"Dacã mulți spun cã Steaua nu a fost bunã - la aia din '87 mã refer - atunci sã mai așteptãm o sutã de ani, sã vedem dacã mai prindem vreo finalã. Se spune cã s-au jucat atunci puține meciuri, dar s-a ajuns într-o finalã! Tot aici era, tot finala Cupei Campionilor se numea. ªi de douã ori, nu o datã!" - Gheorghe Hagi
Intr-o zi de februarie a anului 1998, cursa de linie Bucuresti - Istanbul a avut un pasager ilustru. Gheorghe Hagi. Dupa un meci de campionat al lui Galatasaray, jucatorul roman lua primul avion spre tara, pentru a organiza o conferinta de presa, in incercarea de a oferi un drept la replica acuzatiilor venite dinspre eternul frustrat al fotbalului romanesc, Mircea Lucescu. Nu trecusera de altfel nici doua saptamani de la aparitia in revista Pro Sport Magazin a unui material defaimator la adresa Stelei, avandu-i ca artizani pe ex-securistul Constantin Anghelache si parintele spiritual al Cooperativei, Mircea Lucescu, ambii angrenati la acea vreme in destinele clubului Rapid, concurentul direct al Stelei in respectiva editie de campionat. Hagi, intr-un sublim efort de aparare a valorilor perene ale clubului pe care il iubea si netinand seama de obligatiile contractuale care l-ar fi determinat sa ramana in Turcia pentru recuperarea fizica ulterioara jocului de campionat sau de eventualele repercusiuni de imagine, pune in scena o conferinta de presa in care reactioneaza vehement la adresa infamiilor proferate de adversarii nostri. Presa vuieste, intrigata de conflictul care se prefigura. Hagi versus Mircea Lucescu, un antrenor care l-a promovat la echipa nationala, dandu-i banderola de capitan la 20 de ani, readucandu-l pe linia de plutire la Brescia in anii '90 si pregatindu-l psihic pentru marele turneu final din America. Dar ce mai contau aceste detalii pentru Hagi, atunci cand se simtea dator sa apere clubul pe care il iubea si care ii daruise atatea satisfactii profesionale? Ce mai conteaza, de fapt, cand se infrunta Binele cu Raul, Adevarul cu Minciuna?
Cariera ulterioara a lui Hagi, atat ca fotbalist, cat si ca antrenor, a stat sub semnul luminilor si umbrelor. O revenire fulminanta ca jucator in Echipa Nationala, dupa retragerea intempestiva care a urmat Mondialului francez, apoi inca doua sezoane in Turcia, incununate de superba performanta de la Copenhaga, in 2000, cand Galatasaray a cucerit Cupa UEFA, asezonate insa cu o furie in teren greu de inteles, care i-au atras critici binemeritate. O retragere majestuoasa pe un Stadion National arhiplin, emotionat si in lacrimi si un inceput ratat in meseria de antrenor, continuat cu peripluri neconvingatoare la Bursa si Timisoara, dar cu un intermezzo interesant la Istanbul, unde beneficiind de un lot extrem de slab, a cucerit Cupa Turciei cu Galata, ,,inventandu-l" totodata pe Ribbery, un jucator actualmente indispensabil primului ,,11" al lui Raymond Domenech. Peste toate acestea, atunci cand i s-a ivit ocazia, declaratii de presa din care a razbatut un stelism pur, dar si un dor nebun de Ghencea...
In vara lui 2005, dupa cucerirea titlului 22, a fost aproape sa revina acasa, insa intr-un final neasteptat a declinat oferta venita dinspre patronatul din Ghencea, lasandu-ne sa ghicim doar motivele care au generat refuzul. Frica, precautie sau indiferenta fata de soarta gruparii ros-albastre, asa cum au insinuat multi? Cred ca mai degraba a fost vorba de o constientizare a imposibilitatii de a lucra cu Gigi Becali, un personaj avid de putere si publicitate, dar si a faptului ca inca era necopt pentru a prelua o functie care implica atatea responsabilitati.
Deunazi, la plecarea spre Atena, locul de disputare a finalei Ligii Campionilor din acest sezon, Hagi ne-a mai adus aminte prin declaratiile sale inca o data, in caz ca uitasem, ca este un stelist de clasa si de rasa, a carui mentalitate profesionista nu ii permite decat sa aspire la ocuparea primului loc intr-o competitie sportiva. Respect Gica, esti unul din marii stelisti contemporani si sunt convins ca va veni si vremea ta in Ghencea!...
Forza Steaua! Intotdeauna Superiori!
Alex (Piece)