Alexandru "Piti" Apolzan (n. 6 februarie 1927, Sibiu " d. 23 decembrie 1982) a fost capitanul legendarei CCA. Avea 1,76 m si cantarea 72 de kilograme.
Este considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului romanesc. Ion Voinescu afirma chiar ca el nu a mai vazut de atunci un fundas cu atatea calitati: joc de cap, abilitati tehnice impresionante, plasament, pasator extraordinar, viteza, determinare, ambitie.
Politically Corecteness-ii spun că Franz Beckenbauer ar fi cel care a inventat postul de libero, dar acest lucru este cel putin discutabil. Fantasticul Alexandru Apolzan a fost primul care a jucat pe acest post, fapt expus de cei care l-au vazut sau care au jucat alaturi de el, pe cand activa la CCA București. Este drept, Apolzan a jucat in epoca cea mai intunecată a istoriei moderne a Romaniei, cand conexiunile cu lumea din exterior erau practic interzise.
Apolzan impresiona si prin fair-play, multi spunand că nu l-au vazut pe marele fotbalist faultand intentionat niciodata
Apolzan a semnat primul sau contract cu Șoimii Sibiu, in anul 1941. După al doilea razboi mondial s-a transferat la CFR București, și apoi, intre 1949 și 1962, sfarșitul carierei sale, a jucat pentru CCA București.
Marele antrenor maghiar Gusztav Sebes, cel care a construit marea echipă a Ungariei din anii '50 - Magicii Maghiari, a declarat in 1954, după Cupa Mondială din acel an, că Alexandru Apolzan, Ion Voinescu și Titus Ozon au un nivel de joc egal cu cel al jucatorilor sai și că ar fi mandru să poată să-i antreneze.
A câștigat nu mai putin de sase ori titlul national (1951, 1952, 1953, 1956, 1959-1960, 1960 - 1961) si de cinci ori Cupa Romaniei (1948-1949, 1949-1950, 1951, 1952, 1955). A strans 22 de selecții in naționala Romaniei, intr-o perioadă in care aceasta juca de regulă mai puțin de cinci meciuri pe an.
Primul meci in Liga I: 15.09.1946 - CFR Bucuresti - Jiul Petrosani 2-1.
Ultimul meci in Liga I: 16.11.1961 - CCA Bucuresti - Rapid Bucuresti 1-2.
In Liga I a jucat 268 de partide, rastimp in care a reusit 3 goluri.
A evoluat pentru:
1941-1943 Șoimii Sibiu
1945-1946 "23 August" Bucuresti
1946-1949 CFR Bucuresti (60 de meciuri,1 gol)
1950-1962 CCA (208 meciuri, 2 goluri, reusite in sezonul debut, respectiv in anul 1953)
Johnny Raducanu s-a declarat un mare admirator al fostului stelist Alexandru Apolzan: Un fotbalist fară pereche si un baiat tare iubaret Îi placea să si tragă la masea. Cum ii placea cite o gagica ii dadea imediat inima. Iubea si se dadea cu capul de pereti. De-aia a si murit, din betie!



