În anii '80 ai secolului trecut, pe fondul dorinței megalomanice a dictatorului de a transforma România în putere economicã și stat creditor în valutã (cu orice preț, foamea și frigul fiind niște amãnunte pitorești nesemnificative), echipele de fotbal, bazate pe orgoliul rãnit al jucãtorilor(pânã atunci furnizori de "miercuri negre" în primele tururi ale cupelor europene) și susținute logistic de vestita "școalã de fotbal a Luceafãrului", au declanșat ceea ce s-ar putea numi o resurecție a Estului, spãrgând, neașteptat, plafonul mediocritãții.
Puțini știu cã "Luceafãrul" a fost desființat de principalii rivali ai Stelei, deoarece, fostul portar al C.C.A., Toma, a avut flerul sã dirijeze cei mai talentați juniori înspre Ghencea, mutare ce-și va demonstra efectele în cel mai strãlucit lustru al fotbalului românesc(1985-1990). Sau cã la centrul de pregãtire al juniorilor "23 August" s-a antrenat câteva luni Valentin Ceaușescu, cu certe abilitãți pentru fotbal, dar a trecut la fizicã atomicã-via Marea Britanie-deoarce maicã-sa nu dorea ca feciorul cel mare sã se amestece cu "golanii" din fotbal.
Cum generalul fãcut la apelul de searã, Nicolae Ceaușescu, împreunã cu colonelul Corneliu Mãnescu, viitor președinte al O.N.U., au rãspuns în anii '50 de Clubul Sportiv al Armatei, implicarea surprizã a lui Valentin în fotbalul stelist, a atras anatema de echipã a clanului, a planului, a cincinalului. Interpretare abuzivã, nedreaptã, ridicolã. Dupã ce a scãpat de sarcina sportului, pe Ceaușescu nu l-a mai interesat Steaua. Ba mai mult, a intenționat, dupã modelul bulgar, sã desființeze Steaua și Dinamo, mai ales dupã finala din 1988, când omul de casã a Spitalului de urgențã, tușierul George Ionescu, a anulat golul valabil al lui Balint.
Lui "Vale", cum îl alintau fotbaliștii, frecventând în studenție fotbalul de Premier League, i-a fost ușor sã constate cã noua echipã din Ghencea joacã altceva. Le-a declarat la mare în vara lui 1985: "Bãieți, sunt convins cã în ediția viitoare veți lua Cupa Campionilor Europeni și tocmai de aceea am pariat pe o ladã de whisky cu un amic din Anglia cã așa se va întâmpla. Nu râdeți, vorbesc serios !" Convingerea nemãrturisitã a fotbaliștilor nu putea fi decât cã paranoia pãrinților e ereditarã. Valentin, ajuns de facto un fel de director sportiv, l-a determinat pe Sfynx sã remarce: "douã defecte are Valentin, fumeazã prea mult și e atât de îndrãgostit de Steaua încât stã lângã bãieți de la 8 dimineața pânã seara târziu". ªi mai avea un defect, vãzut astfel dinspre ªtefan cel Mare și Blat: ura visceral aranjamentele. Toatã mașinãria lui Postelnicu, Lucescu & Anghelache, cu liota de victorieni și morenari, a fost obligatã sã fie conservatã, iar pentru a nu ieși din rutinã se exersa doar fabricarea de golgeteri mincinoși ai Europei.
Astfel se explicã de ce mafia arbitrajelor s-a nãpustit asupra Stelei dupã 1989, sub paravanul de noblețe al rãzbunãrii pe echipa dictaturii. Il Luce se trezea vorbind singur prin Puglia Romana cã titlul ar trebui sã revinã alternativ consacratelor campionatului, nu doar uneia singurã. Când și în democrație Steaua a doborât recordurile anterioare(6 titluri consecutive)-deci teoria cu echipa clanului se evaporase-, nu s-au lãsat pânã n-au desprins-o, dupã o lege Mârzescu din 1923, de clubul mamã, sub manevrele aventurierului Marcel Pușcaș, sprijinit logistic de o bãbãciune de ministru, Babiuc(vecin de scarã cu Marcel), care se putea lãuda cã a pus pe butuci pe Dinamo, împreunã cu Ianul, pentru un cincinal și mai bine. "Vale" a intervenit și pentru a salva carierele sportive ale lui Andone și Sabãu, sau pentru o premiere mai aproape de performanțã a steliștilor.
Rugãciunile poporului stelist l-au ajutat pe acesta sã supraviețuiascã blestemelor care au fãcut din toatã familia lui una tragicã. Concluzia ? Da, Steaua a fost o echipã a dictaturii. A dictaturii fotbalului mare !
Constantin Ardeleanu
