De 3 ori locul 1, 5 și 6; de 4 ori locul 2; de 5 ori locul 3; de 2 ori locul 4, de 2 ori locul 9 și o datã locul 12. Fericiți trãitori ai Stelei de podium, vã vine a crede cã înșiruirea aceasta bizarã statisticã reprezintã palmaresul favoritei voastre între ediția 1961/62 și 1983/1984, între CCA-ul de aur și Steaua Sevillianã ? Un limbaj sec al cifrelor, subliniind insuportabilitatea unei perioade ce atestã cã și fanii celei mai extraterestre echipe a României, concretizatã în 23 titluri, au exercițiul suferinței. E drept, o suferințã de lux.
Desprinderea de deceniul fast al C.C.A., cu o regalã formație standard, când a lipsit cultivarea înlocuitorilor, a cunoscut diluãri coșmarești dupã 1961: 3 titluri în 23 de ani. Epigoni în umbra maeștrilor ? Mai degrabã destin, fiindcã majoritatea antrenorilor din acea perioadã proveneau din rândul foștilor mari jucãtori: Savu, Onisie, Constantin, Creiniceanu, Ienei și în disperare de cauzã chiar "militarul la origini" Traian Ionescu, ce adusese anterior lui Dinamo 5 titluri ?! În acest ev mediu întâmplãtor au mai trecut pe la timona cuirasatului în derivã Ola, ªtefan Kovacs(cu el s-a cucerit o cununã de lauri, iar cu Ienei douã), Victor Stãnculescu, și câțiva "împotriva naturii steliste" Teașcã, Stãnescu, Cernãianu.
Sã încercãm a explica seceta de trofee la vârf. Punerea semnului egal între douã cluburi sportive în uniformã, unul militar(Steaua) și celãlalt milițienesc(Dinamo) ține de o voitã confuzie istoricã. Steaua avea avantajul selecției chemãrii la oaste, procedeu relativ onest(ce jucãtor ar fi fost nebun sã vrea doi ani de marș, în locul recrutãrii la Steaua?). Dinamo deținea mijloace oculte de a combate acest privilegiu: aria de echipe satelit, denumite chiar Dinamo: Pitești, Brașov, Bacãu, Cluj, donatoare de puncte, manã cereascã în condițiile acordãrii a 2 puncte la victorie și unul la meci egal); arma pașapoartelor pentru arbitri și anchete secrete în cazul rar al nesupunerii. Nici un punct comun între Steaua și Dinamo, mai ales cã și între ministerele tutelare rivalitatea era nenegociabilã.. Așa se explicã de ce în acest "ev mediu" Dinamo a cucerit 11 titluri (unul la doi ani).
Dispare astfel falsa legendã cum cã Steaua ar fi fost echipa lui Ceaușescu (ar fi suportat stronțiul de Scornicești, ca sã nu-i zic titanul, doar 3 titluri versus 7, în epoca de aur pânã în anul 1985, dacã echipa de fotbal l-ar fi reprezentat ?; perioada 1985-89 va fi subiectul unei alte cronici). ªi atunci, aproape instinctiv, vãzând cã lupta cu un sistem gen caracatițã n-avea sorți de izbândã(declara emfatic Ianul: "era suficient sã iau masa în orașul în care a doua zi se deplasa Dinamo, ca gazdele sã priceapã mesajul"; recent Dinu a mai dezvãluit un aranjament la Tg Mureș), clubul s-a orientat înspre trofeul Cupei României, care permitea și "baia de mulțime" la turul de onoare al stadionului. Atunci Steaua a jucat 12 finale câștigând 8, din care 5 cu Dinamo(3-2 pentru cei din Ghencea). Terapeutica trofeelor de consolare.
În subconștient, la granița anului Orwellian 1984, fanii steliști aveau senzația cã echipa lor trãiește din acumularea C.C.A(6 titluri, 5 cupe), iar în disputa cu Dinamo(9-12 la titluri, 13-5 la cupe) la pragmatismul lor(se poate citi și pramatism, dacã ne referim la mijloacele specifice) militarii rãspunzându-le prin "circul din Ghencea" sau "trupa de operetã"(pentru un cinic al rezultatelor, o esteticã gratuitã). În plus, cu 2 semifinale europene, Dinamo și Craiova pãreau a o complexa pe Steaua. ªi pentru orice stelist autentic, în 1984 s-a declanșat insurecția militarã naționalã și internaționalã din Ghencea, iar douã serii de 5, respectiv 6 titluri consecutive au legitimat-o ca demna moștenitoare a C.C.A. Vreme de 5 ani nocturna cu mii de lucși a Europei avea un stâlp adânc înfipt în iarba miraculoasã a Ghencei. Star, Etoille, Estrela, Svezda. For ever Steaua ! I-re-pe-ta-bi-la !
Constantin Ardeleanu
:mrgreen: