M-am gandit mult cum sa incep si tot nu am ajuns la o concluzie asa ca am sa ma las purtata de val si am sa scriu ce simt.
1986 un an pe care sigur nu-l voi uita niciodata... anul in care m-am nascut. Povestea mea incepe la 3 zile dupa minunea de la Sevilia... asta o stiu toti prietenii mei si toti cunoscutii care au incercat sa critice faptul ca sunt stelista (si asta probabil si pentru ca nu m-am nascut baiat)si sa spuna ca in momentul de fata Steaua e un curent si toata lumea e stelista din cauza asta.
Ei bine nu, eu tin cu Steaua de cand ma stiu si era chiar sa ma nasc in noaptea magica de 7 mai cand mama, fara a fi microbista, tremura in fata televizorului urmarind cu sufletul la gura fiecare clipa a meciului. Si a venit si ultimul sut pe poarta si minunea s-a produs si tata mi-a spus apoi dupa ceva ani ca a fost cea mai fericita saptamana din viata lui!
Lumea crede din ce in ce mai putin in minuni dar ele se produc inca sub ochii nostri ai tuturor insa noi nu mai avem timpul necesar sa le vedem si sa mai si credem in ele!Asta a fost minunea tatalui meu pe care el a vazut-o si a simtit-o si despre care si acum povesteste cu la fel de multa emotie chiar daca au trecut 20 de ani! Asa ca sa credem mereu in Steaua NOASTRA NOROCOASA!
