Pentru meciul de pe Lia Manoliu dintre Steaua şi Rapid, Realitatea TV a contractat o echipă de profesionişti italieni obişnuită cu transmiterea unor astfel de evenimente. Aceasta este condusă de Popi Bonnici, cel mai cunoscut regizor TV din Cizmă. În portofoliul său mai figurează transmisiuni din "marele circ" al Formulei 1, NBA sau Turul Italiei la ciclism, dar şi două finale ale Ligii Campionilor: Juventus-Ajax din 1996 şi Bayern-Valencia din 2001, ambele încheiate cu scorul de 1-1 şi cîştigate după loviturile de departajare de italieni, respectiv germani.
"Ştiu că turul s-a terminat cu scorul de 1-1. Mai ştiu că acest meci dintre Steaua şi Rapid este văzut de suporterii români ca o adevărată finală între cele două echipe. Ei bine, finalele pe care le-am transmis eu în competiţiile europene s-au terminat cu acelaşi scor aşa că...fiţi gata de prelungiri!", a comentat uşor amuzat de perspectivă Bonnici.
În ceea ce priveşte transmisiunea în sine, regizorul italian a declarat: "Acest meci va fi reţinut nu numai prin prisma importanţei sale, dar şi prin calitatea excepţională a transmisiunii. Vom avea reluări din toate poziţiile aşa încît nici o fază a meciului să nu ne scape". Au început pregătirile
Regizorul italian angjat de RTV pentru returul Steaua - Rapid a vizitat ieri stadionul Naţional din complexul Lia Manoliu , locul în care se va disputa pe 6 aprilie returul sfertului de finală al Cupei UEFA dintre Steaua şi Rapid. Va fi, cu siguranţă, o transmisiune de nivel european, rămîne ca şi meciul să se ridice la nivelul aşteptărilor, pentru ca spectacolul să fie cu adevărat unul total", a susţinut Popi Bonnici.
Luata de pa Gsp. oirucm..in leg cu transmisia celor de la A1...degeaba s-au laudat ei ca au 15 camere,dak le-au avut asezate aiurea...