... s-au intrebat jucãtorii stelisti, dupã meciul caștigat in fața Naționalului cu 3-0. Nici acum, când câștigãm, suporterii nu sunt alãturi de noi? Intr-adevãr, 6 victorii consecutive ar trebui sã mulțumeascã cel mai pretențios dintre suporteri - dar ceea ce taxãm noi este corectitudinea acestor victorii. Lãsând la o parte "scânteia" care a declanșat reacția tribunelor (neintroducerea lui Elton), demisia cerutã de suporteri este o acuzã la adresa manevrelor (mai mult sau mai puțin dovedite ale) patronului in acest sfarșit de campionat. Eu, ca stelist, nu pot concepe cã Steaua ar putea câștiga prin mijloace necinstite, naivitate explicabilã dacã ne raportãm, de exemplu, la relația pãrinte-copil. Nici un pãrinte nu poate crede despre copilul sãu cã ar fi mai puțin inzestrat intelectual sau mai puțin cinstit ca alții. Dar pânã și cea mai dezinteresatã dragoste pãlește in fața afirmațiilor de genul "Locul doi m-a costat douã milioane de euroz". Ce concluzii putem trage de aici, in situația in care patronul nu vrea sã spunã mai mult? Pãi, cea mai importantã ar fi aceea cã nu avem jucãtori și antrenor de valoare, capabili sã obținã aceste rezultate prin forțe proprii. Ar mai fi, in plan moral, faptul cã ne pretãm la astfel de manevre josnice pentru a obține un iluzoriu loc doi. Cine are de suferit din toate astea? In primul rând noi, suporterii, pentru care scandalurile din presã, suspiciunile de blat si miștourile adversarilor ("hai bã, iar ați cumpãrat și campionatul ãsta") dor mai mult decat low-kickurile lui Zmãrandescu. In al doilea rând, antrenorul și jucãtorii – care, deși informați probabil asupra deznodãmântului partidei incã inainte de inceperea acesteia, trãiesc totuși cu iluzia cã rezultatele ar fi meritul lor. In cazul acesta, dușurile reci Real sau Lyon vor continua sã ne dea bãtãi de cap in orice meci european pe care-l vom disputa. Iar jucãtorii și antrenorul vor avea conștiința propriei valori numai in momentul in care se vor transfera in alte campionate și vor fi pusi fațã in fațã cu fotbalul nesusținut de intervenții și jocuri de culise.
Nu exclud varianta ca toate aceste insinuãri sã nu aibã temei, pentru cã avem tendința de a inclina balanta in favoarea jumatatii goale a paharului. Poate cã cele douã milioane de euro au fost folosite pentru motivarea suplimentarã a jucãtorilor noștri, un eventual bonus substanțial in cazul in care obținem locul doi și ne calificam in grupele Champions League. Admit fragilitatea acestei ipoteze, dar trebuie sã luãm in calcul și acest fapt. Ei bine, in acest caz, toata strãdania echipei și bãncii tehnice poartã stigmatul suspiciunii și este privitã cu neincredere. Golul reusit de Victoras pentru 3-0 nu mai apare ca o reușitã de excepție, ci ca un concurs favorabil de imprejurari: "sigur, pãi ce cãuta așa liber acolo?", "dacã se intindea puțin mai mult, Cristi Munteanu ajungea la minge"
Jucãtorii sunt singurii care am vrea sã ințeleagã sensul adevãrat al acestor manifestãri. Dragostea de Steaua duce spre acest gen de comportament, in care victoriile de moment sunt sacrificate in folosul obținerii unor victorii mai profunde, de duratã. Victorii ce nu se regãsesc pe tabela de marcaj dar care, in timp, intãresc relația dintre suporteri și echipã.
De ce demisia? Pentru cã nu vrem ca voi, cei care luptați pentru culorile roș-albastre, sã fiți actorii principali in spectacolul grotesc pus in scenã de machiavelicul vostru patron. Voi vã faceți datoria, dar truda voastrã este transformatã in batjocurã din cauza unor declarații și fapte iresponsabile.
Demisia...pentru vorbele aruncate in vânt, pentru amestecul in treburile echipei, pentru victoriile lipsite de onoare. In nici un caz pentru munca voastrã, pentru cã noi știm sã respectãm sudoarea frunții.
Andrei (papillon)
