În interpretare numerologicã , data de naștere a Stelei(7.6.1947) îi avertiza pe adversari asupra ghinionului ce se va abate asupra lor(7+6=13; 9+4=13). Cifrele rãmase nedecriptate sunt la fel de sugestive: 1, obsesia steliștilor pentru prima treaptã a podiumului și 7, simbolul miracolului. ªi n-au fost prea multe motive sã ne îndoim cã în cei 60 de ani de existențã mesajul criptic n-a fost confirmat. Doar în registrul ghinionului se înscrie și întâmplarea cã aceastã aniversare a avut loc într-un an în care cea mai galonatã echipã din fotbalul românesc n-a obținut nici un trofeu. În schimb a dat cea mai rãsunãtoare loviturã financiarã: 12 milioane de euro din participarea în grupele Champions League, fãcând posibil nu numai circul de doi lei al Principelui dar și palatul Becali.
Nu se poate și cu banii la teșcherea și cu sufletul în rai sunã un proverb-manea. Sunt multe explicații în privința arginului chinuit obținut: meciurile interne și internaționale disputate o datã la 3 zile, jocurile mereu în deplasare din cauza refacerii gazonului din Ghencea, partidele fãrã spectatori(existã și nefericire din prea multã iubire), arbitrajele ostile, care retezau din fașã orice tentativã de urmãrire a liderului, ipoteza greu de crezut cã au fost plãtiții "killeri" terți ca sã-i scoatã, la propriu, din joc pe cei din Ghencea, relaxarea de dupã douã titluri consecutive. ªi alte necazuri din tot atâtea cazuri: cazul Oli(când nu ești în stare sã gestionezi un 3-0 la Middle, chiar cã ești antrenor de mijloc), Rãdoi, Iacob, Thereau, Andrey, Iacob, Saban, Elton, Meme. Ai senzația cã Steaua a concurat voit cu handicap.
Ce a fost, a fost, ce va fi va fi, iatã cã a venit și marea zi. Peluza Nord și Sud, plasându-se ca pe stadion pe douã laturi opuse, au celebrat la Casa Studenților "Grigore Prioteasa"(primul socru al dinamovistului Adrian Nãstase-ce cult al hoției plenare din tabãra adversã !?), inaugurând o premierã a fenomenului sportiv autohton: sãrbãtorirea unui eveniment în regia exclusivã a suporterilor. Nu ca un semn de disidențã ci ca un puseu de demnitate. Adio suporterului milog, cerșind bani de o bere la ieșirea de la vestiare, ca preț al scandãrilor ! Câtã tinerețe și entuziasm la acești fani(flori de cAISS, le-ar numi poetul, dacã n-ar ști cã se aflã printre ultrași). Cu muzica rezonând cu viteza sângelui lor, bucuria reîntâlnirii în afara stadionului pãrea una normalã.
Pânã când un arc voltaic a inflamat sala: într-o fracțiune de secundã legea gravitației n-a mai funcționat. Sãrituri, însoțite de strigãte de "Steaua" și numele idolilor Hagi și Balint, care au ținut sã participe la aniversarea lor de suflet. Ritual repetat și atunci când au apãrut pe rând Ilie Dumitrescu și Mirel Rãdoi. Înaintași din fotbal, toți de profesie mijlocași. O istorie vie a Stelei din anul 1982, când "Pele de Bistrița" a venit în Ghencea, pânã în 2007. O felie reprezentativã de un sfert de secol desprinsã din tortul aniversar al celor 6 decenii. Exuberanța a atins cote maxime, fanii atingându-și idolii ca pe nemuritori. Pe ecran, secvențele cu marii sportivi ai clubului Steaua sunt însoțite cu urale de recunoștințã: "Campionii !" "Imnul meu" se cânta în propria-mi arenã: "Allez steliștilor/ ªi viteziștilor/ Zeii tribunelor/ Voi campionilor !"
Discret s-au rulat și imagini din sãlbãticia represiunii gratuite de la meciul din Groapã, pe muzicã gravã simfonicã, și s-a retezat din start, inteligent, pornirea câtorva spre scandãri "anti". Era prea deplinã sãrbãtoarea galeriei și galaxiei roșu albastre pentru rãfuieli de cartier. Dintre cele trei celebrãri(clubul mamã, clubul de fotbol și suporteri) ultimii au surprins, inspirat, chintesența aniversãrii: "Ole, ole, 60 ani de glorie !" M-a întrebat un suporter: "faceți parte din generația veche, nu-i așa ?" "E evident, odatã ce sunt aproape de vârsta Stelei" "Cum, aveți 60 de ani ?" "Prietene, din pãcate nu-i mai am"...
Constantin Ardeleanu
)