Pentru generatiile de astazi, cu putine ori deformate cunostinte " din motive obiective/subiective, asupra carora nu staruim acum " asupra existentei in sudul Dunarii, in intregul Peninsulei Balcanice, a unei mari populatii romanizate , luarea de contact cu istoria complexă a romanității orientale , cu trecutul glorios si framantat al fratilor nostri, de neam si limba din Balcani " ni se pare de o preeminență evidentă in umplerea unei gol informational atat de pagubitor. Și nu este vorba doar despre o simplă recuperare de cunostinte, la acest inceput de veac si mileniu stresant informational; pentru noi, romanii, recuperarea de informatii istorice poate insemna, in multe cazuri, incă un pas, al fiecaruia in parte, in recuperarea propriei istorii; este o urgență care se impune atat din punct de vedere national, cat si din perspectiva remodelarilor geopolitice si etnoistorice europene " mai ales balcanice ", la care suntem martori de un deceniu si jumatate. Iată de ce, inlaturand un anume val al prejudecăților noi " ce tind să ia locul altora, dezavuate de istorie ", trebuie să tindem spre a ne cunoaste intreaga istorie, cu toate increngaturile si ramificatiile sale, o istorie adesea generoasa deseori tragică
Ilustrează complexitatea, tragismul si maretia istoriei nationale a romanilor, evolutia istorică a aromanilor , fratii din Balcani socotiti a fi, de savantul Ioan Simionescu, drept cea mai chinuită ramură a romanismului.
O privire sintetică a lucrarilor stiintifice de specialitate relevă o componentă ce se regaseste aproape in fiecare dintre ele " anume, originea comună a urmasilor romanității rasaritene (aromanii sau romanii balcanici si dacoromanii) , respectiv a poporului roman traitor pe o intinsă arie sud-est europeană si balcanica reiterandu-se cunoscuta asertiune a savantului roman de sorginte aromană Tache Papahagi: O fatalitate istorică a vrut ca astazi " scria el in 1928 ", in loc ca tot nordul Peninsulei Balcanice să fie si el tot fară tară romanească cu neam romanesc (subl.n.) intins pană pe coastele nord-estice ale Marii Adriatice si pană pe plaiurile Tesaliei, să vedem in acest sud al Dunarii cum viata romanească sangerează cumplit mergand spre stingere. Din tot ce a pulsat si a domnit in această peninsula astazi doar mai raman insulele razlete cum ar fi: romanii timoceni, romanii din Istria, a caror disparitie nu va intarzia mult, romanii din Meglenia, cari au inceput să emigreze in Țara muma si aromanii sau macedo-romanii .
Vlahos, adecate ruman. Reprezentanti ai romanității balcanice , a r o m a n i i (ar/u/mani, rumani/ramani, cum iși spun ei, respectiv vlahi, belivlasi, rëmëri, Éobani, cutovlahi, tintari, cum ii designează neamurile balcanice in mijlocul carora traiesc) si m e g l e n o r o m a n i i (vlasi, cum iși spun ei insisi, respectiv vlasi si megleniti, cum sunt denumiti de populatiile invecinate) ", constituie ramura sudică a romanități orientale, care se intindea de la extremitatea nordică a Daciei Traiane (pană la venirea popoarelor migratoare), pană inspre nordul muntos al Greciei, de la Marea Neagră pană la Marea Adriatica Unitatea acesteia, rezultată prin romanizarea tracilor, incepand din secolul al II-lea iHr., a fost spartă o dată cu asezarea slavilor la sud de Dunare, in veacul al VII-lea, astfel incat la nord de Muntii Balcani s-a dezvoltat, in continuare, poporul roman " prin componenta sa nord-balcanică (daco-romanii), iar la sudul lor, prin ramura sud-balcanică (aromanii si meglenoromanii); reprezentantii acesteia din urmă au fost impinsi, treptat, tot mai mult in josul Peninsulei (unde au intalnit, poate, la sud de linia JireĂek, unele insulite romanizate) (istroromanii sunt descendenti tarzii ai dacoromanilor).
Idiomul dacoromanilor s-a dezvoltat si imbogățit continuu, fiind baza pentru constituirea limbii literare romane, in secolul al XIX-lea, in timp ce idiomul aroman s-a mentinut in faza de dialect al trunchiului lingvistic comun, mostenitor al romanității orientale.
Primul invățat roman care introduce in ecuatia etniei noastre si componenta sa sud-dunareană este Miron Costin: În Macedonia este de asemenea o colonie romana cu aceeasi limbă cu noi dar cu mult mai apropiată de limba italiană decat vorbirea noastra Grecii ii numesc cutovlahi, adică vlahi schiopi, pentru că schiopii si bolnavii din oastea romană ramaneau acolo. Este acolo un tinut mare, care se numeste Romania si acel tinut este o colonie romană " consemneaza la 1677, intr-o sinteză istorică destinată uzului informativ al unor straini (recte, polonezii). Și in Țara Romanească carturarii au avut stiri tot la acest sfarsitul aceluiasi de veac al XVII-lea in privinta intinderii romanității orientale; cele mai ilustrative apartin Stolnicului Constantin Cantacuzino, eruditul umanist atestand chiar contactul direct cu cotovlahii, pe care ii consideră urmasii romanilor, avand aceeasi limbă cu a romanilor nord-dunareni, numai mai stricată si mai amestecată cu de ceasta proastă grecească si turcească; iar dacă ii întreabă pre ei nestine: Ce esti?, el zice: vlahos, adecate ruman (subl.n.); si locurile lor unde lacuiesc le zic Vlahia [cea Mare]. Pare-mi-sa zic, că ei graind, mai mult ii inteleg cestea rumani decat cestea graind ceia să inteleagă; insă si unii, si altii cu putinea vréme intr-un loc aflandu-se si vorbind adése, pre lesne pot intelege (subl.n.) .
Referirile la vlahii balcanici se regasesc si in lucrarile elaborate de catre Dimitrie Cantemir. Astfel, in prima lucrare stiintifică romaneasca care este Descriptio Moldaviae (intocmită la 1715-1716, la indemnul Academiei din Berlin), in capitolul Despre graiul moldovenilor, se fac referiri la limba vorbită de aromani in urmatorii termeni: Un graiu mult mai stricat au cuto-vlahii, care locuiesc in Rumelia, la hotarul Macedoniei. Ei amestecă intr-un chip de mirare graiul țării lor cu cel grecesc si cu cel albanez ; domnitorul moldovean re cunostință, asadar, si el de aceeasi denumire peiorativă atribuită aromanilor (din modul explicit in care vorbeste de caracteristici ale limbii acestora si raporturilor ei cu greaca si albaneza, nu este exclus ca el să fi intalnit si conversat cu aromani), pentru ca intr-o altă lucrare, marele umanist să scrie si despre populatia romaneasca cea care locuieste incă si astazi in tot Epirul si in jurul Ianinei, caci graiul insusi ne este martor (subl.n.), dat fiind că si aceia vorbesc romaneste, dar au stricat limba latină nu cu cea slavonă sau ungureasca cum <a facut> romana noastra ci cu cea grecească si albaneza astfel că abia dacă noi ii putem intelege pe ei si ei pe noi, de aceea ii si numesc grecii Κοντζόβλαχοι, adică " precizează D. Cantemir " vlahii schiopi, pentru că si in obiceiuri si in graiul lor parcă schioapata Dar ei sunt oameni foarte tari in vartute si mult rabdatori la trudă si, ceea ce este de mai mare minunare, desi locuiesc de atatea veacuri intre greci si albanezi, totusi ei pastrează portul propriu, cel vechi roman si al nostru, lucru pe care il vei vedea, <Cititorule>, cand vom vorbi despre portul nostru . Într-o altă lucrare comandată de academia berlineza redactată in 1717 " care poate fi socotită ca o primă sinteză a istoriei romanilor pentru uzul strainilor ", relatarile privind unitatea ramurilor neamului romanesc raman, credem, o realitate a carei actualitate ar trebui, astazi, constientizată si mediatizată ca atare: Astfel, astazi moldovenii, muntenii, vlahii transalpini, mysienii, basarabenii si epirotii se numesc pe sine cu totii un nume cuprinzator nu «vlahi», ci «romani» (subl.n.), iar limbii lor neaose ii spun «limba romană»; iar dacă un moldovean, un muntean, un mysian sa.m.d. l-ar intreba pe un strain sau venetic dacă stie limba lor, l-ar intreba asa: «Știi romaneste?», <adică> Scis romanice? .
Romanii care locuiesc in Machedoniia. Și reprezentantii Școlii Ardelene au avut, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui urmator, perceptia unității etnolingvistice romanesti carpato-dunareano-balcanice . Într-o lucrare a lui Samuil Micu, redactată in perioada 1792-1796 (ramasa insa zeci de ani in manuscris), denumită conventional Scurtă cunostință a istoriei romanilor, autorul specifică: Afară de locurile acestea, mai sunt romani carii lacuesc in Machedoniia (subl.n.) si să chiiamă vlahi, iar acestia nici cu limba, nici cu neamul, nici cu obiceiurile nu se osibesc de romanii cei din Dachiia. Noi, romanii cei din Dachiia, prea acestea ii chiemam tintari (subl.n.), pentru că ei in loc de ci, zic t asea, in loc de cincisprazece, ei zic tintisprazete. Însă acum catva să osibesc cu limba de noi, că noi am bagat cuvinte slovenesti multe, ei au bagat grecesti, si dintru aceasta si oarece osibire vine in limbă.
Este prima stire din literatura romană moderna istorica care atestă că romanii nord-dunareni ii designau pe fratii lor din sud cu termenul de tintari, insotit si de explicatii ale semnificatiei acestuia. Nu este vorba, prin urmare, de asocierea cu binecunoscuta insectă din ordinul dipterelor, eroare pe care o comit, frecvent, diferiti publicisti (dar si, nota bene, editia academică de astazi a DEX-ului: Nume dat populatiei aromane din Macedonia de populatia slavă localnică); in fapt, sarbii folosesc exclusiv termenul de tintari, un autor din perioada interbelică publicand, de altfel, la Belgrad, in anii '30 ai secolului al XX-lea, o foarte documentată si obiectivă monografie cu titlul O Țintarima (respectiv, Despre aromani), aducand si precizarile semantice respective: Toti tintarii se numesc intre ei aromani (subl.n.). Numele de tintari li s-a dat probabil in deriziune " scrie dr. Dusan I. Popovici ", pentru felul cum pronunță cifra 5, pe care in dialectul lor o pronunță «ținti», in loc de «cinci», cum o pronunță ceilalti romani .
În lucrarile sale, Petru Maior insereaza la randu-i, dense comentarii, blamand procesului de deznationalizare a aromanilor, in favoarea identificarii cu etnia greacă; autorul transilvanean este ferm in a combate asertiunile grecesti: Din cele mai sus zise " concluzionează la un moment dat Petru Maior, la subcapitolului Pentru numele cutovlahi si tintiari din lucrarea sa de capetenie ", apriiat se vede că numele cutovlahi nu e nume vechiu. Nice pentru altă pricină nu e dat de la grecii cesti noi romanilor celor din colo de Dunare, fară că in vremile ceste de pre urmă starnindu-se pismă intră greci si intră romanii aceia, mai vartos intră negotitori (subl.n.), si multi dintră greci invățand limba romanilor acestor din coace de Dunare, in Țeara Munteneasca luară aminte că limba romanilor celor din colo de Dunare nu se loveste intru toate cu limba romanilor cestor din coace de Dunare, pentru " explică in cunostință de cauză Petru Maior, ca unul care, fiind in contact nemijlocit cu aromanii, cunostea graiul acestora " multimea adecă a cuvintelor celor grecesti, care sunt varate in limba romanilor celor din colo de Dunare, din lunga petrecere cu grecii; pentru aceaia neavand cu ce să-i batjocorească cu alta (subl.n.), le ziseră: cutovlahi , adecă romani schiopi, carea insamnează că nu au limba intreagă cu romanii . Relevand existenta in vorbirea acestora a multor cuvinte latinesti, care la romanii cei dincoace de Dunare cu totul sunt date uitarei, cunoscatorul idiomului aromanesc apelează din plin la termenii acestuia pentru imbogățirea lexicului unei limbi literare romane in plină formare, in efortul de creare a unei limbi nationale unitare, purificate, in primul rand, de termeni slavi; asa sunt cuvinte propuse de el, precum dimandu (pentru poruncesc), masturi (mesteri), aman (zabovesc), custa lipseste (trebuie), vrut, -ă (iubit, -ă), fară (neam), inveriga (inconjura), paituescu (tocmesc), plagă (rană), ermu (pustiu), farmeca (otravi), etă (veac), câștigă (grije), ma (dar, pentru conjunctiv nu substantiv), escu (sunt) sa. Iata asadar, că pentru savantul militant Petru Maior aromanismele puteau contribui, prin apelul la utilizarea lor, la crearea unei uzuale si stiintifice limbi literare romane, expresie a unității etnolingvistice a tuturor tulpinilor romanismului carpato-balcanic.
Și revolutionarul pasoptist Eftimie Murgu circumstantiază existenta romanilor balcanici " in suita argumentelor de ordin istoric si filologic aduse in sprijinul conceptiei Școlii Ardelene " in cadrul general al romanității orientale, respectiv al romanității moderne: Dacă romanii de dincolo sunt necunoscuti domnului Thunmann (istoric si filolog german din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea " n.n.), atunci eu am cu mult mai multe cunostinte despre acestia pentru a nu-i semnala ca unul si acelasi popor (subl.n.) " afirma raspicat, in 1830, tanarul intelectual si patriot roman din Banat .
Avantpost al romanismului. În Principate " interesul constientizat ca atare, tot mai pregnant si sistematic, pentru istoria si starea cultural-natională a romanilor balcanici, va incepe să se manifeste, in Epoca Moderna in anii '30 ai veacului al XIX-lea, pe masură ce prima generatie de tineri intelectuali moldoveni si munteni (pasoptisti) se va racorda la ideile europene noi, ale timpului, progresiste si revolutionare, al caror corolar era afirmarea principiului nationalităților; pe masură ce la Bucuresti si Iasi vor incepe să apară primele reviste si ziare, cu rol atat de important in vehicularea informatiilor, in modelarea mentalităților moderne si a opiniei publice; pe masură ce dincoace de Dunare iși vor duce pasii primii aromani in sufletul carora se va infiripa palpairea unei constiinte exprimată ca atare, consangeni care nu vor dori să se mai numească nici arnauti, nici greci, ci romani, atragand, astfel interesul pentru această parte, balcanica a romanității, atat cercurilor conducatoare din Principate cat si al opiniei publice; pe masură ce tanarul stat modern se va intari si-și va defini o politică natională cu articulatii strategice tot mai explicite in spectrul mai larg al romanismului, al promovarii intereselor sale geopolitice si national-statale .
Astfel, Mihail Kogalniceanu este primul intelectual roman din Principatele Dunarene care, in Epoca Moderna va vorbi despre valahii transdanubieni, integrandu-i istoriei poporului roman. Este vorba despre o cunoscută lucrare din tinerete a marelui patriot si istoric, aparută la Berlin in 1837, in limba franceză; cartea a patra, din prima parte (Histoire de la Dacie), se referă la Histoire des Valaques transdanubiens jusqu'à la destruction de leur royaume par les Turcs, en 1394 ; intentia programatică a defalcarii istoriei nationale este explicitată in chiar primul paragraf al capitolului, cand autorul precizează: Nu intră in planul meu de a trata intreaga istorie a acestor valahi pană in zilele noastre; nu vreau să vorbesc decat de perioada in care ei au format un stat independent; caci " iși justifică el optiunea limitativă ", după ce ei au fost infranti de turci in 1394, istoria lor intră in sfera celei a Imperiului Otoman. Kogalniceanu contestă si el justetea apelativelor date de catre greci " Cutzovlaques sau valahi schiopi, categorisite ca fiind simple porecle in zeflemea, ca si pe cel de tintari (Cinçiari), considerand a avea aceeasi tentă depreciativă; adevarata sorginte a acestei ultime designatiuni este, in viziunea lui Kogalniceanu " prin lecturarea lui Petru Maior ", de Cinciani, demni descendenti ai ilustrei familii romane Cinciana. Cat priveste situatia lor după 1394, ei n-au mai putut să ramană independenti, cu un stat aparte, continuandu-și insă mai departe existență in cadrul Imperiului Otoman: astazi, ei locuiesc in Turcia si in Macedonia, unde se ocupă cu cresterea animalelor ei care altadată nu se ocupau decat cu razboiul (sic!). Ei si-au conservat, totusi, obiceiurile si limba lor, este vorba de limba latina cu toate că este amestecată cu o multime de cuvinte grecesti si turcesti. În scrisul lor, ei se servesc de alfabetul grec, pe care, prin mijlocirea catorva semne, l-au adaptat dialectului lor. Sunt cunoscuti " precizează Kogalniceanu " sub numele de valahi, cutovalahi, morlaci, maurovlahi, tintari /Çinçiares/ (pron. Tzintziares); dar ei, se numesc intotdeauna romani /in textul original, francez = romani/ si iau ca o insultă altele denumiri ce li se dau (subl.n.) .
Coincidenta face ca tocmai in perioada in care Kogalniceanu atesta atat de clar că valahii se numesc intotdeauna romani, primul dintre ei care are constiinta neamului sau ca atare si exprimă cu tarie apartenenta la romanism fară nici un fel de complex in Principate " tocmai venea să respire aerul romanesc pe țărmul Dambovitei, cum avea să scrie mai tarziu, la 1868, Gr.H. Grandea in Albina Pindului. Este vorba de Dimitrie Cosacovici (1790-1866), cel care Într-insul se personifică: ideea romanismului de la Pind (subl.n.). El a fost propagatorul si aparatorul cel mai neadormit al acestei idei. Și-a consacrat " lasă marturie amintitul poet si publicist, care-l cunoscuse personal " viata intreagă si, in anii batranetei, tot crezand ca n'a facut indestul pentru fratii sai dela Pind, le-a lasat si averea. Într-adevar, se poate spune, fară dubii, că prin D. Cosacovici societatea inaltă din Țara Romanească intra direct in contact cu realitatea existentei romanilor balcanici, cu suferintele si nevoile lor nationale, beneficiind de informatii nu de la greci, ci de la cel care era apelat drept macedoneanul sau aurelianul, de care nume el se simtea mandru .
A doua jumatate a secolului al XX-lea va aduce in prim planul opiniei publice si al oficialităților tanarului stat, si dezideratele nationale ale armanilor, asa cum s-au designat ei intotdeauna, sau aromani, macedo-romani ori romani macedoneni ", ultima denumire fiind atribuită de catre generatia pasoptistă . Era perioada redescoperirii de catre daco-romani a fratilor lor sud-dunareni, exilatii revolutionari, mai ales, aflandu-se printre ei, vorbind cu entuziasm despre virtutile nationale si calitățile morale ale consangenilor lor " asa cum au facut D. Bolintineanu, I. Ionescu de la Brad, D. Bratianu, C. Bolliac, I.H. Radulescu, N. Balcescu. Acesta din urmă ii scria, de altfel, lui Ion Ghica, in toamna lui 1849, randuri de o semnificativă insemnatate in planul mai general al intaririi romanismului: Eu aveam hotararea, viind la Constantinopol, d'a mă aseza intre vlahii din Balcani, caci socot de neaparat de a developa nationalitatea intr'acest avantpost al romanismului (subl.n.) .
Remarcabilă este si marturia, mai putin cunoscuta a agronomului Ion Ionescu de la Brad, autorul unei scrisori publice, aparute in 1855, sub un titlu cat se poate de explicit ; in cuprinsul acesteia " solicitată de redactorul raspunzator al revistei iesene Romania literară V. Alecsandri, care i-a cerut o relatie dreaptă si nepartinitoare despre romanii din Macedoniea, Epirul, Albaniea, Tesaliea si alte locuri pe unde se află rataciti, cu cuprindere asupra naravurilor lor, costiumului, limba etc. ", sunt furnizate informatii deosebit de pretioase; autorul surprinde starea de spirit a vlahilor balcanici intr-o vreme cand nu erau incă constientizati de propria identitate etnolingvistica fiind tributari " mai ales paturile instarite, față de pastorii propriu-zisi " ai elenismului: Știi bine că iubesc pe romanii in genere; dar imi place mai mult adevarul. Astfeliu dacă voiu scri intr'un feliu nepartinitor lor, ia in bagare de seama că zic adevarul si treci cu vederea in favorul adevarului. Începand dela Monastir sau Bitolia, oraș la oare care departare de Salonic, iți voi zice că cea mai mare parte din acesti romani primesc educatie greceasca si adoptă obiceiurile si insusi opiniile politice ale grecilor. Toti neguțătorii vorbesc greceste. Dar femeile lor, să le dam calitatea ce au, nici una nu vor să invete această limba Numai ele mai tin printre acest popor simțămintele de nationalitate (subl.n.). Dacă zici unei femei că este bulgară sau greaca se crede insultată: barbatii insa dimpotriva se cred batjocoriti, dacă le zici romani. Cand o femeie invață limba greceasca trebuie să o invete cu dascal, si celelalte femei o critica Cei mai multi neguțători si notabili romani, se duc la Viena, unde asează case de comerț intre Macedoniea si acea capitala sub nume " este atestată o realitate deseori eludata ulterior, chiar de catre istorici " de case grecesti.
În vara anului 1854, poetul si publicistul D. Bolintineanu, el insusi de origine aroman (pe linie paternă), intreprinde o calatorie pe meleagurile stramosilor tatalui sau, respectiv la cei din regiunea Salonicului (Saruna), a muntelui Olimp si a Bitoliei (Monastir), de unde " imbolnavindu-se de friguri " s-a intors la Constantinopol, fiind nevoit, astfel, să-și intrerupă periplul. Însemnarile periegezei sale vor fi asternute pe hartie, câțiva ani mai tarziu (in 1858), aparand in volum in 1863, sub titlul Calatorii la romanii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa-Agora. Ca si celelalte relatii de calatorie pe care ni le-a lasat D. Bolintineanu, si aceasta abundă in divagatii pe marginea unor subiecte prilejuite de comentarea celor vazute, in special cu caracter istorico-lingvistic, astfel incat aceste Calatorii se transforma in fapt, in pretextul lamuririi cititorului roman asupra situatiei fratilor din Balcani, autorul glosand pe larg in această chestiune. Încă de la inceputul memorialului sau, autorul precizează: Romanii din Macedonia-mi sunt scumpi prin mai multe raporturi. Daca Valahia fuse patria maicii mele, Macedonia fuse aceea a parintelui meu, limba lui fuse aceea a acestor romani; sangele lui, sangele meu, sperantele si suferintele lui, sperantele si suferintele acestui milion de romani. Ca roman, nascut in Romania proprie, incă cată să am simpatii pentru cei din Macedonia .
Eu sunt roman inainte de a fi macedonean. Beneficiind de intelegerea aratată la nivelul conducerii Statului, poetul si publicistul D. Bolintineanu, ministru al Instructiunii in vremea lui Al.I. Cuza, va exercita un puternic lobby in sprijinul sustinerii materiale si morale a nevoilor culturale ale romanilor sud-dunareni, asociind demersului sau pe D. Bratianu, Chr. Tell, C.A. Rosetti, I. Ghica, M. Kogalniceanu, V.A. Ureche. În 1863 este lansat un Manifest adresat Fratilor romani din Macedonia, Epir, Tesalia si Albania: Cugetati cat va fi de placut, voua femeilor si copiilor vostri invățand carte in limba romanească (și nu in limba greacă " n.n.). Ce fericiti ati fi să-i auziti spunandu-vă că la scoală invață in limba lor maternă să-și iubească pe Dumnezeu, pe parinti si tara!. Acest apel este insotit si de un preambul, in care se arată că Acesti romani sunt si voesc să fie romani; fratii lor din Dacia Traiana din Romania libera nu se cuvine să le intindă o mană si să amestece cu dansii sufletul national (subl.n.) spre a retrampa (sic!) inimele celor ce voiesc să lupte acolo pentru nationalitatea lor? .
Epoca lui Cuza Vodă este, asadar, deosebit de fecundă in procesul de renastere national-culturală a romanilor sud-dunareni ; astfel in 1862 apare la Bucuresti, cu cheltuiala patriotilor macedo-romani D. Cosacovici si Gh. Goga, cartea Repede idea de gramateca macedo-romaneasca tiparita tra se impartă gratuitu romanilor de dreapta Dunarei, scrisă de profesorul transilvanean I.C. Massimu, anul urmator este retiparită Gramatica aromanului M. Boiagi (aparută in 1813), tot acum demarandu-se, oficial, initiativele Statului intru ajutorarea, in mod direct, a romanilor balcanici. Implicandu-se tot mai eficient si raspunzand imperativului intaririi romanismului de pretutindeni, guvernul domnitorului Cuza, sub presedintia lui M. Kogalniceanu, hotarăște, in 1863, alocarea unei sume bugetare pentru subventionarea invățămantului romanesc in Balcani. Într-adevar, primul sfetnic al lui Cuza include in bugetul pentru 1864 un fond de 10 milioane, din care să ajute manastirile foste inchinate si cultura romanească in Peninsula Balcanică, respectiv pentru scoli se rezervase suma de 14.000 lei.
Prima scoală romanească este deschisa astfel, la 2 iulie 1864, in comuna sa natală (Tarnova, langă Bitolia), de catre Croitoru Dimitrie Athanasescu, cel care și-a scris numele cu litere de aur, in istoria renasterii nationale din Macedonia, vrednicul nostru antecesor avand meritul de a fi implantat cel dintaiu steagul romanismului in Peninsula Balcanică " cum apreciaza pe bună dreptate, publicistul Sterie Diamandi . Este o zi de insemnatate istorică in procesul de renastere national-culturală a romanismului balcanic, receptată ca atare si de catre contemporani, lideri de atunci ai Statului Roman. Înainte, prietene, desteptarea elementului romanesc in Macedonia va asigura un factor mai mult intaritor Romaniei " avea să consemneze, in acele zile, primul-ministru Kogalniceanu; Nu mă pot bucura destul primind stirea inființării primei scoli in Macedonia; greutățile ce se intampină nu vor intarzia a se inlatura pe indată ce guvernul turcesc va intelege folosul sau in desteptarea romanilor macedoneni " va releva semnificatiile multiple ale acestei initiative romanesti, in sanul comunităților aromanesti din Turcia Europeana omul politic si scriitorul Ion Ghica.
În deceniile ce vor urma, fireste că numarul scolilor romanesti in Peninsula Balcanică va spori , fruntasii politici romani fiind capacitati in sensul ajutorarii fratilor din Balcani: Romanii de dincolo de Dunare stiu că sunt romani, voesc să ramaie romani si contează pe sprijinul nostru moral pentru conservarea nationalității lor.
Este o datorie de inimă si de onoare, este o necesitate natională pentru noi (subl.n.) " se spunea, in 1880, intr-un Apel semnat de Dumitru Bratianu " să dam ceea ce lipseste fratilor nostri din Peninsula Balcanică pentru sustinerea vietii lor nationale, să le dam carti, preoti si invățători.
La randul lor, aromanii stabiliti in Țară (termen folosit uzual, de catre romanii balcanici) aveau pe deplin constientizata fară exceptie, apartenenta la natiunea romană; in 1890, profesorul Ștefan Mihaileanu, declara public, spre a se inlatura orice echivoc: Nu scriu ca macedonean, nu. Eu sunt roman inainte de a fi macedonean (subl.n.) . Acelasi vizionar si, totodata martir al romanismului balcanic (va fi asasinat, in plin centrul Capitalei, in 1900, de catre un terorist bulgar, care milita pentru alipirea Macedoniei, ce se afla in cadrele Imperiului Otoman, la Principatul Bulgar) iși va incepe un lung studiu cu urmatoarea asertiune: Chestiunea romanismului din Macedonia trebuie să fie importantă pentru oricare roman, din două puncte de vedere: din iubirea sau simpatia frățeasca si din aceea ce priveste folosul reciproc sau comun . Peste trei decenii, această simtire romanească a vlahilor balcanici avea să fie surprinsă de catre profesorul Constantin I. Istrati, care efectuase un periplu in Macedonia: Constiinta natională este foarte vie la acest popor. Privirea sa, in ce priveste viitorul, se indreaptă cu iubire catre noi, pe care ne iubeste ca niste frati mai mari (subl.n.) .
Au existat insa pană la Primul Razboi Mondial, si foarte numerosi aromani, numiti grecomani (in fapt, majoritatea celor scoliti din partea europeană a Imperiului Otoman, pentru a nu mai vorbi de cei din Grecia), care au fost capacitati de limba si civilizatia elena lor insuflandu-se, de catre nationalistii greci, teza nestiintifică si politizată potrivit careia ar fi urmasii elenilor latinizati: Se stie de toată lumea cine sunt acesti grecomani. Sunt si ei frati de ai nostri, multi dintr'insii chiar inruditi cu cei mai insemnati factori ai miscarei romanesti din Turcia. Între ei, in familie si in afară din casele lor, grecomanii vorbesc romaneste, simt si stiu că sunt romani " se arata, in 1906, intr-un articol publicat in ziarul aromanilor/romanilor balcanici stabiliti in Capitala Romanul de la Pind ", ba chiar multi dintre ei se ofensează cand ar fi numiti intr-altfel decat romani. Însă influenta culturala traditiunea veche, idei religioase confuze si gresit concepute au dezvoltat intr'insii o manie ciudata pentru multi aproape inexplicabila Anume ei, tot continuand a vorbi si a se numi romani, luptă pentru cauza greaca contribuie la exterminarea propriului lor neam, dau lovituri " deseori foarte dureroase " ideii si scolilor romanesti. Grecomanii, de ce să nu o spunem, formează taria si sprijinul elenismului in Turcia, unde greci adevarati, nu gasesti decat aproape de granitele lor (subl.n.) .
În această chestiune, susceptibilă de interpretari si evidente parti-pris-uri, N. Iorga sesizează pertinent procesul obiectiv al pierderii constiintei de neam de sine statator, a unui insemnat procent din randurile aromanilor, in decursul veacurilor: Pacea din Bucuresti (1913), cu garantiile sale pentru dezvoltarea culturală si religioasă a romanilor, n-a adus totusi un leac la o stare de lucruri deplorabilă pentru romanii balcanici, ramasi la vetrele lor in prada prigonirilor celor mai inversunate. «N-avem tata suntem pierduti», astfel se plangeau aromanii parasiti la vederea fratilor lor mai fericiti din Romania. Dar greseala de capetenie nu este a inspectorilor si a directorilor, a consulilor si a agentilor romani; ea este mai indepartată (subl.n.). În clipa in care bogăția, inteligenta «vlahilor» emigrau din Moscopole la Pesta si la Viena, in toată Europa si in America, soarta insăși a acestor din urmă era pecetluita Acesti negustori, acesti dascali trebuiau să fie desnationalizati in mediul occidental unde erau razletiti (subl.n.); si, din partea lor, simplii ciobani ramasi acasa umilii mesteri, pravaliasii saraci nu puteau să progreseze fară o clasă diriguitoare formată si ramasă in tara Dar acei cari totusi ajungeau carturari sau muncitori in fabrici au intreprins o nouă si ultimă migratiune: cei dintai trecură in Romania, ceilalti pană in America. Nu trebuie să se caute aiurea " conchide, indreptățit, N. Iorga " decat in această perpetuă sciziune intre elementele superioare si poporul de jos explicatia decaderii " pe care noi o credem trecatoare " care a atins unul din popoarele cele mai vechi si mai bine inzestrate din batrana Europă .
În dialect, dar mai ales in limba cultă. Integrandu-se societății romanesti nord-dunarene, din randurile aromanilor se vor evidentia numeroase personalități ale vietii economice si cultural-știintifice (medici, arhitecti, profesori si invățători, ziaristi, comercianti); pană la Primul Razboi Mondial, in Romania (respectiv " la Bucuresti, Constanta, Turnu Severin), precum si in partea europeană a Turciei (la Bitolia, Veria si Salonic) vor apare circa 40 de ziare, reviste si almanahuri, calendare, redactate de intelectuali aromani (invățători, profesori, avocati, medici, studenti, preoti, ingineri) , in dialectul aroman sau in limba literara mai ales " intre care: Frățilia intru dreptate (1880-1880), Macedonia (1888-1889), Peninsula Balcanică (1893-1894, 1900-1901, 1912, 1913), Gazeta Macedoniei (1897-1898), Revista Pindul (1898-1899) Frățilia (1901-1902, 1903) si Lumina (1903-1908) " redactorii acesteia erau constienti că apartin unei natiuni aparte la vasta imparăție otomana precum si de rolul la care suntem chemati, ca santinelă inaintată a romanismului (subl.n) ", Lilicea Pindului (1910-1912), Flambura (1912, 1914), Revista Asociatiei Corpului Didactic si Bisericesc din Macedonia (1914), Desteptarea (1908-1909) , Dreptatea (1911-1912), respectiv Lumina (1909-1910) (ultimele trei, ziare editate in dialect, la Salonic).
Prin abnegatia si iscusinta institutorului Apostol Margarit , care a fost inspectorul scolilor romanesti din Balcani timp de peste două decenii, după 1878, zeci de asezari aromanesti vor beneficia de instructie si educatie national-patriotică romaneasca intarindu-se, prin intermediul scolii, romanismul balcanic, salvgardandu-se, in acest chip, comunității intregi de la deznationalizare, de la grecizare mai ales. În modul acesta scolile se inmulteau din an in an, in asa fel incat, după o activitate de 36 de ani, in 1900, macedoromanii aveau in sudul Peninsulei Balcanice 6 scoli secundare, 113 scoli primare si mai multe biserici, in care serviciul divin se oficia in limba romană " sintetizează eforturile Statului Roman savantul Theodor Capidan .
Problema oportunității scrierii in aromană si, mai ales, cum să se scrie in acest dialect, a preocupat pe fruntasii scrisului si publicisticii, originari din Peninsula Balcanica consensul " in această chestiune " fiind sintetizat de catre revista Lumina, editata la Bitolia, in primul deceniu al secolului trecut, de catre intelectuali romani din Macedonia: Raspunsul nostru este in randurile urmatoare: in dialectul macedonean (sic!) nu se vor trata lucruri de eruditie, nu se va scrie nici filozofie, nici stiință inalta asa incat să fie nevoie de intrebuintarea unui asa de bogat material lexic sau de forme si constructiuni mai mult sau mai putin clasice. Pentru subiecte de asa natură intotdeauna si fară exceptie ne vom adresa limbei culte (subl.n.). În dialect vom scrie povesti si in genere vom alege subiecte cari să provoace, să destepte un sentiment oarecare si pentru exprimarea notiunilor si ideilor de felul acestora, dialectul e destul de bogat in cuvinte si in forme si in tot cazul e indestulator .
Din aceeasi perspectiva relevand virtutile graiului matern in mentinerea neamului si cultivarea traditiilor, cunoscutul lider spiritual al aromanilor balcanici, profesorul si publicistul Nicolae Bataria arata si el că utilizarea exclusivă a limbii materne, care este un dialect al limbii romane din Romania, ca instrument de instructie, nu este posibilă in mod practic, datorită a trei cauze " existenta unui corp profesoral care a fost pregatit in limba romana; existenta in limba romană a numeroase carti si instrumente, a unui limbaj stiintific superior; originea comună cu romana nord-dunareană: Caci noi, după limba după nume si după neamul nostru suntem frati de sange, de o m-amă si de un tată cu romanii din Romania. Învățătura romaneasca că iese din Romania, din Transilvania, din Basarabia sau din Turcia, este a tuturor romanilor (subl.n.), este ca o casă la care toti au parte si pentru care toti se angajează să lucreze pentru a o infrumuseta si a o intari. De aceea, noi aromanii nu putem să ne despartim de acea invățătura noi nu putem să lasam casa cea mare, frumoasă si bogată si să facem separat noua colibă (subl.n.). Să lucram pentru limba aromanească asa cum o vorbim noi, să invățăm si să scriem cu ea, dar pe de altă parte să nu uitam că noi fară invățătura romanească a tuturor romanilor nu putem să progresam .
La inceputul secolului al XX-lea, treptat, diplomatia romană incepe să se preocupe, tot mai sistematic, de soarta romanilor balcanici , in contextul international in care statele din zonă (Grecia, Serbia, Bulgaria " chit că aceasta din urmă va deveni independentă abia in 1908) exhibau, față de Marile Puteri , justificate interese pentru soarta conationalilor lor aflati in cadrul Turciei Europene " Macedonia, Epir, Tracia, Albania . Fiecare din aceste state balcanice " cu exceptia Regatului Roman " manifestă acute tendinte, exprimate ca atare, in acapararea, la previzibila impartire a mostenirii europene a crepuscularului Imperiu Otoman, a unui spatiu cat mai intins; de aceea, este de inteles cerbicia cu care aceste state se vor bate " nu doar in planul disputelor diplomatice, ci chiar pe campurile de lupta in cursul razboaielor balcanice din 1912-1913 " pentru a deveni hegemoni in zona
Ținem ca nationalitatea romanilor din Macedonia să fie pastrată. Singură Romania, neavand nici un fel de pretentii si intentii teritoriale pe seama Turciei Europene, se mentinea ca un arbitru al prevenirii unui dezechilibru geostrategic in zona Actiunea noastră in Imperiul Otoman este absolut si pur intelectuală (subl.n.) si consistă in primul loc a intretine scoalele si bisericile de limba romană cu cunostinta si consimțămantul guvernului otoman, si, in al doilea rand, a nu intretine aceste scoli pentru ca ele să devină un focar de anarhie in imperiul vecin, care este prietenul nostru, ci pentru ca să fie un focar de ordine utilă si o garantie de existență pentru acel imperiu " declara primul-ministru Dimitrie A. Sturdza, in Parlament, la 10 decembrie 1901. Aceeasi clară atitudine, traditională in politica balcanică a Romaniei, o va exprima si liderul conservator Take Ionescu (cu ascendență paternă aromană), care, in 1903, declara cat se poate de explicit: Nici un om politic roman nu aspiră să anexeze Macedonia , nici să fondeze acolo un stat roman. Ținem insă ca nationalitatea romanilor din Macedonia să fie pastrată (subl.n.) si ca noul regim, oricare ar fi (ce se preconiza de catre Marile Puteri, a fi dat, pe calea reformelor, in partea europeană a Imperiului Otoman " n.n.), să dea aromanilor cel putin ceea ce posedă ei astazi: garantia că ei vor putea să se cultive in limba lor in toată libertatea.
Într-adevar, in pragul veacului al XX-lea, vorbitorii dialectului aroman " cu alte cuvinte romanii balcanici, respectiv romanii macedoneni (ca si, in egală masură si vorbitorii dialectului meglenoroman) ", nu se bucurau de recunoasterea ca atare, politica a nationalității lor, ei putand, cel mult, a avea libertatea să se cultive in limba lor. Din pacate insa nici această libertate nu se putea exercita ca atare " si nu din cauza piedicilor puse de autoritățile otomane, tolerante, in aceste chestiuni instructiv-confesionale, ci a tot felul de impedimente datorate clerului si institutorilor greci. Cum am aratat, deschiderea primelor scoli romanesti in sanul comunităților aromanesti din Balcani a fost intampinată cu manifestari de ostilitate de grecii din Turcia Europeană " desi se aflau, atunci, intr-un numar redus. De aceea, diplomatia romană a insistat, incă de la inceput, pe langă Sublima Poarta ca aceasta să exprime oficial dreptul romanilor (aromanilor) de a infiinta scoli nationale, ocrotite ca atare de catre autorități, iar in chiar anul recunoasterii Independentei, Marele Vizir de atunci, Safvet Pasa, emite, la 12 septembrie 1878, cunoscutul Ordin Viziral, in care se spunea, intre altele: Sublima Poarta fiind informată că romanii din Epir, Tesalia, Macedonia, din sangeacul Tricala, din vilaetul Ianina, din vilaetul Școdra, doresc să invete in propria lor limbă si să fondeze scoli (subl.n.), nici unul din locuitori să nu se impotriveasca fară pricini, la orice exercitiu al culturii si al invățăturei; iar cand ar trebui, să apere si chiar să ajute pe invățătorii romani.
Pastrarea entității nationale din partea aromanilor ca ramură sudică a neamului romanesc " nu se putea realiza insă doar prin cultivarea idiomului matern, respectiv prin insusirea limbii literare, in conditiile in care propaganda multiplă grecească era in plină ofensiva De aceea, implicarea mai eficientă a factorilor si componentelor politico-ecleziastice se impunea. Din pacate, in ceea ce priveste recunoasterea unui mitropolit aroman " respectiv iesirea aromanilor de sub pulpana episcopilor greci ", Turcia s-a aratat reticenta conditIonand această cerință de evolutia relatiilor cu Romania (dorea incheierea unei aliante). La inceputul secolului al XX-lea insa deteriorarea rapidă a linistei (aparente si pană atunci) in Turcia Europeană " va duce la o schimbare in atitudinea Sublimei Porti. După inabusirea rascoalei antiotomane din Macedonia, din 1903 (de Sf. Ilie) " care a culminat cu cele zece zile ale Republicii Crusevo (3-13 august 1903), al carui Consiliu era compus din 60 de reprezentanti ai tuturor etniilor macedonene, inclusiv aromani ", autoritățile otomane vor fi nevoite să accepte o serie de reforme, sub autoritatea Marilor Puteri, nefinalizate insa
În cadrul noii evolutii a raporturilor geostrategice, diplomatia regelui Carol I a perseverat, in ceea ce priveste situatia romanilor macedoneni, in a cere Turciei satisfacerea cerintelor nationale ale lor, declarand că Romania manifestă in continuare aceeasi condescendență față de mentinerea integrității Imperiului Otoman. Voim ca să ajutam dezvoltarea culturală a unui neam cu care ne gasim in legatură de simțăminte si de origine (subl.n.), dorim " declara ministrul de Externe Ion I.C. Bratianu, la 9 decembrie 1903, in Parlament " ca intreaga populatie crestină din Imperiul Otoman să aibă conditii civilizate de viață si relatii pasnice cu intregul Orient al Europei. Erau obiective ce le sesizau si observatorii straini " publicistul german C.A. Bratter releva, in 1907, că scopurile pe care le urmareste guvernul roman cu propaganda sa scolară in Turcia sunt clare. Ele sunt de natură ideal-natională curata Interesul si grija pe care o au romanii din Regat pentru aromani se bazează pe inrudirea stransă de neam si limbă (subl.n.); aceeasi constatare venea si din partea omului de stiință grec Cl. Nicolaides, care recunostea, in 1903, că E Dorinta lesne de inteles si indreptățită a romanilor să ajute pe fratii lor aromani in mentinerea caracterului lor etnic deosebit.
Recunoasterea, oficiala a nationalității romanilor din Turcia Europeană (aromanii) avea să fie, in cele din urma concretizată prin Iradeaua din 9 mai 1905, prin care Sultanul permitea, practic, constituirea comunităților vlahe in spatiul Imperiului Otoman, fapt ce a constituit o reală izbandă a diplomatiei romane. Era vorba, in fapt, de dreptul aromanilor ca, pe temeiul drepturilor civile de care ei se bucură ca si ceilalti supusi musulmani, comunitățile lor să-și poată alege muhtari (=primari), in conformitate cu regulamentele in vigoare, asa cum e obiceiul pentru celelalte comunități; membrii romani să fie primiti in consiliile administrative; autoritățile imperiale să inlesnească profesorilor numiti de aceste comunități inspectarea scoalelor lor si indeplinirea formalităților prevazute de legile Imperiului pentru deschiderea de noi asezaminte scolare. A doua zi, la 10/23 mai 1905, un nou act al autorităților otomane, guvernamental de astă data atestă " reconfirmand si intarind, in fapt, Ordinul Viziral din 1878 " că fară a schimba nimic din dependenta aromanilor față de Patriarhatul Ecumenic, acestia nu trebuie să mai fie impiedicati de a-și celebra slujba religioasă prin preotii lor proprii si in limba lor natională (subl.n.), nici de a se sluji de această limbă in invățămant.
Soarta romanilor din Pind este strans legată de soarta Romaniei. În anii care vor veni, in ciuda acestei recunoasteri a individualității nationalității romane pentru aromani (comunitățile acestora aveau sigilii pe care era inscriptionată explicit calitatea de olah muhtar, adică primar roman), cateva sute dintre ei vor suferi prigoana atacurilor nationalistilor greci , prilej de reactie energică din partea Statului Roman , de solidaritate emotionantă a societății din Vechiul Regat cu fratii prigoniti si asasinati in Macedonia (terorism ce a culminat, in primavara anului 1914, cu asasinarea, la Corcea, in Albania, a preotului Haralambie Balamace " si a altor aromani ", simbol al romanismului balcanic, erou-martir al aromanilor si albanezilor deopotrivă ): Avem o datorie de cinste față de aromani, pe cari nimeni altul nu-i poate apara decat Romania (subl.n.). Uciderea lor de banditii greci e un fapt nespus de dureros. Oamenii nostri de stat trebuie să impiedice aceste maceluri " scria N. Iorga, in iunie 1906 " si să dea oamenilor putinta de a trai in pacea lor de buni gospodari, pe cari nu ne gandim a-i anexa, in acelasi timp, să aducem la noi pe cat mai multi dintre ei .
În 1908, pe fondul victoriei Revolutiei Junilor Turci si a restaurarii Constitutiei din 1876, sunt alesi in primul Parlament al Turciei si doi reprezentantii ai poporului aromanesc " senatorul Nicolae Bataria , respectiv deputatul dr. Filip Misea ", care vor desfășura un autentic program al impunerii individualității romanilor balcanici in randurile celorlalte neamuri din sudul Dunarii.
Din pacate insa cursul Istoriei a fost divergent față de interesele aromanilor, cele două razboaie balcanice (1912-1913; 1913), punand cruce, in fapt, soartei mentinerii individualității etnolingvistice a lor, ce nu putea fi viabilă decat in/prin actiunea national-culturală a romanismului balcanic .
Dominanta opiniei publice era ca romanii balcanici să nu fie abandonati din motive geostrategice, in contextul international dat, relevandu-se că este în interesul Romaniei libere de a pastra jur imprejurul ei viu in inima tuturor romanilor, oriunde ar fi ei , sentimentul national, a-i strange pe toti in jurul ideii nationale romanesti, a-i solidariza pe toti intr-un ideal comun, pană ce soarta ii va putea grupa pe toti si sub un steag comun.
Iată de ce " si din acest punct de vedere, soarta romanilor din Pind este strans legată de soarta Romaniei libere si a intregului neam romanesc (subl.n.).
A-i abandona azi pradă grecilor, bulgarilor si sarbilor " atragea atentia profesorul N. Basilescu la inceputul anului 1913 ", este a zdruncina noi insine ideea natională din inima tuturor romanilor, caci ce incredere vor mai avea fratii nostri in noi, cand ei vor vedea cu ce inimă usoară noi aruncam la picioarele dusmanilor lor seculari cei mai jurati pe cei mai buni dintre ei? .
Aceeasi premonitie vis-à-vis de soarta viitoare " ce se va dovedi tragică " a romanilor din Balcani, la capatul conflictului, era exprimată si de presa de partid bucuresteana oficiosul conservator-democrat aratand raspicat, in octombrie 1912, la inceputul Primului Razboi Balcanic: își inchipuie oricine la ce trebuie să se astepte aromanii in ipoteza izbandei statelor balcanice. Pană la una, ei vor pierde scoalele si bisericile lor, iar dacă cum e sigur că se vor impotrivi jafului si confiscatiunilor, atunci riscă să fie masacrati. Este evident că Turcia, zdrobită fiind, nu va mai putea, ca in trecut, să le dea asistenta cuvenita
În caz de victorie a Coalitiei, intreaga problemă etnică a romanilor din Peninsulă va fi pusă la ordinea zilei. Procesul de deznationalizare se va desfășura cu o salbaticie nemaipomenită (subl.n.).
Față de această tristă perspectivă " enuntată cu atata tragică premonitie, incă din octombrie 1912 " care amenință pe fratii nostri cuto-vlahi, noi, cei de dincoace de Dunare, ne gasim stapaniti de sentimente foarte dureroase. Atentiunea noastră se indoieste, fiindcă la o chestiune politică care priveste pozitia Romaniei la Dunare, se mai adaugă o chestie nationala de rasa care se rasfrange asupra intregului romanism .
După impartirea, intre statele crestine din zona a partii europene a Imperiului Otoman " prin Tratatul de Pace de la Bucuresti (28 iulie/10 august 1913), cand diplomatia romană comite, deliberat, actul antinational de a accepta designarea, in continutul acestuia, a aromanilor cu termenul de cutovlahi ", pentru romanii balcanici se deschidea o nouă etapă a istoriei lor moderne ; practic, scolile si bisericile romanesti din Macedonia sarbească sunt desfiintate, in Albania si Bulgaria supravietuiesc cateva, iar in Grecia ceva mai multe. Pentru a se feri de represaliile nationalistilor din statele amintite (animate, mai ales, de agenti ai panelenismului), câțiva zeci de fruntasi ai romanilor balcanici se stabilesc, deja in vara si toamna anului 1913, in Romania (inclusiv in judetele din asa-numitul Cadrilater, partea de sud a Dobrogei, recuperată prin tratatul amintit). Era doar inceputul unui exod care avea să se finalizeze, in anii '20-'30 ai secolului al XX-lea, prin stabilirea in Țara a catorva mii de familii de aromani.
După Primul Razboi Mondial, la inceputul anilor '20, se inrautățeste apreciabil viata si siguranta social-economică a romanilor balcanici din statele amintite " in general oameni cu stare materială mai precara dar care nu acceptau a se renunta la individualitatea etnolingvistică romaneasca În plus, impartirea Macedoniei si trasarea noilor granite vor ingreuna pendularea traditională a oierilor aromani, taxele vamale si alte restrictii economico-financiare si civile ale statelor balcanice diminuandu-le potenta productiva agravand, implicit, situatia lor ca etnie distinctă; de pilda pastorii aromani din muntii Rodopi si Rila, din spatiul Bulgariei, vara salășluiau cu turmele aici, iar toamna coborau in campiile Traciei pană la Marea Marmara, platind taxe de două ori pe an, primavara si toamna. Apoi, politica de directionarea in asezarile din Macedonia greceasca de catre Statul Elen, a sute de mii de greci originari din Asia Mica va duce si ea, rapid, la marginalizarea social-economică a romanilor balcanici. Pentru ei se contura, astfel, o nouă dimensiune a existentei lor " in cadrul unicului stat cu care aveau afinități national-spirituale, stat in care existau deja, de mai multe generatii, sute si sute de familii aromanesti sau de origine aromana
Dorim a ne arunca in bratele patriei mume. La inceputul anului 1923, aromanii din Veria (oraș din partea grecească a Macedoniei) se adresează Guvernului si fruntasilor politici ai timpului, respectiv consangenilor stabiliti in Țara printr-un Apel detaliat (datat Veria, 31 martie 1923), al carui final este urmatorul Nu vedem iesirea (din situatia economică disperată " n.n.) decat in emigrare. Și dorind a ne arunca in bratele patriei mume (subl.n.), avem onoarea a vă ruga să binevoiti a interveni pe langă guvernul roman: să ne admită intrarea in Romania; să se intervină pe langă guvernul grec pentru ca să ni se asigure iesirea; să ne improprietarească si să ne inlesnească pe cat ii va sta in putere, transportul si instalarea in tară .
Initial, acest Apel nu a fost perceput la intreaga lui semnificatie, cu profunde conotatii nationale si social-economice, de catre guvernanti, cei care se arată mai sensibilizati fiind parlamentarii din opozitie. Astfel, ardeleanul Gh. Pop efectuează o interpelare, conducand discutia " in sedinta din 24 mai 1923 a Adunarii Deputatilor " pe fagasul unei rezolvari practice, avansand zona Dobrogei de Sud ca viitor spatiu pentru improprietarire: Mă adresez deci d-lui ministru de Externe, intreband dacă nu socoteste că este de datoria d-sale, ca respectand bunele raporturi ce avem cu regatul Elen, să atragă toată atentiunea guvernului grec asupra nedreptății ce se face poporului aroman din Grecia, nedreptate care nu poate să ramană fară ecou in inimile romanesti. Mă adresez, totodata d-lui ministru al Agriculturii, intrebandu-l dacă nu crede că ar trebui să studieze chestiunea colonizarii emigrantilor aromani in acele parti ale țării in care s-ar gasi terenuri disponibile ca in Ialomita sau in Cadrilater (subl.n.), pentru ca să ofere harnicului si mult incercatului popor aroman un azil pe pamantul patriei unite.
Nepregatit, cunoscand aproximativ situatia acestor aromani aflati in pericol de deznationalizare si pauperizare economica oficialitățile nu aveau, in 1923, la indemană un raspuns la intrebarile puse in legatură cu soarta lor; in anii ce vor urma, insa se va conceptualiza o politică de improprietarire in judetele din Dobrogea de Sud, de care vor beneficia si romanii balcanici.
Pe baza hotararii Guvernului, din 13 iunie 1925, in acest an circa 1.700 familii de aromani vin deja si se stabilesc in judetele Durostor si Caliacra, ei constientizand dificultatea intreprinderii la care se inhamau, dar avand si credinta că salvgardarea lor natională si materială nu era cu putință decat prin intarirea romanismului in acea parte a Regatului in care acesta era mai putin dimensionat " in mijlocul musulmanilor si bulgarilor din Dobrogea de Sud. Macedoromanii vin in grupuri compacte, aducand din tinutul lor, unde si-au pastrat aproape două mii de ani constiinta latinității, un patriotism cald, o voință de fier si, mai presus de orice, un simț de solidaritate admirabil. Ei vin hotarâți de a lupta cot la cot si a-și face drumul in viață. Oare acestea nu sunt " scria, pe bună dreptate, in 1925, C. Hentescu, decanul Baroului din Silistra, presedintele Societății Actiunea Romanească ", prin excelență, elementele romanesti ce ne trebuie in Cadrilater?.
Este de la sine inteles că aromanii s-au stabilit in Țară avand limpede constiinta apartenentei nationale; veneau, asadar, in calitate de romani (asa cum se declarau, de altfel, si in teritoriile pe care le locuiseră pană la momentul parasirii lor), tinand ca această apartenență să fie explicitată ca atare si opiniei publice: Fiindu-ne imposibil traiul de acolo, din cauza persecutiunilor, am venit aici. Dar, n-am venit ca straini si nici ca cersetori (subl.n.). Nu! N-am venit ca cersetori. Avem mai multă demnitate decat acei care ne consideră astfel. Am venit ca romani, pe pamant romanesc (subl.n.), pamant intins, larg si mare .
În atari conditiuni, asezarea in zonă a unei populatii calite in miscarea de supravietuire nationala parea să reprezinte una dintre solutiile intaririi autorității institutiilor abilitate ale Regatului: Prin stabilirea lor in Cadrilater se aduce incă de pe acum un folos nepretuit Statului, care prin fericita hotarare luată iși intareste prestigiul si autoritatea cu elemente romanesti constiente, de care se simte mare nevoie " scria, in 1926, profesorul Mihail Pineta, in revista Tribuna romanilor de peste hotare. Colonistii macedoromani vor aduce cu ei ordine si civilizatie. Statul Roman se bizuie pe activitatea si cinstea lor traditionala În schimb, ei iși asumă angajamentul si raspunderea morală de a sluji cu credință si devotament la granita acestui colț de tară tulburat si terorizat de cetele banditesti in detrimentul prestigiului autorității romanesti (subl.n.) .
Este pilduitor, in sensul cunoasterii simțămintelor nationale ale acelora dintre aromani care se vor stabili in Cadrilater, urmatorul imn, intitulat
Marsul colonistilor
Din Pind venit-am oteliti
In lupte si amar,
Din Pind venit-am ca să fim
De strajă la hotar.
Avant si suflet am avut
Și dragoste de frati
Și peste țări noi am unit
Azi Pindul de Carpati.
Am revenit să re-nalțăm,
Cu drepturi de stapan,
Sfantul drapel ce-a falfait
Sub Mircea cel Batran.
Și stransi uniti să scrim pe el
Cu litere de para
Deviza noastră de coloni:
Un neam, un tron si-o tară .
După 1925-1926, riposta fermă a celor improprietariti " aromani (și regățeni, deopotrivă; din circa 20.000 de capi de familii improprietariti, circa 6.000 erau aromani din Macedonia, Albania, Tracia ) " va duce la diminuarea atacurilor teroriste, fară ca ele, insa să inceteze. Moartea unor fruntasi ai aromanilor, victime ale intolerantei iredentiste " asa cum a fost cazul cu verianul Zisi Hasotti, in ianuarie 1929, atacat miseleste in satul Ghiore, de un bulgar turmentat de cuvantarile din ultima campanie electorală ", fortifică si mai mult solidaritatea romaneasca developand simțămintele de frățietate in lupta pentru supravietuire natională: Te vei duce acum in ceruri, frate Zisi, te vei intalni acolo cu vechii tai tovarăși cazuti in luptele din Macedonia, le vei spune că noi " spunea, la catafalcul celui asasinat, Sterie Hagigogu, vicepresedinte al Congresului de la Veria, delegat al romanilor macedoneni " ne-am mutat din vechii nostri munti si că acum suntem in Țara muma unde luptam alaturi de fratii nostri de un sange (subl.n.). Vei intalni acolo pe toti fratii romani cazuti pe meleagurile acestea ale Dobrogei, pe toti functionarii, toti jandarmii si granicerii care s-au sacrificat pentru apararea acestui colț frumos. Le vei spune lor că acolo unde ei au cazut, alti frati veniti din departata Macedonie, le-au luat locul de sacrificiu.
O comoară a neamului romanesc. Adaptarea romanilor balcanici la noile realități social-economice si politice a fost remarcabila ea intrunind aprecieri aproape unanime din partea autorităților si diriguitorilor opiniei publice. În 1928, primul-ministru Vintilă I.C. Bratianu comunica membrilor Guvernului foarte imbucuratoarele impresiuni cu care s-a inapoiat dintr-o calatorie facută in Cadrilater si in Dobrogea, unde a revazut, in gospodariile lor, pe colonistii romani macedoneni. Domnul prim-ministru a avut cele mai bune cuvinte pentru spiritul de ordine si pentru dragostea de muncă a elementului macedo-roman asezat in cuprinsul Regatului si a subliniat sincera Dorință a guvernului de a consolida situatia acestor colonisti; la randul sau, istoricul si fruntasul politic national-liberal Gheorghe I. Bratianu avea să invoce, in 1929, un raport oficial ce releva că romanii macedoneni s-au adaptat cu o infinită suplete muncii agricole, familiarizandu-se intr-un timp cu totul scurt cu noua lui indeletnicire; este (aromanul " n.n.) foarte susceptibil de a realiza rapid progresul; este, dacă nu singurul, cel putin cel mai indicat element in stare de a romaniza rapid regiunea (subl.n.) .
Aceleasi constatari erau exprimate si prin vocea autorizată a marelui savant si om politic Nicolae Iorga, care, deseori, in anii interbelici, a avut aprecieri dintre cele mai pertinente la adresa efortului civilizator, national si economic, al aromanilor, considerandu-i O comoară a neamului romanesc, cum se intitula chiar un articol, publicat in 1933: În Frasari, in Aidemir (asezari in jud. Durostor " n.n.), unde s-au asezat cateva sute din miile de romani macedoneni, curati, neamestecati cu nimeni, pastrand vechiul tip iliro-roman, o curiositate si o mandrie a etnografiei balcanice, am vazut case mari, frumoase, larg cladite, bine impartite, cu odai de oaspeti, mobilate ca la orase, cu incaperi deosebite pentru copii, pentru bucatarie, cu gradină de flori si cu inceputuri de livada Dar mai ales i-am vazut pe dansii si pe dansele " in cursul unei scurte vizite efectuate de N. Iorga, cu prilejul desfășurarii, la Calarasi, a Congresului Ligii Culturale ", represintantii unei rase care n-a fost supusă niciodata politic si social, care, pe baza privilegiului pastrat de-a lungul secolelor, a stat drept in fata oricui. Oameni de credință si de vitejie, calauzi, ostasi, ctitori de orase, strabatatori de țări si mari, creatori. I-am primit ca pe niste pribegi, cand ei sunt invitatii nostri, si i-am tratat uneori ca pe niste miluiti, cand ei nu stiu ce inseamnă mila nimanui. E vremea " conchidea conferentiarul " să se inteleagă ce sunt asezarile lor: cetățile noastre la granita cea mai primejduită dinlauntru chiar (subl.n.) .
Pe parcursul vizitei, la Frasari, N. Iorga (marele savant are antecesori in Balcani, posibil vlahi sau greci, stabiliti in Moldova, in secolul al XVIII-lea) a indemnat pe aromani să pastreze alaturi de virtutile nestirbite de viforul vremurilor vitrege, traditiile strabune, aratand raspicat: În tara cealalta a stramosilor d-voastra n-ati fost robii nimanui. Ati trait pe temeiul vechilor privilegii de care nu s-a putut atinge nimeni. Ati fost domni in casele voastre, in orasele pe care le-ati stiut ridica. Domni trebuie să vă simtiti si aici (subl.n.) .
Macedoromanii sunt super-romani! Romani absoluti!. Traiectul existential al celor cateva mii de romani balcanici " o particică din sutele de mii de aromani ce traiau/traiesc in statele din arealul Peninsulei Balcanice " avea să cunoasca insa noi momente de restriste, de calvar; cedarea Cadrilaterului, in anul de cumpană 1940, ii va disloca din mijlocul de-abia infiripatelor asezari ce conturaseră un viguros mediu romanesc , pentru a fi stramutati in judetele din nordul Dobrogei " judetele Constanta si Tulcea (in cadrul schimbul