Despre violenta in fotbal, moralitate, sisteme de valori, amintiri si dorul de copilarie
O seara linistita de aprilie, 17.
Atat de linistita cat poate fi o seara cand la toate emisiunile de stiri afli despre
tragedia de la VirginiaTech.
Sunt singur acasa si, cum cheful de munca m-a cam parasit,
decid sa deschid televizorul.
Pe TVR1, la stiri, pentru ca ma intereseaza campania anti-violenta.
Nu inteleg de ce televiziunile nu se coalizeaza
intr-un demers similar TVR-ului.
Mi se pare hilar si complet ilogic ca la cateva zeci de minute
dupa "campania anti-violenta", stirile sportive ale televiziunii nationale
(e drept, la un nivel inferior celui practicat de televiziunile comerciale),
fac rating prezentand "comportamentul" sefilor din fotbal.
Nu am niciun dubiu ca starea de incordare, rautatea suporterilor,
sunt potentate de declaratiile patronilor si oamenilor de fotbal.
Alea care ajung la suporteri prin buletinele de stiri sportive.
Nu inteleg de ce un asemenea subiect, care este extrem de sensibil
in ochii cetateanului de rand, omului civilizat,
suporterului iubitor de sport, nu este speculat de oamenii politici.
De ce presedintele, primul ministru, sefii de partide,
administratiile locale, nu se alatura unei asemenea campanii ?
In fine, trec stirile si incepe emisiunea unui individ care nu mi-e nici simpatic,
nici antipatic, ci mai degraba indiferent.
Liviu Mihaiu.
Nu inteleg sub nicio forma de ce modereaza el acea emisiune si
nici macar de ce ea se numeste
"Intre bine si rau.", dar trec si peste asta...
Cei de acolo incearca sa gaseasca explicatii pentru starea clasei politice post-decembriste,
asta in timp ce pe promter circula haioasele pareri ale alegatorului Romaniei "profunde".
Un text scurt imi atrage atentia:
"Dinamo campioana. Becali presedinte"
Gandesc ca probabil se vrea a fi o gluma haioasa
pentru ca apoi sa meditez putin la o situatie ipotetica.
O situatie care ar aduce si mai aproape cele 2 entitati
asociate de sms-ul de pe prompterul TVR,
adica pe Dinamo si pe Gigi Becali.
Si atunci ma gandesc daca nu cumva criza morala
ce domina natiunea nu este si cauza crizei Stelei.
Si vin si va intreb:
1. Ce credeti ca s-ar intampla daca in seara asta
un personaj care oricum ii da des tarcoale patronului Stelei,
si anume Necuratul, personaj care totusi - daca ne luam dupa declaratiile electorale ale omului
care gestioneaza acum Steaua - nu invinge niciodata forta Sfantului Duh in lupta pentru sufletul becalian,
deci ce s-ar intampla daca Scaraotzchi ar veni si i-ar picura in ureche lu' Jiji un scenariu de genul:
"Draga Principe, iti promit ca daca te angajezi sa faci tot posibilul
ca Dinamo sa fie campioana urmatorilor 5 ani in Romania,
nu mai tarziu de inceputul lui 2010 vei fi conducatorul
acestui tinut atat de comic numit Romania."
2. Ce credeti ca s-ar intampla daca acelasi personaj malefic
ar veni la fereastra apartamentului lui MM, spunandu-i cu voce suava ca il
va face al doilea Alex Ferguson al Europei, numai sa se mute de maine in barca
lui Borcea?
3. Ce credeti ca ar raspunde Olaroiu unei provocari faustiene de genul:
"Cosmine draga, zodiile spun clar ca vei fi urmasul lui Mourinho,
numai sa te muti de maine pe banca lui Dinamo."
(aici stiu ca oricum sunteti de acord,
dar intrati in jocul meu de dragul scenariului propus).
4. Ce credeti ca ar alege oricare dintre jucatorii Stelei daca
necuratul le-ar picura in minte ideea ca, daca de maine vor juca la Dinamo,
le este garantat un sezon de Liga Campionilor excelent si, implicit,
un transfer gras la o echipa de top din vest ?
Raspunsurile mie imi sunt clare si
sunt una din cauzele decaderii.
Spiritul, forta, mandria, constiinta steliste de altadata sunt valori si realitati
pe cale de disparitie.
Sau sa fie acest spirit doar o inventie a sufletelor noastre
insetate de idoli?
Caci, pana la urma, si pe Federer il vor parasi admiratorii daca anul asta
nu repeta evolutiile din ultimii 4 ani...
Mie personal, cu sufletul meu invaluit in ceata amintirilor din copilarie sau nu:
Imi e dor de nea Imi,
imi e dor de Lacatus, Balint, Boloni si Duckadam,
mi-e dor de Steaua copilariei mele,
mi-e dor de legenda din '86,
mi-e dor de atitudinea superioara a stelistilor de odinioara,
mi-e dor de deplasarile europene din sferturile si semifinalele din 86-89,
ascultate cu inima cat un purice la Radio,
mi-e dor de acele comentariile radiofonice de atunci care imi duceau pulsul la 150 si peste,
mi-e dor de sezoanele cand defilam,
mi-e dor de vacantele de vara cand ascultam primele 2-3 etape la radioul masinii tatalui meu
pentru ca eram curios sa aflu daca stelistii au marcat de mai multe ori decat dinamovistii
(si, de cele mai multe ori, o faceau),
mi-e dor de acei ani, ani cand nu stiam cine e Rapid Bucuresti,
mi-e dor meciurile europene de pe Ghencea care ma faceau sa simt mandria de a fi roman,
intr-o perioada in care doar Steaua si lotul de gimnastica ma faceau sa simt asta,
dar, cel mai si cel mai mult mi-e dor de iuresul vitezistilor.
As da locul 2 de anul acesta numai sa nu mai vad in aceste ultime 9 (sa speram 10)
meciuri ale acestui sezon acea Steaua la ralanty pe care era post-Protasov
ne-a tot adus-o.
Mi-e dor...
La revedere !