STEAUA PORTARULUI TOMA VOINESCU

"Trãim într-o lume în care primul e totul și al doilea nimic" obișnuia sã spunã Walter Scott, adagiu adaptabil la "garsoniera" portarului(cum se exprima pitoresc Tamango) astfel: "practicãm un sport în care numãrul 1 e totul, iar rezerva lui mai nimic". Priviți-l cât de umilit carã "rezervistul" la intrarea pe teren plasa cu mingi. Deși de fațadã numãrul doi bolborosește "nu mã deranjeazã, cel mai bun sã apere", nimeni nu poate intui ce se petrece în sufletul lui. În cazul unor valori apropiate, în câmp se pot face improvizații: Ienei a fost retras ca fundaș când apãrarea Stelei scârțâia, Iovan a fost mutat fundaș dreapta, fãcându-i loc "Cãprioarei" Belo(mișcare genialã a lui nea Imi), iar Rãdoi penduleazã între mijlocaș și fundaș dupã cum se trezește la palat vizionarul Gigi.

Dar cum acționezi când ai doi goal-keeper-i(ba chiar gold-keeper-i, pãzitori de aur) ca în cazul C.C.A. ? În zilele noastre s-a generalizat o metodã durã: primul portar apãrã pânã "o comite", urmeazã al doilea, supus unei presiuni similare. Antrenorii militari, de-abia ieșiți din marasmul rãzboiului, au gãsit o formulã elegantã, care sã nu lezeze orgoliul celor douã pantere: apãrarea alternativã a porții. Nicãieri nu s-a mai întâlnit un asemenea fenomen nici înainte, nici dupã acel deceniu 6 "militar". Ai fi tentat sã-i numești "gemenii porții", dacã n-ai ști cât de diferiți au fost ca fire și stil(în afara înãlțimii comune de 1,74 metri și talentului de excepție nu-i lega aproape nimic). Oricum metafora-omagiu cea mai nimeritã cred cã e aceea de a considera, într-o secundã de recunoștințã, cã acea faimoasã C.C.A,, rostitã pe de rost de fani și profani, a avut un singur portar, pre numele sãu Toma Voinescu !

Un muntean din județul Giurgiu(Þop) și un moldovean de Brãila(Michi, zis și Dulfi). VOI NE SCUzați portari de duzinã cã despre cei doi s-ar putea scrie un TOM Antologic: muncã(amândoi decorați cu Ordinul Muncii), talent, sacrificiu, dragoste imensã fațã de club(care dintre portarii de azi ar accepta sã-și înjumãtãțeascã de bunã voie palmaresul de la echipã și naționalã ?). Iatã scurte portrete rãmase de la antrenorul lor Ilie Savu: Voinescu, aparent mai sobru, dar iute la mânie, exploziv, suplu și mobil; Toma, mereu pus pe glume, dar sobru în intervenții, echilibrat, cu plasament excelent. Amândoi cu o detentã imponderabilã și ieșiri curajoase la centrãri, în condițiile apãrãrilor rarefiate ale romanticului WM (3-2-5 !!!).

Se antrenau suplimentar pe ascuns, regula alternanței nefuncționând decât atunci când unul dintre ei era accidentat. Voinescu: 6 titluri, 5 Cupe ale României, 185 prezențe în A și 22 la naționalã, "cel mai mare portar din lume" socotit la Olimpiada de la Helsinki din 1952(ziarul consfințind asta i-a fost confiscat la vamã), 1-2 cu Ungaria,viitoarea vicecampioanã mondialã, meci de referințã, cel cu Spania de la București din 1963 scor 3-1, în preliminariile campionatului european, insuficient pentru a rãsturna acel 0-6 din tur, marca Titi Teașcã. Toma: 5 titluri, 2 Cupe, 108 prezențe în A, 16 la naționalã, la Universiada din Budapesta din 1954 în 7 partide n-a primit nici un gol, meci de referințã în 1956 la Belgrad Jugoslavia-România(C.C.A. plus Stoke și Nae Georgescu), 0-1, când l-a înlocuit pe Voinescu în minutul 29 și a parat un 11 metri la Vukas.

Þop pare sã fi luat fața la fotografie(mai ales cu acea pozã când el agațã mingea în vinclul porții) și cu tragerea permanentã a elasticului de la șort, ca semn al nerãbdãrii de a plonja. Toma, nespectaculosul, va rãspunde cu un gest consistent, o adorație unicã fațã de Steaua, ca antrenor dirijându-i juniorii cei mai talentați de la "Luceafãrul"(de ofticã, cei de la Dinamo au tras sforile și-au desființat vestita pepinierã centralizatã de valori). Dacã voiați reperul de început al superbei sintagmei "trup și suflet pentru culori" îl aveți în legenda...portarului Toma Voinescu !

Constantin Ardeleanu

Excelent, domnule Ardeleanu!

amintiri, povestiri, istorii si jucatori care au creat din Steaua un nume, o legenda. din pacate cam nimic nu a mai ramas din acea mentalitate si acea traditie. ce contrast intre acest articol si cel chiar de langa el dedicat venirii lu Plesan...elocvent pentru starea in care a ajuns Steaua. Dar ma rog poate a vazut ciobanul parul ala cret a lui Plesan si o fi zis ca e oaie. Asta o fi fost adevaratul motiv. Pe cand si un articol despre Profesorul Constantin, un jucator fenomenal si pe nedrept uitat de multi?

Am citit si in gsp un articol despre cei 2 portari si chiar ma gandeam ca merita si pe site-ul nostru un articol. Felicitari domnule Ardeleanu.

Mda... genial articolul domnule Ardeleanu, dar din pacate prea putini dintre tinerii de azi mai citesc asa ceva. Ei sunt preocupati cu injuratul altora si picanteriile tampite! Felicitari si va rog sa ne mai "livrati" asemnea momente de istorie cat de des. Mult succes si HAI Steaua!!!

Domule Ardeleanu, cu tot respectul, fac o mica mare precizare.

Braila nu e in Moldova. Nu este, nu a fost si nu va fi. Dovada sta fapta lui Stefan cel Mare de a arde din temelii orasul mai sus numit. In pofida asezarii sale, la 10 km de Moldova, la 5 de Dobrogea, acest oras face parte din "regat", cum era denumita zona Munteniei.

In multe medii aud aceasta confuzie. In putine medii, insa, aud asocierea fiind spusa cu rautate.

Insa contextul istorico-geografic nu a pozitionat niciodata Braila pe harta Moldovei.

Inca o data va asigur de tot respectul meu, si imi cer scuze ca am fost total off-topic!

Felicitari pentru articol: aveti har intr-ale scrisului, intr-adevar si, daca imi permiteti o completare la cele spuse de faimosul anonim - si Buzaul este in aceeasi situatie; si geografic, si istoric, Braila si Buzaul fac parte din Muntenia. Primele judete ale Moldovei, la sud, sunt Galati si Vrancea.

Atat cu aceasta divagatie.

Singurul lucru ce conteaza cu adevarat: fenomenul Steaua! steaua_ro

"Este în fața mea. La cîțiva metri. Þop, Þop Voinescu. Un portar care a intrat în legenda fotbalului nostru. Bâtrînii îl au pe David, pe "ii Dio" în minte și în clasamentele personale. Generațiile mai noi, cele de dupã rãzboi, îl au pe Voinescu ca tip reprezentativ al portarilor mari ai fotbalului ro¬mânesc. Este în fața mea. Ochii n-au pierdut nimic din seninãtatea tinereții, cum nici mișcarea nu i s-a încetinit cu nimic. Poți sa-i dai fãrã teamã echipamentul de portar și sa-l trimiți în teren. Alura lui nu se deosebește cu nimic de aceea a elevilor lui de astãzi, Iordache și Duckadam. ªi, mai presus de astea, inima i-a rãmas tinarã, generoasã, nici un rid nu-i vei descoperi în gânduri și, mai cu seamã, in marea iui dragoste pentru sport. Pentru sport, pentru Steaua, pentru echipa naționalã de ieri și de astãzi.

Ce farmece a aruncat Voinescu asupra tribunelor, facîndu-le sã tresalte la fiecare plonjon al lui? Ce fluid a transmis el promoțiilor de copii, de juniori și chiar de reputați internaționali care și l-au fãcut idol? Arma lui s-a arãtat numai una: o pasiune pentru fotbal, o trãire a fiecãrui meci, dar ce zic eu?, a fiecãrui minut din fiecare partidã egalã cu arderi de peste o mie de grade! Vi-l mai amintiți, cei care l-ați mai prins între buturile naționalei sau ale, pe atunci, C.C.A.-ului? Era, tot, un neastâmpãr, un pachet de nervi și de energie. Vã mai aduceți aminte acea mișcare — unii o numeau tic, noi îi spuneam semnul marii lui trãiri a întrecerii, acea ridicare a elasticului chiloților lui matlasați — pe care o fãcea aproape din minut în minut? Chiar și cînd balonul era pus la punctul loviturii de pedeapsa din fața lui, Þop Voinescu își tot chinuia elasticul chiloților... O fracțiune de secundã înainte de a plonja, nãlucã, spre a opri zborul mingii...

Venea în 1950 la C.C.A. "îmi aduc aminte ca astãzi, se confeseazã el. Am jucat în finala "Cupei României" și am învins pe Flamura Roșie Arad. Nici nu mã dezmeticisem bine și trãiam o bucurie pe care mulți fotbaliști mari de la noi n-au trãit-o, deși au luptat ani mulți, sezoane la rind: sã cîștigi Cupa. Eu, abia intrat, încã mic fotbalist într-o echipã mare, sãrutam cupa la sfîrșit de meci și îmi spuneam cã, dacã voi ști sã muncesc cum trebuie, sã fiu om, cum erau admirabilii mei coechipieri Apolzan, Bone, frații Zavoda și ceilalți, mã așteaptã un drum frumos."

ªi a fost, în adevãr, un drum frumos! ªase titluri de campion al țãrii cu "echipa de aur" C.C.A., un unsprezece care, zicem noi astãzi, a inspirat și ambiționat multe alte formații ce au încercat mereu sã-i atingã cota. Plafonul valoric stabilit de C.C.A.-ul anilor '50—'60 a stat mereu ca un îndemn. Un asemenea punct de referințã i-a "îndîrjit, poate, și pe actualii jucãtori în realizarea unor strãlucite rezultate internaționale. In spiritul acesta cresc, cum observãm, (sprijiniți și de probe) "mînjii" lui Jenei, deciși sã reînnoade tradiția "echipei de aur". In grupul celor ce se strãduiesc, cu o patimã nobilã, sã-i pregãteascã îl distingem și pe Þop, cu portarii lui, pe Þop plonjînd și astãzi ca în anii tinereții... Ca în anii cînd lupta "ca între prieteni adevãrați, spre folosul echipei de club și al naționalei" (cum tot el ne mãrturisea, recent) cu Toma. O disputã superbã și sportiva din care (da, Þop, ai dreptate!) a cîștigat fotbalul românesc!

... Este în fața mea. La cîțiva metri. El, vesnic tanarul Þop Voinescu, gata, parca, sa se arunce in calea mingii. Ca in vremurile cind salturile lui prin aer ridicau in picioare tribunele marilor stadioane!"

EFTIMIE IONESCU

SUPLIMENT VIATA MILITARA

MARTIE 1984

Felicitari pentru articol domnule Ardeleanu!

Istoria glorioasa a Clubului Steaua trebuie popularizata pe acest site, impreuna cu cei care au realizat marile performante la Steaua, fie ca sunt jucatori, antrenori sau conducatori ai clubului.

Am ales sa postez acest articol din Suplimentul Viata Militara deoarece eu nu am apucat sa-i vad la treaba pe cei doi mari portari: Voinescu si Toma.

Tot ce stiu despre ei este din ceea ce am citit.

La meciurile Stelei de pe stadion am inceput sa merg abia cand un alt mare portar al echipei Steaua, Vasile Iordache, se afla la finalul carierei.

Imi pare rau ca nu am acum la indemana nimic despre celalalt portar al Stelei din acea perioada: Toma.

Inca o data felicitari pentru articol domnule Ardeleanu!

Felicitari pentru excelentele dvs articole.Memorabile!

@Kreator- si articolul copiat aici de tine este istoric.Si eu m-am nascut prea tarziu pentru a-l vedea pe viu la lucru pe Top Voinescu,si,ca si tine,copilas fiind,cand ma ducea tata-miu la stadion,portar era tot Vasile Iordache...