Iată cum au evoluat stelistii la care a apelat Reghecampf:
Prima repriză:
Tatarusanu - nu prea a avut ce apara, dar si-a facut datoria in situatiile in care a fost solicitat
Georgievski - a aratat multă poftă de joc. A fost unul dintre cei mai buni stelisti in prima repriza Macedoneanul a fost activ atat pe faza de atac, cat si-n defensiva A fost schimbat la pauză
Szukala - aceeasi maturitate cu are ne-a obisnuit. Este greu de depășit in duelurile aeriene, insă cand mingea a fost la firul ierbii a avut unele probleme
Gardoș - a fost schimbat la pauza Evolutia sa a fost destul de ezitanta a facut cateva greseli acoperite insă de colegii sai. În momentul de față, nu pare o solutie pentru tricoul de titular.
Latovlevici - a aratat o formă foarte buna Asa cum ne-a obisnuit, a urcat des in atac, iar in minutul 4 a reusit să deschidă scorul cu un lob frumos. Pe faza defensivă n-a avut prea mult de lucru.
Bourceanu + Pintilii - centura de siguranță a Stelei. Se completează excelent si tin mijlocul campioanei. Bourceanu a incercat in această repriză mai multe lansari lungi, surprinzatoare, in vreme ce Pintilii s-a evidentiat la numarul de dueluri câștigate.
Adi Popa - a fost sters in acest amical. N-a iesit cu nimic in evidență
Stanciu - a fost trimis de Reghecampf să joace in spatele varfului. Este insă o pozitie pe care nu se simte foarte comod si, pană acum, a demonstrat că in stanga se descurcă mai bine. Totusi, a fost implicat in multe faze de atac ale echipei sale
Tanase - a jucat bine, s-a implicat in multe faze de atac. A impresionat prin controlul foarte bun al balonului si viziune. A dat pasa de gol pentru Latovlevici
Mihai Costea - trece printr-o formă buna A reusit din nou să marcheze si, chiar dacă dispare des din joc, pare o variantă mai inspirată pentru primul 11 decat Nikolic
Au mai intrat:
Rapă - nu poate emite pretentii in fata lui Georgievski. Este departe de forma aratată la Galati cand Otelul a luat titlul. Urcă rar in atac si face greseli pe aparare.
Chiricheș - a dovedit continuitate. Este greu de depășit in duelurile unu la unu si creează superioritate cand urcă in atac cu mingea la picior. Calibrul adversarului nu l-a intrebuintat insă prea mult in faza de aparare.
Doru Bratu - a fost trimis să joace pe postul de fundaș stanga, după ce in centru a avut evolutii mediocre. N-a reusit să impresioneze nici pe această pozitie, desi adversarul a fost modest.
Prepeliță - s-a zbatut mult, dar este sub Bourceanu sau Pintilii. Are un apetit ofensiv mai bine conturat față de cei doi, dar nu este la fel de sigur pe aparare
Raduț - a jucat mai retras față de celelalte partide, dar a fost la fel de activ la mijlocul terenului. S-a integrat foarte bine in echipa lui Reghecampf
Iancu - tanarul de 18 ani arată multă calitate, dar seamană cu un diamant neslefuit. Alternează momentele excelente cu cele in care dispare din joc.
Tatu - revenit după o accidentare, brazilianul a facut un joc destul de bun. A sarit peste minge la faza din care Costea a marcat, iar in minutul 75 a incercat o executie frumoasă cu latul. Portarul lui Notts a respins insa
Parvulescu - este tot mai des incercat ca mijlocaș stanga si, usor-usor, se reobisnuieste cu această pozitie. A avut o evolutie buna
Niță - a intrat in minutul 60, dar n-a avut ce apara.
sursa: prosport.ro