La 60 de ani de la disputarea primului meci de catre clubul Armatei Regale Romane, Steaua face astazi primul pas pentru accederea in grupele Ligii Campionilor, pentru al doilea sezon consecutiv. Bucuria momentului aniversar, care ne trimite cu gandul la inceputurile dificile ale urcusului sisific catre Olimpul performantelor sportive, trebuie sa fie dublata de o victorie a Stelei de astazi in fata "rusilor albi", chiar pe terenul acestora, pentru a putea pregati in liniste fiesta de peste doua saptamani.
Desi foarte multe persoane apreciaza ca vom avea parte de o dubla facila, in care vom zburda pe teren, inclin sa cred ca nu va fi deloc asa si ca vom transpira serios pentru a obtine calificarea. Pe langa faptul ca nu jucam grozav, jucatorii nostri exponentiali, de la care se asteapta enorm, Dica si Neaga, par a trece printr-un con de umbra al formei sportive, iar solutiile ofensive sunt sublime, dar lipsesc aproape cu desavarsire. Mai mult chiar, practica a demonstrat-o, este mult mai greu sa te capacitezi la maxim intr-un joc cu o formatie anonima, decat sa lupti contra formatiilor bine cotate, unde oricum nu ai nimic de pierdut. Sper insa ca ai nostri sa dea dovada de maturitatea sportiva necesara acestui nivel, care i-a facut de altfel sa performeze in Europa in ultimele sezoane si sa transeze calificarea inca de la Borisov.
In ceea ce priveste formatia de start, avand in vedere ca Gica Hagi si-a exprimat recent optiunea de a juca la Steaua intr-un sistem 4-2-3-1, cred ca aceasta va arata astfel: Zapata - Golanski, Goian, Rada, Petre Marin - Radoi, Plesan - Nicolita, Dica, Neaga - Zaharia. Daca antrenorul va opta finalmente pentru un 4-4-2 "clasic", cel mai probabil varful impins Zaharia va sari din schema, urmand a intra Croitoru la mijloc, in banda stanga. Personal, as agrea mai mult prima formula, care mi se pare mai elastica si in care putem avea o organizare superioara.
In speranta pretuirii cum se cuvine a momentului istoric de acum 60 de ani, printr-o victorie cu iz aniversar, inchei prin a ura "La Multi Ani!" acelora care isi serbeaza onomastica astazi.
Forza Steaua! Intotdeauna Superiori!
Alex (Piece)
