Am urmarit la televizor Super Cupa Poloniei pentru a-i spiona pe viitorii adversari ai Stelei intr-un meci cu miza. Personal sunt nemultumit fiindca mi-am incalcat un principiu, aratand atat de mult interes pentru un adversar cotat teoretic la un nivel inferior ros albastrilor, dar nelinistea pe care-o simt inaintea debutului lui Gica in meciuri oficiale, m-a determinat sa aloc timp si energie.
Zaglebie e acel tip de echipa care te baga in ceata, te face sa nu intelegi mult din fenomenul fotbal. Poti s-o domini categoric, sa ai senzatia ca te poti distra cu fotbalistii acesteia, fara ati face griji pentru rezultatul final. Tocmai aici este capcana. Aparent o formatie mediocra, fara stralucire, dar care iti amorteste vigilenta. O Slovenie perfida, o Norvegie al carui joc il inveti repede, dar care iti baga mingea-n ate desi stii exact ce poate si care-i sunt automatismele.
Fara a excela la capitolele inventivitate si tehnica, este previzibila, iar jocul sau ofensiv se rezuma la pasele lungi, si progresie pe spatiile largi. Aglomereaza foarte bine jumatatea terenului in care se apara, optand sa astepte greseala adversarului, iar in atac se bazeaza pe angajament, forta si fructificarea fazelor fixe, nefiind o formatie care sa te macine prin posesia balonului si viteza de circulatie a acestuia. Registru tactic pe care-l aplica este unul simplist, dar ceea ce stie sa faca, face foarte bine. Ar fi o greseala sa-i subestimam, cum ar fi o mare tampenie sa-i consideram "tari". Fiecarui adversar trebuie sa-i aloci respect si atentie atat cat merita, fara a te speria si fara a-l bagateliza. Adversarul campioanei Poloniei de ieri, Belchatow, dupa ce a aratat de-a lungul finalei, cu greu s-ar putea compara cu o formatie din zona 6-12 a Ligii I, fara nicio exagerare. Un fotbal mimat, putine solutii, putina presiune asupra lui Zaglebie, fapt ce ma duce cu gandul ca fotbalul polonez la nivelul competitiei interne este net inferior celui din Romania.
Reintorcandu-ne spre baietii nostri, gasesc ca e mult mai firesc ca preocuparea noastra sa se indrepte asupra lor. Daca Steaua nu va trece de polonezi sau nu va ajunge in Grupele Champions League, acest fapt se va intampla din propria-i vina si nu din cauza adversarilor. In clipa de fata vicecampioana are jucatori, dar nu are o echipa, acest fapt intretinand confuzia si nelinistea justificata a suporterilor. Faptul - laudabil pana la un moment dat - ca Gica Hagi a preferat sa sacrifice ideea de formare a unui prim 11, a condus la situatia de a avea un lot valoros, dar neexistand o partitura prin care echipa sa se identifice.
Din pacate, timpul este nemilos, iar dubla mansa cu Zaglebie bate la usa. Ramane de vazut capacitatea antrenorului de a aduce omogenitate in joc, de a identifica jucatorii cei mai potriviti spre a fi titularizati. Bicfalvi, Ochirosii si Croitoru reprezinta marile provocari, Goian, Dica, Neaga, Cernea si Marin certitudini, iar Badoi, Emegara si Gurita semne de intrebare. De asemenea un semn mare de intrebare este legat de forma sportiva a capitanului Radoi dar si de utilitatea introducerii lui Nicolita in conditiile in care Golansky si Badoi acopera foarte bine atat faza de aparare cat si cea de atac pe banda dreapta.
Adaugandu-l pe Zapata dar si preconizatele transferuri ale lui Camus si Vladimir Ivic, il regasim pe Hagi in fata unei situatii aparent ideale - doua, trei optiuni pe fiecare post, dar si a unor probleme mari - a motivarii jucatorilor si a mentinerii acestora intr-o atmosfera propice performantei, depasind frustrarea netitularizarii permanente.
