Intotdeauna mi-au placut caracterele asa-zis sterse, care fac insa lumea sa mearga mai departe, prin profesionalism, munca, dedicatie si ambitie, in sustinerea neaparata a primadonelor rasfatate atat de prezentul lor punctual, cat si de o istorie, adeseori nedreapta.
Nici nu ne dam noi seama ce fotbalist a fost Filipescu. A fost un jucator urias, si a ajuns - pentru mine- sa fie nu un jucator, ci un fotbalist mare.
Nu vreau sa cad intr-o anumita latura, de elogiere baloasa, dar din postura atat obiectiva, cat si subiectiva, Iulian Filipescu a fost demn de remarcat si muuuult mai demn de elogiat decat a fost pana in prezent, din anumite motive obscure.
Astfel, este considerat a fi de anumiti bine-voitori, care insa, nu sunt prea departe de adevar, ca fiind "singurul jucator descoperit de Iordanescu vreodata". Chiar daca cel care a popularizat ideea nu este nici el mai rasarit, toata Chiajna tinandu-l drept un cal breaz, ea este cam adevarata, lunganul scheletic si pletos care juca atacant in C, la Faur Bucuresti, fiind singurul jucator mare (nici daca am spune doar jucator nu am gresi prea mult) despre care poate spune ca a fost descoperit de Iordanescu.
Perioada in care Filipescu venea la Steaua era una destul de delicata, demersul de reconstruire a unei echipe macar demne, daca nu mare, in urma esecurilor anilor 90-93 in fata lui Dinamo si a Craiovei, fiind bazat exclusiv pe priceperea manageriala a conducatorilor sai, recte Alecsandrescu.
Fara sa insist, spun doar ca imensa valoarea a lui Alecsandrescu in primul, al doilea, al treilea si al patrulea rand a facut posibila suita de performante ce a dominat deceniul.
Iordanescu a aparut dupa o experienta nepopularizata nici macar de el, in Cipru, la Anothosis, unde, se pare, prin deductie logica si prin palmares, a esuat. I se retine doar promovarea (nu descoperirea) lui Timur Ketsbaia.
Daca un Galca (Pitesti - divizia B), Panduru (Resita -divizia B), M.Popa, Mustaca ( Farul), Prodan (Satu Mare- divizia B), Dobos (rezerva la Dinamo), Hrib (Mangalia - divizia B), sau foarte slab cotatii V.Ion, State, Cristescu, Andrasi, Panait, Sfta, Fulga, erau totusi existenti, se stia ca sunt vii, aducerea unui jucator din divizia C, de la Faur, a reprezentat o surpriza pentru fani (obisnuiti insa, in perioada aia cu multe operatiuni de plecari-veniri) si un pariu pentru cel care - confirma toti, mai bine spus nu neaga nimeni - a avut ochi si inspiratie (a consumat-o toata intr-un singur act) sa-l vada, si curaj sa mizeze pe el: Anghel Iordanescu.
Nascut la 29 martie 1974 la Slatina, Filipescu (care am impresia ca era bucurestean; adica crescuse de mic in Bucuresti) avea sa se remarce la echipa muncitoreasca a cartierului ce poarta numele uzinei: Faur.
Intr-o perioada de asa-zisa deschidere, in care libertatea ii cam tampise pe unii, aparitia lui Felipe era desprinsa dintr-o reclama care mai circula azi cu roackere..., dar nu depasea anumite tendinte ale vremii.
Se remarca, debutand la o varsta frageda, care, insa, tin sa subliniez, nu era decat standard in epoca, pentru ceea ce inseamna promovarea unui jucator tanar: la 16 ani era titular intr-o echipa de divizia C, unde se juca fotbal, nu gluma, nu ca azi, unde jucatori de 20-21 de ani sunt considerati f. tineri.
Era un jucator longilin, datele fizice din perioada Faur, 90-92, fiind, pun mana in foc, aceleasi pe care le-a avut pe parcursul carierei, in ce priveste inaltimea, cel putin: 1,91 cm pentru un atacant nu f. tehnic, dar cu abc-ul fotbalului facut la zi, cu aplecare spre munca, receptiv si serios, dedicat fotbalului, ca sansa de a evada din griul care-l inconjura.
Intr-o perioada in care doar Gino Iorgulescu (retras insa de 4 ani), sarea de 1,90, Filipescu era o carte pe care Iordanescu a mizat - sunt sigur de asta, desi n-am nicio dovada - in ideea crearii unui nou Camataru, inaltimea, si prezenta unei calitati native, chiar daca departe de standardul de "calitate" in epoca, mingicar, rapid, cu sut, explozie etc., constituind premiza impunerii unui jucator la standardele internationale ale deceniului 10.
Se prezinta astfel, lotul Stelei, in abordarea terenului pierdut in urma convulsiilor ce au urmat lumina din vest, care nu stiu cum dracu se face ca mie imi orbea dinspre mare de dincolo, si nu dinspre Oradea.
Daca in sezonul 91-92, atacul era format din Andrasi, I. Minea II, M. Popa, Vladoiu, State, Fl. Simion, I. Costache, sub directoratul tehnic al lui Ienei, tutelar peste cuplurile Tudorel Stoica/Victor Piturcă - Theodor Anghelini, sezonul 91-92 ii gaseste la start pe V. Ion, Andrasi I, Vladoiu, State, Filipescu, Safta, Hrib, sub comanda cuplului Anghel Iordanescu - Dumitru Dumitriu, pereche de antrenori ce a colaborat si intre 88-90.
Safta si Hrib aveau sa fie esecuri, primul dintre ei fiind dat la Farul, unde n-a facut prea multi purici, iar cel de-al doilea, sa fie deasemenea dat la Farul, de unde a revenit, mai apoi, pentru a salva prezentele repetate in lotul Stelei, si palmaresul aferent dobandit, cu un gol memorabil, marcat cu umarul, in Corsica.
Plecarea prosteasca a lui Marian Popa, in urma unor conflicte ce putea fi gestionate mai suplu, si care n-a beneficiat niciuneia dintre parti, a fost inlocuita - teoretic - de Filipescu, ca atacant de careu, de forta, buldozer, striker, pivot, target-man, cum vreti sa-i
( am niste treaba. o sa revin)
Si-a luat o imagine de killer. Cel putin in ochii mei.
