FCSB a pierdut al patrulea meci amical disputat in cantonamentul din Antalya, 2-1 cu Slovan Bratislava, la capătul unui joc șters făcut de elevii lui Laurențiu Reghecampf. Slovacii au deschis scorul rapid după o eroare a lui Ovidiu Popescu, cel care s-a poziționat prost la o centrare și a sărit pe sub minge. Imediat, FCSB a revenit in joc prin Alibec. Star-ul vicecampioanei a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri, la vinclu, pe fondul revenirii in joc a românilor. Finalul primei reprize a găsit-o pe FCSB dominând teritorial, insă lipsa de idei a lui Gnohere a făcut ca poarta lui Slovan să nu fie amenințată.
Lucrurile au inceput mai bine pentru români in repriza secundă. Mihai Bălașa a intrat fundaș dreapta și a jucat foarte bine, De Amorim a părăsit terenul și a fost inlocuit de Jakolis, cel care a fost mutat de pe dreapta pe stânga. Totuși, prăpastia dintre atac și mijloc a fost uriașă, iar acțiunile de pe flancuri nu au putut compensa asta. Slovacii au mai inscris o dată după o fază la care apărarea FCSB a fost făcută groggy, iar Denis Alibec a fost eliminat pe final. Atacantul a luat al doilea galben pentru proteste la o fază la care a cerut penalty după o intervenție tare la Achim.
Concluziile reprizei secunde:
Mihai Bălașa a intrat foarte bine in joc. A avut intervenții sigure, alunecări precise și pare că joacă de ani de zile in tricoul roș-albaștrilor. A participat inclusiv la câteva faze ofensive, aportul său in atac fiind concretizat printr-o centrare bună pe capul lui Momcilovic. Deși golul doi al slovacilor s-a inscris in urma unei acțiuni de pe dreapta, Bălașa nu a fost vinovat de primirea golului, el fiind scos din joc de superioritatea numerică a lui Slovan pe acea parte.
Ieșirea lui De Amorim a produs schimbarea in bine și pe flancul stâng, acolo unde Jakolis a continuat prestația bună din prima repriză. Totuși, plecarea croatului de pe partea dreapta a insemnat intrarea lui Enache, fotbalist care pare depășit de nivel.
Până la ieșirea sa de pe teren, la mijlocul reprizei secunde, Gnohere a dezamăgit. Pe lângă faptul că nu a reușit să amenințe serios poarta slovacilor, francezul s-a incurcat in minge de mai multe ori și i-a stricat lui Alibec desele intenții de un-doi. Pare, in continuare, departe de o formă fizică optimă pentru fotbal.
Tot mai nervos pe măsură ce au trecut minutele, Denis Alibec a sfârșit prin a fi eliminat. Atacantul a primit al doilea galben pentru proteste la o fază la care fecesebiștii au cerut un penalty pentru fault la Achim.
ssursa: prosport