Cum am trait o seara de Mai

Buna seara,

Vreau doar sa-mi explic trairile,sa explic cum am trait o seara de mai.

Eram intr-o tara gri, vedeam desene animate 5 min pe saptamana; tatal meu dumnezeia ceva despre niste finlandezi, si a fost foarte incantat cand a marcat Piturca gol. Apoi, am mers mai departe: era o seara de mai, eu avand 8 ani nu intelegeam mare lucru, dar tin minte ca mama mea care impletea si-a lasat jos lucrul si striga :Hai Duckadam!!!!!!!!! .Mamica mea era in genunchi, cu andrelele cazute si striga la cineva Duckadam la televizor.

Eu la 8 ani imi dadeam seama ca ceva se intampla in tara mea .Dupa ce meciul s-a terminat m-am dus sa ma culc si a venit tata, si plangand mi-a inmanat mapa lui cu pozele, insignele si insemnele Stelei.

Afara oamenii urlau si cantau pe strada, am auzit asta pt prima data in viata mea;a doua zi eroii erau asteptati la aeroport. Mie, in acea seara tatal meu mi-a inmanat fanioanele , insemnele insignele unui club glorios. Azi acelasi tata imi spune la telefon ca Becali l-a cumparat pe X jucator, si mie imi vine sa urlu.

Va rog, in acest topic sa scrie fiecare ce amintiri are despre seara minunata de mai.

nici astazi nu stiu cum am reusit sa merg pe jos pana la otopeni. o mare de oameni fericiti astepta sa vada ceea ce noi romanii doar o data in viata putem vedea. si intr-adevar, jucatori romani (desi unul era roman sarb, vreo doi romani nemti, unul roman maghiar), condusi de antrenori romani, aduceau in tara cupa campionilor europeni. era clar un moment unic.

la care nu visam nici cand Steaua zburda cu vejle, nici cand o demola pe honved, mai ales cand inota in noroi si nu reusea sa bata niste finlandezi, dar care se prefigura in momentul in care Steaua batea mar pe Anderlecht, o echipa in care majoritatea jucatorilor aveau sa termine peste cateva saptamani pe locul 4 la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic. din meciul cu Anderlecht din Ghencea mai tin minte doar atat: eram atat de fericit incat ma imbratisam la goluri cu oameni pe care nu ii mai vazusem in viata mea.

in mai 1986 Steaua m-a invatat sa plang de bucurie. mi-a prins bine, pentru ca in 1989 am trait cea de-a doua cea ai mare bucurie a vietii, cand am scapat de comunism. stiam insa deja cum se plange de bucurie.

invatasem de la Duckadam, stangaciu, Iovan Bumbescu Belodedici barbulescu weissenbacher Tudorel Stoica majaru Boloni Balint Balan Lacatus Piturca radu II si pistol.

pe care la randul lor Emerich Jenei si Anghel Iordanescu, ii facusera sa joace un fotbal cum mai tarziu doar echipe ca Ajax, Milan sau Barcelona l-au mai aratat.

Eu aveam 3 ani si, cica, profitand de neatentia adultilor din casa (venisera mai multi prieteni la noi sa vada meciul), am desenat cu rujul mamei pe linoleul de sub masa pe care era televizorul.