions League. Strâmbul a fost încovoiat de Lazio(lovituri letale laziale în câteva minute !), Fãlcosul s-a fãcut de Pașcani și Podul Iloaiei în țara unde se credea specialist, Grigorașul cu idei, s-a înecat la Cotul Pisicii.
Toți, Doamne, și toți trei, au strâns 1,5 puncte europene, în vreme ce inestetica și bãftoasa Steaua 8. Se vor odihni de acum provincialii(în fotbal, nu ca plasare geograficã, sã fim bine înțeleși), pregãtiți volitiv ca sã le rupã exemplar picioarele celor care duc blazonul fotbalului unei țãri(și al lor, nevrednicii, dar lor nu le pasã, cã doar nu i-au mandatat nicicum). Dupã ce cã Steaua-i norocoasã, marcheazã numai din faze fixe, nu din acțiune. Nu mai conteazã cã jumãtate de veac s-a pus mereu placa uzatã la un patefon stricat cã am fi fost egalii granzilor în câmp, dar aceștia, pragmatici și pramatii, ne-au marcat din faze fixe. Acum strâmbãm din nas. Bine, norocoși și fixiști, dar mãcar recunoașteți cã n-aveți joc spectaculos, ca pe vremuri. Parcã ar mege comentariul lui Þiți Dumitriu III, când antrena pe AEK Atena:"Vreți spectacol ? Atunci de ce nu vã duceți la circ ?" Chiar și marile echipe europene(nu e deocamdatã cazul Stelei), care ar putea lesne dezvolta faze de reclamã și kinogramã, afișeazã o prudențã exageratã, fiindcã un contraatac distruge în câteva secunde toatã filozofia unei abordãti tehnico-tactice. Pentru câteva bijuterii tehnice nimeni nu riscã banii puși în joc. Cu Zapata în poartã(despre care nu-și mai amintea Michele Urziceanu) s-ar putea sã ne prindã zãpada pe patinoarul cu staruri al Europei.
ªtiu, jocul scârție, nimeni nu mai are rãbdare, adversarii rânjesc cãtre noi, policlinica Steaua funcționeazã non stop. Dar mãcar asta admiteți: în România existã o singurã echipã de fotbal: Steaua. Restul sunt formații...
Constantin Ardeleanu
