Scriu acest articol înainte de disputarea meciului împotriva Politehnicii Iași. Subiectul tratat este de altfel mult mai serios decât rezultatul acestui meci, cu care n-are nicio legãturã.
Încerc de miercuri încoace sã pun cap la cap cauzele care au adus Steaua în situația în care se aflã. Iar când spun Steaua, mã refer la ,,fenomenul Steaua", cu tot ceea ce implicã el: echipã, conducere tehnicã, conducere administrativã, suporteri.
Nu mã preocupã așadar (nu în aceste rânduri, cel puțin) strict de ce Steaua joacã prost, de ce a fost eliminatã din Cupã fãrã a avea decât o ocazie, de ce avem un retur neașteptat de slab. Mã intereseazã mai degrabã sã aflu de ce parcã toatã lumea a ajuns la capãtul rãbdãrii, de ce tensiunea în Ghencea e în creștere, de ce suporterii sunt într-o agitație care nu prevestește nimic bun.
Cred cã am identificat una din cauze: personalizarea Stelei. Transformarea Stelei dintr-un fenomen viu, care se identificã prin suporteri, palmares, foste glorii, într-un bun propriu. Dintr-o poveste care continuã an de an într-o afacere personalã.
Este neîndoielnic faptul cã principalul artizan al acestei transformãri este George Becali (cel care ocupã un statut incert, din punct de vedere formal, în organigrama Stelei). Caracterul acestuia, pliat pe contextul socio-politic în care a venit el la Steaua, a dus la toatã aceastã metamorfozã. În rol de complice: presa, care sub pretextul prezentãrii realitãții așa cum este ea, a uitat cã Steaua a existat și înainte de Becali și preferã sã asocieze numele Stelei cu numele acestuia cu orice ocazie, de dragul ratingului. Alt complice: suporterul stelist, care a fãcut pactul cu diavolul, de dragul performanței, cu scuza totuși cã noi nu am fãcut vreun rãu (precum presa), ci doar nu am luptat împotriva rãului.
Nu asupra lui George Becali mã voi opri însã astãzi. Din punctul meu de vedere, orice speranțã de îndreptare din partea sa este doar una virtualã. Omul este incorigibil, ne-a demonstrat-o de atâtea ori. Dacã ar fi un bun creștin, aș putea spera cã Dumnezeu îi va lumina mintea într-o bunã zi, însã am sentimentul cã nu vede din religie decât pãrțile care îi convin.
Cel care are puterea, din punct de vedere rațional și intelectual, sã înțeleagã rãul pe care îl face este Mihai Stoica. Cred sincer cã el ar putea înțelege aceste greșeli, ceea ce ar fi un prim pas fãrã de care nu se poate merge mai departe. Ar urma acceptarea greșelii și îndreptarea ei, care însã nu mã privesc câtuși de puțin (și pe care oricum nu aș avea pretenția cã le pot determina).
Mihai Stoica, dupã modelul lansat de George Becali, a contribuit la rândul sãu la personalizarea Stelei, la transferul acesteia din patrimoniul comun al tuturor steliștilor în buzunarul "patronului", dar și al sãu. ªi voi aduce câteva argumente:
1. Relația lui Mihai Stoica cu Olãroiu: Stoica și-a declarat de la bun început sprijinul necondiționat pentru acesta, declarație reînnoitã în numeroase rânduri, îndeosebi când soarta antrenorului era pusã în discuție. Mai mult, nu o datã Meme a declarat cã Olãroiu va pleca de la Steaua doar odatã cu el. Ce sã înțelegem noi din asta? Rãspunsul pare evident: nu conteazã dacã Olãroiu este un antrenor bun pentru Steaua, conteazã cã Mihai Stoica îl considerã bun. Nu este relevant dacã acesta are o relație bunã cu presa sau cu suporterii, dacã promoveazã un joc pe mãsura faimei Stelei, dacã-și îndeplinește obiectivele! Este relevant doar faptul cã Mihai Stoica are o relație bunã cu el.
2. Relația lui Stoica cu jucãtorii. Este deja un loc comun faptul cã Meme s-a erijat în avocatul jucãtorilor de la Steaua în absolut orice circumstanțe. Orice atac îndreptat împotriva acestora a beneficiat de un rãspuns pe mãsurã, uneori chiar mai violent decât atacul însuși. Prin aceasta, Stoica a contribuit – ni s-a spus mereu și uneori am fost și noi de acord la liniștea vestiarului stelist. Jucãtorii au putut sã-și vadã de treabã știind cã e cineva care sã le ia apãrarea orice-ar fi. De fapt, ce putea sã înțeleagã un jucãtor de la Steaua din toate acestea? Cã nu conteazã dacã joacã bine, dacã este serios, dacã-și vede de viața sportivã, dacã are o relație bunã cu presa sau cu suporterii (de obicei, ea a fost proastã cu ambele categorii). Nu conteazã dacã se ridicã la înãlțimea blazonului Stelei. Ceea ce cu adevãrat conteazã este cã Mihai Stoica îl va apãra orice-ar fi. Pe cale de consecințã, jucãtorul nu datoreazã nimic Stelei (ori suporterilor), ci doar lui Mihai Stoica.
3. Asumarea eșecurilor și a victoriilor. Meme și le-a asumat în general pe ambele. Desigur, au fost și situații în care ceea ce noi percepeam ca eșec nu era considerat la fel și de partea cealaltã, însã, cel puțin declarativ, Mihai Stoica și-a asumat de fiecare datã atât eșecurile cât și victoriile. Ce se putea înțelege de aici? Cã nu Steaua (cu TOT ce înseamnã ea) este merituoasã sau vinovatã în anumite situații, ci "evident!" Mihai Stoica. Dacã e bine, e bine pentru cã e el deștept. Dacã e rãu e rãu pentru cã a greșit el. De ce sã se fi simțit jucãtorii sau ceilalți angajați ai Stelei rãspunzãtori de felul în care își fac ei treaba, dacã oricum totul era o problemã de-a lui Mihai Stoica? De ce sã-l doarã pe X evoluția lui, când oricum Meme urma sã ia vina asupra sa? Orice responsabilizare a jucãtorului (sau, mai general, a angajatului) de la Steaua a fost de la bun început compromisã.
Astfel, Steaua a început sã nu mai conteze. Greșește vreun jucãtor? Nu conteazã, Stoica îi va lua apãrarea. Greșește antrenorul? N-are a face, important e cã Meme are încredere în el! Au suporterii probleme cu atitudinea jucãtorilor? Sã n-aibã! Dacã vor sã aibã probleme, sã le aibã cu Mihai Stoica, el e cel responsabil!
Ușor-ușor, de-a lungul anilor, suporterii steliști au început sã simtã cã Steaua nu mai e ce-a fost. Nu mai e Steaua. Steaua e o problemã de-a lui George Becali și de-a lui Mihai Stoica. ªi, la fel ca în epoca medievalã, datoria jucãtorilor nu mai este fațã de Steaua (și implicit, fațã de suporterii ei), ci se reduce la o legãturã de credințã fațã de Becali și Stoica.
Lui Mihai Stoica pot sã-i acord prezumția de bunã-credințã și sã admit cã a fãcut toate acestea mânat de scopuri bune. Cã a vrut sã asigure liniște la echipã, sã îi fereascã pe jucãtori și antrenor de atacurile uneori mârșave ale presei și alteori exagerate ale suporterilor. Fãcând însã toate acestea, Mihai Stoica a dat semnalul cã de fapt șederea oricui la Steaua n-are nicio legãturã cu tradiția acesteia și nici cu felul în care își face treaba la Steaua, ci cu felul în care respectivul își gestiona relația personalã cu Mihai Stoica. Iar acesta a fost un imens deserviciu adus Stelei.
Dacã vrea sã capete respectul steliștilor adevãrați, al celor care iubesc cu adevãrat Steaua și nu diverși particulari, Mihai Stoica trebuie sã așeze lucrurile la locul lor și sã cultive dragostea și credințã fațã de Steaua, nu fațã de sine!
Ovidiu
