Ziua Independentei: 133 de ani de la 9 mai 1877

La 9 mai 2010 se implinesc 133 de ani de cand Romania si-a castigat Independenta. Proclamarea independentei de stat si consfintirea ei prin purtarea razboiului din 1877- 1878, au inscris un moment culminant spre spirala dezvoltarii Romaniei.

In urma cu 133 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat Independenta de stat a Romaniei, deschizand drumul spre recunoasterea internationala a dreptului natiunii romane de a-si decide singura soarta.

Astfel, la 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu declara, in Parlament, ca suntem "in stare de rezbel", ca suntem "dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si prin urmare suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare".

Adunarea Deputatilor voteaza o motiune, cu 79 de voturi pentru si 2 abtineri, prin care lua act ca "rezbelul intre Romania si Turcia, ca ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absoluta a Romaniei au primit consacrarea lor oficiala".

Intrata in razboi, in primavara lui 1877, Armata romana a triumfat pe campul de lupta, cucerind pe rand redutele otomane de la Plevna, Grivita (foto), Opanez, Smardan, Vidin. Castigata cu jertfa a peste 10.000 de ostasi, independenta tarii avea sa reprezinte un imbold moral pentru infaptuirea Marii Uniri.

Independenta s-a produs dupa aproape cinci secole de lupta impotriva dominatiei otomane, dupa rezistenta opusa celorlalte imperii expansioniste, care devastau periodic teritoriul tarilor romane, dupa revolutiile din 1821 si 1848 si dupa Unirea Moldovei cu Muntenia in anul 1859.

9 mai - Ziua Victoriei

Ziua de 9 mai a mai fost declarata si Ziua Victoriei, de catre Uniunea Sovietica, dupa infrangerea Germaniei naziste in 1945, fiind sarbatorita si in Romania pana in 1989.

La 9 Mai 1945, sub loviturile concentrice ale fortelor Natiunilor Unite, Germania nazista a fost silita sa capituleze neconditionat, astfel cel de-al II-lea Razboi Mondial declansat de axa Berlin- Roma- Tokio, in anul 1939, a luat sfirsit in Europa.

In randul statelor invingatoare se afla si tara noastra, care la 23 August 1944 iese din alianta cu Germania nazista si trece in alianta cu tarile din Natiunile Unite, cu intreg potentialul economic, cu Armata de peste 600 de mii de oameni.

Pierderile armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial 1939- 1945 au fost de peste 850 de mii de militari morti - raniti si disparuti, iar din 1944- 23 august pana la 25 octombrie acelasi an 62.000 militari, pagube materiale si mari distrugeri comise de armatele germane si hortiste ungare.

http://www.ziare.com/social/romani/ziua-in...7-video-1014151

Intr-un cadru international favorabil - in 1865 -, a izbucnit din nou criza orientala si a inceput atunci, in 1877, razboiul ruso-turc. Romania si-a declarat independenta de stat totala, in 9-21 mai 1877. Guvernul condus de Ion C. Bratianu, si in care Mihail Kogalniceanu functiona ca ministru de externe, a hotarat ca, in cadrul cererii de asistenta a Rusiei, sa se uneasca cu fortele rusesti ce operau in Bulgaria. Armata romana, sub comanda directa a printului Carol I, a trecut Dunarea si a participat la asediul Plevnei; rezultatul a fost incercuirea armatei otomane, condusa de Osman Pasa (10 decembrie 1877).

Independenta Romaniei, ca si independenta Serbiei si a Muntenegrului, precum si Unirea Dobrogei cu Romania, au fost recunoscute, in Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), in cadrul caruia s-a recunoscut si mentinut statutul pe care si -l proclamase Romania cu un an mai inainte. S-a restabilit, de asemenea, după o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul Romaniei asupra Dobrogei, care a fost realipita la Romania. Dar, in acelasi timp, Rusia a violat conventia semnata in 4 aprilie 1877 si a fortat Romania sa retrocedeze judetele Basarabiei de sud Kahul, Bolgrad si Ismail.

Tare sunt curios daca aceasta zi extrem de importanta din istoria noastra va fi sarbatorita azi de "oficialitati"

sau, din alta sursa:

Cucerirea independentei de stat a Romaniei este rezultatul efortului economic si militar al poporului roman si, deopotriva al demersurilor diplomatiei romanesti facute in etapa premergatoare, in timpul si după consumarea Razboiului de Independență din 1877-1878.

Situatia politică din Sud-Estul Europei se deteriorase puternic: in iulie 1875 izbucnea rascoala populară din Hertegovina, in august se ridica la luptă populatia din Bosnia, in aprilie 1876 se rasculau bulgarii, iar in iunie 1876 se declansa razboiul dus de Serbia si Muntenegru impotriva Portii Otomane. În plus, insurgentii erau ajutati " succesiv sau concomitent " cu agenti, bani si armament atit de Imperiul Austro-ungar, cit si de Imperiul Rus, amindouă interesate in escaladarea conflictelor, in vederea diminuarii puterii Imperiului Otoman.

Manifestindu-și sprijinul cu popoarele balcanice rasculate, guvernul Principatului Romaniei si opinia publică si-au exprimat, prin canalele diplomatice si prin intermediul intregii prese romanesti, solidaritatea cu lupta de eliberare a popoarelor respective.

Contextul european premergator razboiului

Respectivele rascoale s-au produs in contextul politic inflamat al Europei, care constituia un ghem de contradictii, ce ar putea fi structurat in citeva directii geopolitice.

Contradictii puternice existau intre Imperiul Otoman si popoarele si statele din Sud-Estul Europei supuse acestuia, care cumulaseră ura față de silniciile comise de Otomani in cele patru secole anterioare de asuprire. Această ură a izbucnit, frecvent, in actiuni armate " precum cele din anii 1875-1878 ", reprimate cu violenta tipică Sublimei Porti: masacrarea civililor, distrugerea oraselor si satelor etc. Cruzime pe care romanii o cunosteau din multiseculara lor rezistență antiotomana Această redută romanească fusese, implicit, scutul la adapostul caruia Europa Occidentală iși construise, in liniste, marile catedrale si marea ei cultura cum aveau să recunoască unii istorici francezi, precum Edgar Quinet.

Existau, la fel, contradictii majore intre Imperiul Otoman si o mare parte dintre Marile Puteri (citeste: Putori), care doreau să ocupe posesiunile cheie din Turcia Europeana avind in vedere pozitia strategică a Istanbulului, de paznic al Strimtorilor Bosfor si Dardanele.

Contradictii deosebit de puternice existau intre Marile Puteri, ele insele, dintre care unele vizau politica unui echilibru european si doreau pastrarea integrității Imperiului Otoman, ca nu cumva alte puteri " indeosebi Rusia " să obtină un ascendent prea mare in urma infringerii Înaltei Porti. În această situatie erau Germania, Franta, Italia si, mai ales, Anglia; aceasta din urma să ne amintim, fusese impotriva Unirii Principatelor Romane sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar, ulterior, după disparitia Sublimei Porti, avea să fie contra propunerii Puterilor invingatoare in Primul Razboi Mondial ca Turcia să fie alungată din partea europeana

Existau contradictii, paradoxal, chiar intre popoarele balcanice, desi urmareau acelasi tel " inlaturarea dominatiei otomane ", cum era cazul unor popoare si țări ca Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Grecia etc., care fuseseră reduse la statutul de provincii otomane (pasalicuri), sau inlaturarea suzeranității Înaltei Porti " cum era cazul Romaniei. În paralel cu actiunile comune ale popoarelor balcanice de a inlatura definitiv dominatia otomana se manifestau actiuni si, mai ales, idei divergente, care le disipau eforturile politice de a-și dobindi independenta. Astfel, grecii visau să reinvie vechiul Imperiu Bizantin, care-și avusese capitala la Constantinopol, si care fuseseră sprijiniti " de fapt, amagiti " in aceste idealuri politice incă de Ecaterina a II-a Rusiei! Sirbii doreau să realizeze un stat mare in granitele tarului Dusan, iar bulgarii voiau o tară in granitele tarului Simeon " desi țaratele acestora nu cuprindeau decit niste provincii mititele. Romanii, deveniti, realmente, mai puternici prin Unirea din 1859, provocau invidia celorlalte popoare, invidie care alimenta disensiunile.

Asadar, realizarea acestor teluri sporea, inevitabil, divergentele dintre natiunile balcanice, situatie care a generat o suspiciune reciproca speculată abil de Marile Puteri, si care, ulterior, va degenera in conflicte armate intrabalcanice! Ca atare, principiul nationalităților, care a dominat Secolul al XIX-lea " supranumit, de aceea, si Secolul Natiunilor ", a constituit si suportul ideologic al transformarii Balcanilor in Butoiul cu pulbere al Europei , cu ajutorul intrigilor machiavelice ale Imperiului Rus " care sprijinea popoarele slave din zona ca să-și marească influenta aici ", dar care intrigi erau, prin perfidie, in concurență cu cele ale Imperiului Habsburgic, care se infiltra sistematic pe țărmurile Adriaticii, pină la sud de Salonic. Această perfidie este reflectată inclusiv de documentele unor diplomati francezi sintetizate de Radu Rosetti, in Actiunea politicii rusesti in Țările Romane (Ed. Cartea romaneasca 2000, pag. 73, passim). Subliniez, Franta post-napoleoniană redevenise prietena Rusiei si, deci, respectivii diplomati erau absolut obiectivi in aprecierile lor referitoare la actiunea eminamente distructivă a politicii rusesti!

Contradictii puternice, chiar dacă uneori erau abil camuflate, existau intre Marile Puteri si statele din Sud-Estul Europei. Marile Puteri urmareau cu multă atentie Dorinta si evolutia acestora spre emancipare totală față de Imperiul Otoman si le sprijineau in această lupta dar numai in masura in care convenea diplomatiei respectivei Mari Puteri. Astfel, diplomatiile romana sirba muntenegreană si greacă erau interesate ca roadele scoaterii turcilor din Peninsula Balcanică să le revină lor, iar nu Imperiului Austro-ungar sau Țarist, cele mai interesate să ocupe locul Înaltei Porti. În fapt, cele sase Mari Puteri " Anglia, Austro-Ungaria, Franta, Germania, Italia si Rusia ", impunindu-și tutela asupra Romaniei, Serbiei si Muntenegrului prin Congresul de la Paris (1856), au facut numeroase sicane diplomatiilor balcanice in intervalul 1856-1878, acest lucru devenind tot mai pregnant după 1875, indiferent dacă directivele erau semnate de Bismarck ori Disraeli, de Andrássy ori Gorceakov, de Decazes ori Corti (cf. Nicolae Ciachir, Marile Puteri si Romania 1856-1947, Editura Albatros, Bucuresti, 1996, pag. 81 si urm.).

Contradictiile, aspiratiile si interesele europene erau stimulate si de contradictiile interne din Imperiul Otoman, a carui decadere fusese prognozată incă de Dimitrie Cantemir, in faimoasa lucrare Cresterea si descresterea Imperiului Otoman " depusă la Academia din Berlin ", imperiu care acum, in ultimul sfert al Secolului al XIX-lea, se afla in prabusire accelerata sfirsitul definitiv urmind să-i survină in 1918.

Speculind dificultățile interne, Marile Puteri solicitau Sublimei Porti să adopte masuri care să usureze soarta popoarelor balcanice rasculate si reprimate cu cruzime si să solutioneze pe cale pasnică noua faza acutizata a problemei orientale . În acest scop, s-a organizat, la Istanbul, intre 11 decembrie 1876-30 ianuarie 1877, Conferinta reprezentantilor puterilor europene. Pentru a contracara presiunea Marilor Puteri, marele vizir Midhat Pasa a promulgat Constitutia liberală , in mod deliberat tot la 11 decembrie 1976, spre a dejuca lucrarile Conferintei " care, intr-adevar, s-a terminat printr-un fiasco. Conform prevederilor art. 1, 7 si 8 ale respectivei Constitutii, Romania era considerată o simplă provincie privilegiată a Imperiului otoman " ceea ce era o ofensă deosebit de grava care a provocat reactia dură a presedintelui Consiliului de Ministri, Ion C. Bratianu, si, totodata a accentuat curentul favorabil razboiului antiotoman, indeosebi in rindurile tineretului, mai ales că si incursiunile armatelor turcesti la nord de Dunare se inmultiseră (cf. Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara Istoria militară a poporului roman, Editura militara Bucuresti, 1987, vol. IV, pag. 596).

Toate aceste contradictii se suprapuneau, se intersectau si formau acea retea incilcită a contextului european prin care era nevoită să se strecoare diplomatia Principatului Romaniei.

Declararea Independentei de Stat la 9 Mai 1877

Evolutia Romaniei in această periculoasă si inextricabilă situatie politico-militară europeană a impus, cu necesitate, cresterea si modernizarea recent infiintatei Armate Nationale atit sub aspectul fortelor umane, cit si al inzestrarii cu armament si tehnică militara Romania de atunci nu avea industrie de armament " cu exceptia unor mici ateliere de armurarie " si, de aceea, era nevoită să importe tot armamentul, munitia etc. de la producatorii europeni: Austria, Franta, Germania, Anglia, Rusia. În consecință, armamentul si munitia erau foarte eterogene, ceea ce constituia un mare neajuns logistic, cu riscul să devină un mare pericol tactic pe cimpul de lupta dar si strategic, tinind cont de labilitatea coalitiilor dintre Marile Puteri. De aceea, se impunea, cu prioritate, omogenizarea tipurilor de armament " dar demersul era greu de realizat in conditiile dependentei de importuri si al penuriei financiare a statului.

Desi aflată in neutralitate față de conflictele din Bosnia, Hertegovina, Serbia si Bulgaria, totusi Romania a luat masuri de favorizare tacită a formarii unor grupuri de luptă compuse din patrioti ai natiunilor aflate in conflict sau in iminentă reangajare antiotomana a inlesnit trecerea voluntarilor rusi spre cimpurile de lupta a acordat azil politic refugiatilor din zonele de razboi, a sprijinit presa grupurilor imigrate din Serbia, Muntenegru, Bulgaria etc.

Guvernul Principatului Romaniei s-a folosit cu abilitate de hățisurile intereselor contradictorii ale Marilor Puteri si, după refuzul Imperiului Otoman de a-i acorda Romaniei independenta pe cale pasnica vazand că razboiul este inevitabil, a hotarit incheierea, la 4/16 aprilie 1877, a unei Conventii cu Rusia, conventie care prevedea respectarea integrității politice si teritoriale romanesti cu ocazia afluirii spre Bulgaria a Armatei Ruse prin Romania. Detaliile relative la trecerea trupelor rusesti prin Romania si relatiile dintre Armata rusă si autoritățile locale faceau obiectul unei conventii speciale, care, printre altele, stipula " fapt nou si esential " ca toate cheltuielile implicate de acest tranzit să fie suportate de Imperiul Țarist; printr-o prevedere anume se interzicea accesul trupelor ruse in Capitala Romaniei. Asta pentru că romanii se aliaseră cu rusii contra turcilor, dar stiau si la ce să se astepte din partea puternicului aliat de la Rasarit, de pe urma caruia suferise atit din cauza frecventelor razboaie sud-est europene purtate pe teritoriul nostru, cit si a protectoratului Rusiei!

De altfel, această suspiciune era " spontan, ca să zic asa, dar si istoric " absolut intemeiata Ca expresie a funciarei perfidii diplomatice a Rusiei, trebuie să ne amintim ca prin acordul verbal secret de la Reichstadt, din 26 iunie 1876, dintre imparatii Francisc Iosif I si Alexandru al II-lea, se hotarise ca, după incheierea razboiului dus de Serbia si Muntenegru contra Semilunii, Rusia să-și reanexeze sudul Basarabiei, revenit la Moldova in 1856. Apoi, cu doar trei luni inaintea angajarii acestei Conventii cu Romania, Imperiul Țarist revenise asupra problemei si transpusese acordul verbal de la Reichstadt intr-o Conventie secretă cu Imperiul Austro-ungar, incheiată la Budapesta, la 3 ianuarie 1877, prin care Viena, in schimbul dreptului de a ocupa Bosnia si Hertegovina, era de acord ca, in urma iminentului razboi ruso-otoman, cele trei judete din sudul Basarabiei să fie reanexate de Rusia. Această diplomatie a imperialilor era in vadită contradictie cu Conventia romano-rusă din 4 aprilie 1877, dar in deplin consens cu turpitudinea spiritului imperial rusesc (mostenita apoi, de imperialismul sovietic)! Conventia romano-rusa semnată de Mihail Kogalniceanu si reprezentantul tarului, baronul Dmitri F. Stuart, avea să fie violent atacată de Opozitie, in Parlamentul de la Bucuresti, in sedintele din 2 si 4 iunie 1878, mai ales că rusii refuzaseră să specifice, in ea, ca expresie incontestabilă a ticalosiei imperiale rusesti, data limită a statIonarii trupelor ruse in Romania. De fapt, rusii nici nu aveau de gind să o mai parasească! Și, cum se stie, muscalii au tergiversat retragerea pină in 1883.

Oricum, insa prin semnarea acestui act diplomatic de valoare internationala Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a Romaniei si rinduielile sale interne si, astfel, recunostea " indirect " independenta statului roman (vezi Istoria militară , vol. IV, pag. 584-600).

Între timp, incă inainte de angajarea acestei Conventii, Romania " care stia că independenta nu va putea fi dobindită decit prin inevitabilul razboi cu Sublima Poartă suzerana dar numai in alianta implacabilă cu Rusia protectoare si inamică " luase masuri de mobilizare generală a intregului sistem militar de aparare. Armata a fost trecută pe picior de razboi si s-au luat masuri de acoperire strategică a frontierei de la Dunare, pe o lungime de 650 de km " masuri intreprinse exclusiv de Armata Romană si accentuate ulterior ", pentru a contracara, pe de o parte, orice incercare a Otomanilor de a invada tara si, pe de altă parte, pentru a ne apara de prietenia sufocantă a trupelor ruse. Anticiparea acestor riscuri a fost necesară si intemeiata fapt confirmat in curind: Armata Rusă avea să intre in Romania inainte să fi primit acordul Guvernului Roman, ceea ce a scandalizat opinia publică internatională! În replica Sublima Poartă a trecut la provocari armate, bombardind, la 21 aprilie, Braila, apoi orasele Calafat, Bechet, Oltenita si Calarasi, la 26 aprilie. Aceste acte de razboi au determinat, in legitimă aparare, bateriile romanesti de artilerie de la Calafat să bombardeze Vidinul, la 26 aprilie (idem, pag. 634-635). Razboiul Romaniei cu Imperiul Otoman, existent de facto, a fost recunoscut oficial de Adunarea Deputatilor si de Senat in sedintele din 29 si 30 aprilie 1877, deschizand calea proclamarii independentei (eodem loco).

În consecință, in Sesiunea Extraordinară a Adunarii Deputatilor din 9 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu, a declarat ruperea oricaror legaturi cu Poarta Otomană si a proclamat independenta de stat " si, «cu unanimitatea voturilor (se abtin N. Ionescu si N. R. Locusteanu), Camera ia act că razboiul intre Romania si Turcia, că ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absolută a Romaniei au primit consacrarea lor oficială » (cf. Costin Scorpan, ISTORIA ROMÂNIEI Enciclopedie, Editura Nemira, Bucuresti, 1997, pag. 595).

Vestea a fost primită cu satisfactie de Serbia, Grecia si Muntenegru, de poporul bulgar, de toti crestinii din zona balcanica de romanii din toate statele balcanice " care erau la fel de numerosi ca in Principatul Romaniei ", precum si de opinia publică internatională!

A doua zi, 10 mai 1877, se organizează solemnitatea proclamarii independentei, la care Principele Carol avea să declare: Sarbatoarea natională de astazi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua proclamarii independentei (cf. C. Scorpan, op. cit., pag. 607). Evident, corul adulatorilor principelui Carol era in defazare cu o zi. În acest sens, Caragiale avea să ne lase o formulare indimenticabilă: Ca rol fu mare, mititelul!

Greseala impardonabilă a principelui Carol

Succesul trecerii Dunarii de catre Armata Imperiului Țarist si al angajarii primelor lupte a fost asigurat de acoperirea strategică a intregii granite a Dunarii de catre Armata Romaniei. Armata Rusă era condusă de catre Marele Duce Nicolae. Acesta, ca membru al Familiei Imperiale Ruse, era, probabil, precum beizadelele din Principatele Romane, sau cum sunt, acum, beizadelele parvenitilor postdecembristi: ignorant, incapabil, dar fudul si cu pretentii. Iar ca pregatire militară nu era ca maresalul Mihail Kutuzov sau generalisimul Alexandr Suvorov, ci, probabil, era la fel de pregatit militar cum este politiciana Elena Udrea, sau ca printul Duda Întiiul, ambii absolventi ai Colegiului National de Aparare. Cert este, insa că Armata Imperială a Rusiei s-a poticnit la asediul Plevnei si putin a lipsit să nu fie repede si definitiv invinsă atit aici, cit si pe celelalte fronturi. Salvarea ei a fost Armata Romaniei Mici!

Într-adevar, in ziua de 18 iulie, trupele ruse incepuseră al doilea atac asupra Plevnei, dar si acesta a fost respins de Osman Pasa, cu pierderi deosebit de mari pentru ele. A doua zi, Comandantul Armatei Ruse din Balcani a adresat printului Carol al Romaniei această telegrama in care solicita interventia imediată a Armatei Romane: Turcii, adunind cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstratiune si, dacă se poate, să treci Dunarea cu Armata după cum doresti. Între Jiu si Corabia demonstratiunea aceasta este neaparat necesară pentru inlesnirea miscarilor mele. Nicolae . (cf. Istoria militară , vol. IV, pag. 674).

Tinarul prinț-domnitor Carol, infatuat ca orice prusac, a cerut doar ca să fie el comandantul Armatei Romano-Ruse de la asediul Plevnei, pe motivul implicit si subinteles ca fiind conducatorul unui Stat, nu putea fi sub comanda unui Duce, fie el si Mare! Chiar daca probabil, il citise pe Clausewitz, intrucit fusese doar cadet in Armata prusaca Carol nu comandase, niciodata nimic pină să fie aburcat, ex abrupto, pe Tronul Principatelor Unite Romane, unde venise, incognito, cu o valiză scorojită " nu ca să-i servească de acoperire spre a nu fi arestat de Politia austriaca ci pentru că nu avea alta. Cind Marele Duce Nicolae i-a cerut ajutorul militar total si neintirziat, neispravitul prinț-domnitor Carol s-a repezit ca surdu-n tobă si i l-a acordat neconditionat, desi nu exista nici o conventie militară intre Rusia si Romania, dar exista atit constiinta perfidiei atestate istoric a Imperiului Rus, cit si istoria relatiilor, totdeauna ostile, dintre Rusia si Principatele Romane. Mai mult, acum, Romania insistase asupra incheierii aliantei militare romano-ruse, dar Rusia a refuzat si a incercat să impingă Armata romană pe planul doi . Consulul general al Frantei la Bucuresti, Fréd Debains, in urma unei discutii cu consulul Rusiei, baronul D. F. Stuart, a ramas cu impresia că Statul major rus nu doreste concursul fortelor romane decit pentru respingerea incursiunilor turcesti (idem, pag. 624-625). Venind si a doua infringere a rusilor la Plevna in ziua de 30 iulie (stil nou " n.n.) " scria generalul rus Kuropatkin in memoriile sale ", intrebuintarea nemijlocită a trupelor romane deveni imperioasa Dar rolurile se cam schimbaseră; caci nu romanii, ci rusii tineau acum mai mult să coopereze cu Armata romană (idem, pag. 673). Numai că acum, cind increzutii imperiali rusi se aflau pe punctul de a fi zdrobiti, si-mai-fudulul prinț Carol se repezea să scoată castanele din foc cu mina lui de prusac neinstruit!

Aceasta a fost marea greseală politico-diplomatică a printului-domnitor Carol. Greseala a fost acceptata in mod bizar, inclusiv de Guvernul roman, desi acesta dispunea de ministri si diplomati versati in asemenea pertractari, care cunosteau lipsa de onestitate a tarilor rusi. Dar, mai ales, cunosteau istoria tragică a razboaielor ruso-turco-austriece purtate pe teritoriul Țărilor Romane si soldate cu mari distrugeri pentru noi; ca să nu mai vorbim de amintirile recente despre ruinatoarea ocupatie rusească de la 1828-1834 sau despre odiosul protectorat tarist, care a impus Regulamentele Organice ale lui Kiseleff, al caror ultim paragraf a fost introdus de protectoarea noastra Rusia, prin fraudă si prin fals intr-un act public (Radu Rosetti, op. cit., pag. 70).

Respectiva greseală este analizata fară obisnuitele menajamente academice, de prof. univ. dr. Doru Todericiu, intr-un laborios studiu despre politica Imperiului Rus privind translatia formală a frontierelor si teritoriilor, referindu-se, expres, la Dobrogea si sudul Basarabiei, in conjunctie cu victoria repetată a lui Osman Pasa la Plevna, victorie care avea să avantajeze, cit de cit, Romania Mica tocmai prin faptul că a salvat Rusia de la o infringere rusinoasă si a dobindit, astfel, un ascendent moral asupra ei, remarcat de catre opinia publică internatională: «Și vom continua afirmand " ceea ce este foarte adevarat " că acest moment crucial a fost defectuos exploatat de catre Printul Carol si Guvernul sau. Ar fi fost, probabil, cazul de a smulge Rusiei nu cele cateva mici concesii personale cu privire la detalii de comandament sau de colaborare militara s-ar fi putut probabil obtine renuntarea definitiva confirmată de Țar, asupra Basarabiei de sud. Ca si Presedintele Roosevelt si Premierul Churchill in 1945, Printul Carol (in 1877-78) cade victima aceleiasi imprudente!» (cf. http://www.rom2.de/modules.php?name=News&a...le&sid=911).

Romanii aduseseră o contributie militară substantiala in multe momente chiar decisivă pentru campania antiotomana si in interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semiluna contributie care a usurat razboiul si a scurtat durata acestuia: Armata Romaniei a pierdut, dintre cei aproape 60.000 de militari participanti la razboi, peste 10.000 de militari, iar statul roman a cheltuit circa 100.000.000 de lei (la valoarea de atunci a leului). Cu toate acestea, delegatului guvernului roman i s-a interzis să participe la negocierile de armistitiu si de pace, care s-au incheiat, la 19 februarie 1878, prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano (astazi Yesilköy), langă Istanbul. Totusi, Principatele Unite Romane, Serbia si Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonoma dar gonflată " de la Marea Neagră pină la Marea Egee! " de marinimia ruseasca spre a servi drept cap de pod pentru cresterea zonei de influență a Imperiului Rus! Totodata se hotara autonomia administrativă a Bosniei si Hertegovinei.

Pentru o parte a despagubirilor de razboi pe care trebuia să le plateasca Imperiul Otoman ceda Dobrogea Rusiei, pe care aceasta din urmă iși rezerva dreptul de a o schimba cu partea de sud Basarabiei, pierdută pe nedrept , in opinia Țarului, la 1856. Aceasta fusese recunostinta imperială rusească pentru contributia hotaritoare si salvatoare pe care Romania Mică a adus-o in acest razboi si fară de care Marele Imperiu Rus ar fi fost invins in mod rusinos si fară drept de apel! Această mirșăvie politico-diplomatică avea să se repete. Să ne reamintim si de recunostinta de după 9 mai 1945, cind Aliatii-contra-naturii au procedat la fel: desi Romania fusese a patra putere beligeranta nu a fost invitată la tratativele de pace, ci, dimpotriva a fost tratată ca tară invinsa obligată să platească imense despagubiri de razboi si lasată la cheremul aceluiasi Imperiu Rus, napirlit in U.R.S.S.!

Conjugat cu victoria provizorie a lui Osman Pasa, celalalt noroc al Romaniei fusese ca prin Tratatul de la San Stefano, Imperiul Rus se dovedise, ca intotdeauna, prea hraparet si a iritat Occidentul. Ca atare, Tratatul ruso-turc a fost contestat de Marile Puteri " care considerau că Rusia iși arogase prea mari avantaje, in detrimentul lor direct " si a fost modificat prin Tratatul european de la Berlin, din iulie 1878, prin care acestea au recunoscut " de-abia acum! " independenta de jure a Romaniei. Acest tertip de tergiversare prin formula independenta de jure atestă si schizofrenia politică a Marilor Puteri, deoarece Romania iși cucerise independenta de facto, in mod incontestabil si in fata intregii Lumi, cu arma in mină " intrucit acesta fusese si motivul angajarii plenare in Razboiul de Independență, după cum Marile Puteri deveniseră mari tot prin razboaie! Numai că era o mare diferență morală si politică: Marile Puteri purtaseră razboaie nedrepte, de cucerire " de pradă , cum zicea Nicolae Iorga ", pe cind Romania purtase un razboi just, de eliberare " cu uriase jertfe umane si materiale, comparativ cu populatia, teritoriul si economia ei. Totodata conform Tratatului de la Berlin, in componenta Romaniei intrau Delta Dunarii, Insula Șerpilor si Dobrogea " aceasta doar pină la sud de Mangalia, desi Dobrogea intreagă fusese parte a Munteniei incă de pe vremea lui Mircea cel Batrin si, deci, incă de mai inainte.

În schimb, pentru că Imperiul tarist nu putea renunta la controlul Gurilor Dunarii, si-a reanexat, tot prin dreptul celui Mare-și-Tare, sudul Basarabiei, facind schimb cu teritoriul Dobrogei, pentru că a considerat, in mod realist, că sudul Basarabiei este, din punct de vedere geopolitic si geostrategic, mai important decit Dobrogea " fapt confirmat si de faptul ca peste sapte decenii, Stalin si Hrusciov aveau să-i acorde Ucrainei , la fel, tot sudul Basarabiei. De aceea, intr-un articol anterior, publicat inclusiv pe Altermedia, ii sugerasem presedintelui Vladimir Putin că trebuie să desfiinteze actualul stat Ucraina " cum il amenintase el pe George Bush, anul trecut la Bucuresti, că va face " si să restituie Romaniei teritoriile rapite prin criminalul Pact Ribbentrop-Molotov si aflate, inca in posesia Ucrainei.

Principele Carol si placutele de la Sinaia

Cercetari de ultimă oră relevă un fapt cvasinecunoscut de catre opinia publică: Razboiul de Independență de la 1877 a fost finantat prin topirea unui tezaur dacic, descoperit la Sinaia in 1875. Acesta continea citeva sute de tablite din aur, cu inscriptii despre istoria dacilor. Pentru a nu se pierde istoria, regele Carol I a ordonat copierea in plumb a tuturor obiectelor gasite. Afacerea a fost ascunsă timp de 130 de ani (vezi Sorin Golea, Claudiu Pacearca Romanii sunt azi liberi datorită acestor placute , Libertatea, 24.07. 2008).

Ceea ce este absolut sigur, in acest fragment, este ca la acea data printul Carol nu devenise, inca regele Carol I . Apoi, intre timp, avea să facă alte potlogarii, prin care si-a construit averea " implicit, printre altele, Castelul Peleș " pe alte cai ilicite, nu doar prin topirea placutelor dacice de aur de la Sinaia, după cum relevă si Gheorghe Constantin Nistoroiu, in articolul Averea Sfintei Manastiri Sinaia pazită prin veacuri de blestemul Sfantului Voievod Brancoveanu ).

Faptul ca la 10 mai 1866, fusese instalat ca principe-domnitor, că ziua de 10 mai 1877 a declarat-o zi a independentei, desi fusese proclamata la 9 mai 1877, in Parlament, de catre Mihail Kogalniceanu, si ca la 10 mai 1881, avea să fie uns ca rege, nu constituie un argument pentru ca penibilii promonarhisti de azi " care biziie ca mustele in jurul lui Mihai I Uzurpatul " să pretindă ca ziua de 10 mai să devină zi importantă pentru Romania, ca zi a Regalității , ba chiar ca sarbatoare natională " o adevarată blasfemie! " in locul zilei de 1 Decembrie 1918, care este Ziua zilelor , după cum o apreciaza cu patriotism, scriitorul Constantin Zarnescu! Singurul calificativ adecvat pentru ziua de 10 mai este dat de sloganul din acele vremuri: 10 mai, zi de rusine!

De aceea, pentru a nu intina memoria celor peste zece mii de eroi ai Armatei Nationale morti si disparuti, pentru a respecta imensul efort de razboi suportat de poporul roman pentru ducerea Razboiului de Independență, trebuie să respectam Ziua de 9 Mai ca zi a proclamarii Independentei Nationale " ca zi a sacrificiului si patriotismului nețărmurit al Poporului Roman.

E-adevarat, Armata de acum a Romaniei nu mai are trasaturile Armatei Nationale de la 1877, nici prin dimensiuni, nici prin patriotism. Dacă la 1877 Romania putea să aibă sub arme circa 125.000 de militari, iar in 1989 avea circa 380.000 de combatanti inrolati, acum are circa 45.000 de militari, cam cit incap intr-un stadion de marime medie. Acestia sunt angajati ca militari profesionisti , adica zis mai frust, ca mercenari. Simptomatic, in acest sens, este că denumirea Ministerului Apararii Nationale a fost scurtată cu ultimul cuvint, Nationale , fiindcă suna prea antieuropean. Și nici marii lor comandantii nu mai au patriotismul celor de la 1877! Altfel, corpul generalilor si al ofiterilor superiori nu ar fi acceptat si suportat rusinea ca printului-facatură Radu Duda să-i fie acordat gradul de colonel (umblă zvonul că i-ar fi fost acordat chiar si gradul de general!), desi nu are facută nici o zi de armată!

E-adevarat, cu unele exceptii majore, dar care, tocmai de aceea, respectivele exceptii au fost trecute pe linie moartă sau trecute in rezerva inclusiv prin inscenarea furtului de arme de la Ciorogarla, numită si diversiunea Ciorogarla . E-adevarat, apoi, că nici guvernantii de acum nu mai au rectitudinea morală si patriotismul celor de atunci: cei de la 1877 aveau curajul civic si politic să apere interesele Romaniei in fata Marilor Puteri, pe cind cei de acum manifestă doar slugarnicie deplină in fata acelorasi sase Mari Puteri (repet, citeste: Putori), care, intre timp, au devenit G7, G8 sau G12. Totusi, dacă din cei 380.000 de militari de la 1989 ii scadem pe cei 45.000 incă activi, ii scadem, apoi, si pe cei 5-10.000 care s-au transferat in Politie si in Jandarmerie, tot mai ramin cei 330.000 de militari in rezervă si in retragere. Asadar, dacă cu 60.000 de combatanti am luptat pentru alungarea Otomanilor, ne mai ramin 300.000 de militari patrioti rezervisti, cu care să ne eliberam de sub jugul asupritorilor postdecembristi!

Să speram că Zilei de 9 Mai ii vom atribui si această calitate: ziua alungarii clicocratiei.

8 mai 2009

Colonel (r.) Vasile I. Zarnescu

http://ro.altermedia.info/cealalta-romanie...1877_13588.html

Felicitari tizule pentru acest topic.

Din nefericire in "noua lume europeana" aceasta zi este ziua "europei", ce atata natiuni dinstincte, tari, popoare, toti trebuie sa fie o apa si un pamant, fara identitate, fara patriotism, fara suflet, doar niste robotei.

S-a anuntat ceva in media, o manfestare ceva?

din ce stiu eu, nu e anuntat nicio manifestare, politicienii fiind "ocupati" cu delegatia FMI azi.

Ti-ai gasit si tu o sursa Marius .... altermedia, gazda generoasa a teoriilor conspiratiei gen "ne pun cipuri", samd. Cel putin aberatiile despre regele Carol sunt o rusine - nu se stie ca omul a vrut sa abdice si sa plece din Romania de vreo 2-3 ori dar l-au rugat liderii partidelor sa nu o faca, in ideea de a avea "o pila" pe langa germani.

Cat despre aberatiile alea cu Armata de 380.000 de oameni, atata ne-ar mai lipsi. Sa intretinem pe timp de pace, cand nu ne ameninta pe plan militar nimeni, o Armata uriasa, care sa transforme sute de mii de tineri din potentiali oameni activi in consumatori care nu fac nimic util dpdv economic, e o tampenie nejustificata de absolut nimic. Orgoliile puerile ale unora care se tot viseaza generali si duc lipsa de racani pe care sa-i alerge peste campuri nu se iau in considerare.

Doamne, Carol a fost demential cu al lui "Poporul asta e neguvernabil"...

Ce sa facem, bah! Numa' becalisti!

Ziua de 9/21 msi 1877 va fi scrisă cu litere de aur in istoria romanismului pururea mare si anvingator, caci in această zi (luni) Dieta (Adunarea Deputatilor " n.n.) si Senatul Romaniei " cu un suflet si cu o voință, cu un cuget si o inimă " au proclamat ROMÂNIA ca STAT INDEPENDENT (amparăția neatarnată). Și prin aceasta, rupandu-se legamintele subscrise cu lacrimi de sange prin domnii romani Mircea si Bogdan " cu paganii Baiazid si Selim I " POPORUL ROMÂN s-a facut DOMN peste viata si soarta sa!.

Într-adevar, in această zi ministrul de Externe, M. Kogalniceanu, este interpretat asupra conduitei Romaniei in razboiul ruso-turc, raspunsul marelui barbat politic roman constituind, in fapt, Declaratia de Independență a Romaniei: Domnilor deputati, nu am nici cea mai mică andoială si frică de a declara in fata Reprezentatiunei Nationale că noi suntem o natiune liberă si independentă; in aceeasi zi, Adunarea Deputatilor votează o rezolutie prin care ia act că razboiul intre Romania si Turcia, că ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absolută a Romaniei au primit consacrarea lor oficială (tot in aceeasi zi, Senatul adoptă si el un act asemanator). (Întamplarea facand ca a doua zi, 10 mai, să fie ziua in caredomnitorul Carol I sarbatorea intrarea, in anul 1866, in Capitala Independenta va fi sarbatorita pană in 1947, in această zi de mai, in Memoriile sale, Suveranul consemnand pentru 10/22 mai 1877: Sarbatoarea natională de astazi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua proclamarii independentei).

Participarea Romaniei la razboiul ampotriva Imperiului Otoman, alaturi de Rusia, se va concretiza nu doar in consfintirea obtinerii Independentei " consemnată ca atare si prin hotararea Congresului de pace de la Berlin (1878) -, ci si in aceea a reintegrarii teritoriului romanesc dintre Dunare si Mare (Dobrogea) la Statul Roman, in noiembrie 1878, reparatie istorică validata de asmenea, de catre Marile Puteri. Începand de acum, Dobrogea va cunoaste o veritabilă renastere national-spirituală si economică in cadrul Regatului, vrednicul Rege Carol I avand o propensiune mai aparte față de această provincie decat față de alte rgeiuni ale țării. Pană la incetarea sa din viață (septembrie 1914). Astfel, chiar continutul primelor acte oficiale adresate dobrogenilor la 14 noiembrie 1878 " Înalt ordin de zi catră armată la ocuparea Dobrogei, respectiv Proclamatiunea catre dobrogeni " este pilduitor pentru preocuparea pe care autoritățile statale romane o vor arata, in deceniile ce urmeaza pentru modernizarea Dobrogei: Și crestini si musulmani, primiti dar cu incredere autoritățile romane; ele vin cu anume ansarcinare de a pune capat dureroaselor ancercari prin care ati trecut, de a vindeca ranile razboiului, de a apara paersoane, avereasi interesele voastre legitime, in sfarsit de a vă dezvolta bunastarea morală bunastarea morală si materială .

Regele Carol, Beiul Carolu " cum era denumit de catre dobrogeni pană in 1878 va efectua prima a vizită oficială in Dobrogea in octombrie 1879, cand va sosi la Constanta si Tulcea, fiind salutat cu bucurie si incredere de catre dobrogenii ce-i ieseau in intampinare.

Aceste populatiuni, compuse din toate nationalitățile, de toate regiunile, romani, greci, bulgari, germani, turci, tatari, erau toate antrunite printr-un singur sentiment: Dorinta de a vedea, de saluta, de a iubi pe bunul lor domnitor, pe repreznetantul libertății, justitiei, tolerantei si civilizatiunii europene.

Sunt veniti locuitori din satele ansirate de-a lungul caii ferate Cernavoda-Constanta, spre a asculta, macar in fuga caii ferate, pe Suveranul roman, iar femeile si copiii, zarind trenul, in semn de respect se aruncau la pamant.

La Tulcea, Suveranul asază piatra fundamentală la Monumentul Dobrogei, vizitează bisericile existente in oras scolile de aici (romana bulgara greaca germana protestanta armeana israelită), alte institutii. Prezenta Domnitorului in Dobrogea constituie prilejul anmanarii, din partea locuitorilor mai multor asezari, a unor petitii ce reclamau ambunatățiri economice si sociale, exprimandu-se increderea in simtul de dreptate al Suveranului, și fiti incredintat, Maria Ta, că noi si copiii nostri, punandu-ne temelie pe principiile de libertăți de care se bucură confratii nostri " cum se spunea in petitia locuitorilor din Harsova -, vom apara mosia de orice navaliri din afară sau amestecul dusmanilor.

Impresiile dmnitorului asupra acestei calatorii in Dobrogea sunt redate intr-o scrisoare trimisă tatalui sau, in care se spunea, intre altele, relevandu-se traditiile istorice romanesti in această parte a țării: Din distanță in distanță, foarte aproape una de alta, pe movile si pe dealuri, se vad ruinele cetăților romane, atat pe țărmurile Marii, cat si pe malul Dunarii. Asemenea in mijlocul țării se vad din zare in zare, deosebit de ruinele de cetăți, atat de multe movile naturale si artificiale, incat de le-am privi ca morminte de osti, din care multe si sunt, am putea intr-adevar zice că romanul in Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinele maririi strabunilor sai!

Urmatoarea vizită a Suveranului " proclamat Rege in 1881 " va avea loc, la Constanta, la 10 septembrie 1889, ansotit fiind de Principele Mostenitor Ferdinand; este vizitat orasul (Catedrala, Biserica Greaca Biserica Armeana Giamia, Primaria, scolile, alte institutii). Un timp indelungat a trecut de cand n-am venit in Dobrogea. Cu atat mai mare este dar bucuria mea, de a mă gasi impreună cu Mostenitorul prezumtiv al Coroanei in mijlocul dumneavoastră si a constata marele progres facut in cursul a 10 ani, avea să marturisească Regele la pranzul de gală respectiv. După ce salută prezenta tinerei noastre marine (reprezentată prin vasul Elisabeta), Carol I conchide: Ridic dar acest pahar in onoarea Dobrogei, urmand ca această frumoasă provincie, in care sentimentul romanesc s-a anradacinat intr-un timp asa de scurt, să prospereze si să se dezvolte in liniste si pace, in sanatatea orășenilor din Constanta, care facandu-ne o primire tot asa de stralucită si calduroasă ne-au aratat dragostea si devotamentul lor, pentru care vă multumesc din tot sufletul.

Să traiască Dobrogea si portul sau Constanta!.

În anul urmator, la 9/21 octombrie 1890, Regele Carol I va participa la solemnitatea punerii pietrei fundamentale a Podului Carol I de peste Dunare, rostind o scurtă cuvantare in care se arată că sunt fericit că am putut incununa intaiul stalp al podului in fata unei antruniri asa de impunatoare sia populatiunii din Dobrogea, care a alergat din toate partile spre a fi martoră la această opera care va lega de-a pururu aceste două țărmuri ale Dunarii, anfrățind interesele si cimentuind Unirea intre aceste două trunchiuri ale Statului Roman in chip trainic si nepieritor.

Peste 5 ani, Regele Carol I va asista la inaugurarea Podului de la Cernavodă: Mandru pot fi dar, că sub domnia Mea s-a conceput si inspravit de inginerii nostri acest mareț pod, care va atrage o insemnată parte a comertului european pe caile noastre ferate, fiindcă astazi stapanim linia cea mai acurtă intre marile nordice si țările din Orient.

Opera de modernizare a Dobrogei va continua la acest sfarsit de secol. Regatul roman cunoscand, in ansamblul sau, o dezvoltare semnificativă mai ales in plan economic; o componentă care va deveni cu timpul tot mai importantă pentru Romania va fi Portul Constanta, lucrare de dimensiuni considerabile " pentru acea epocă " față de care Regele Carol I si-a manifestat, constant, preocuparea deosebita Serbarea de astazi are andoită importanță " va spune el la festivitatea de incepere a lucrarilor Portului, la 16 Octombrie 1896 " caci punand intaia piatră a noului port al Constantei, am pus si temelia pentru dezvoltarea noastră maritimă.

Pană la momentul inaugurarii oficiale a Portului, in 1909, Regele se va afla deseori pe santierul constructiei, i se vor arata planurile, va supraveghea mersul lucrarilor. Uriasa lucrare a Portului, lucrarile Primariei si andeosebi antarirea malurilor, erau cercetate de marele rege in amanuntime si adeseori cuvantul sau autorizat, pus acolo unde trebuia, a netezit multe din greutățile de care se izbeau anfaptuirea acestor lucrari, relatează un contemporan in 1914.

De asemenea, Marina Romană a beneficiat de sprijinul sefului Statului, el participand, in repetate randuri, la Constanta, la sfintirea unor nave, prilej cu care relata importanta marinei pentru comertul țării: ridic paharul Meu pentru un viitor fericit al Marinei noastre comerciale, ca si celei militare, sigur fiind că amandoua la amplinirea datoriei lor, departe de tară vor fi ansufletite de o singură simtire, vor fi calauzite numai de un singur gand: Patria si cinstea nationala si că pe vasele lor, ori unde ele se vor afla, va rasuna strigatul asa de scump tuturora: Să traiască Romania !, spunea Carol I in 1898, la un banchet dat pe vaporul Regela Carol I.

Nu era pierdut nici un prilej de a se face referiri la Dobrogea si locuitorii sai .Multumindu-vă calduros pentru stralucita primire cu care am fost intampinati " toasta Regele la Constanta, la 23 septembrie 1907, la sfarsitul unor manevre militare urez judetului si orasului toată fericirea si ca maretul nostru port să devie un izvor de bogăție pentru tara asigurandu-i dezvoltarea sa economica

În sanatatea locuitorilor din Dobrogea !

Ura !

Locuitorii Dobrogei vor beneficia, curand, de o atentie si mai sporită din partea autorităților romane, in frunte cu Regele; acesta indică Parlamentului, in Mesajul de la 15 noiembrie 1908 " cand era marcată deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare " necesitatea ca si dobrogenilor să li se acorde toate drepturile politice, respectiv să poată participa la alegeri si să aibe reprezentanti in Parlament.

Ieri s-au amplinit treizeci de ani de cand, in capul armatei, am pus piciorul pe pamantul Dobrogei recâștigată prin sangele vitejilor nostri ostasi si cazuti in razboiul independentei. De atunci această parte a Romaniei a luat un avant puternic. Prin constiinta natională prin lucrarile marete si roditoare cu care Regatul a inzestrat-o necontenit, ea este astazi de-a-pururea unită cu patria muma prin simțăminte de dragoste si recunostință.

A sosit, dar, momentul să antindem asupra judetelor Constanta si Tulcea regimului nostru constitutional.

antradevar, incepand din 1912, dobrogenii iși vor trimite reprezentanti in Parlament (deputati si senatori) rastimpul pană la această dată fiind consacrat dezbaterilor politice si publice asupra traducerii constitutionale a indicatiilor Regelui; initial, este adoptată o lege restrictivă in privinta drepturilor politice politice acordate dobrogenilor si doar prin interventia energică a Suveranului aceasta este modificată benefic; delegatii locuitorilor Dobrogei se prezintă Regelui cu memorii, iar acesta, singurul care cunostea mai bine Dobrogea si sufletul supusilor sai ( Dobrogea jună, 15 octombrie 1914) intervine pentru modificarea legii în sensul recomandarii Suveranului, care intelegea cu devarat interesele superioare ale statului Sau, aprecia Const. Venturatu, locuitor al Harsovei, in paginile amintitului ziar.

În anul 1913, partea de sud a Dobrogei este reintregită cu corpul propriu-zis al teritoriului romanesc dintre Dunare si Mare, judetele Durostor si Caliacra adaugandu-se celorlalte componente administrative ale Regatului. În statornica sa preocupare pentru destinele țării, Suveranul viziteaza in mai 1914, noul teritoriu alipit Romaniei, la sfarsitul calatoriei exprimandu-și satisfactia pentru dragostea cu care am fost intampinati de intreaga populatie, fară deosebire de neam si credință. Aclamatiile nesfarsite din vechea cetate lui Mircea cel Batran, mai ales (Silistra " n.n.) au gasit un rasunet recunoscator in inimile noastre; Dorinta Mea vie este ca acest stravechi oras atat de infloritor pană acum cateva veacuri, să-și redobandeasca impreună cu toată regiunea ce-l anconjoarastralucirea de altadata printr-un nou avant propășire sub domnia Mea, se arata intr-o Scrisoare a Suveranului adresată Primului ministru I.I.C. Bratianu.

Peste doar cateva saptamani, Regele se va afla, pentru ultima vara la Constanta, cand primeste vizita Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei (1 iunie 1914). Ne amintim cu totii cum, in timpul preparativelor pentru primirea Țarului, mergea regulat la Cazino de două ori pe zi ca să inspecteze personal mersul lucrarilor si să dea el singur o multime de indicatiuni despre cele ce trebuiau facute. Vizitele acestea " scriaConservatorul Constantei la 30 noiembrie 1914- aproape neobservate chiar de vizitatorii ce se preumblau de-a lungul digului din dreptul bulevardului, le facea cu aceeasi simplitate si lipsă de eticheta care facuse din marele Capitan cel mai iubit dintre obisnuitii Constantei.Într-adevar, Regele Carol I venea la Constanta de mai multe ori pe an, fară fastul plictisitor pentru un rege, strabatea zilnic orasul, aproape singur in trasura spre a se duce in port la Pvilionul Reginei si spre a se anapoia la Palat, iar noi " scrie un contemporan " ne obisnuisem antr-atat cu lucrul acesta, incat manifestatiile zgomotoase din alte parti erau anlocuite cu saluturile pline de respect si de adancă iubire, carora El le raspundea cu o vadită placere.

Suveranul se simtea mai ales in elementul sau atunci cand, des, poposea " singur " in clasele si laboratoarele Liceului Mircea: În cei din urmă patru ani ai vietii sale n-a fost primavară in care această scoală să nu aibă cinstea si mandria unei vizite regale.

În semn de respect față de memoria Regelui Carol I, primarul Constantei, profesorul Virgil Andronescu, va propune Consiliului comunal, la 4 noiembrie 1914, ridicarea unui Monument si a unei Statui celui care și-a aratat nesfarsita Sa dragoste, ridicand portul si orasul la analtimea unde se afla sprijinind nevoile noastre de dezvoltare cu sfatul si cu fapta, dand o indicatie certă de ce trebuie să fim; suntem datorisă dam o dovadă de recunostință vadită si, in acest scop, propun ca in orasul nostru să-i ridicam un monument maret care să arate viitorimei, prin prezenta lui aci, că stapanirea noastră la Mare este pentru totdeauna si că am stiut să ne ridicam sufletul si inima pană la marea lui faptă si gandire.

... Din pacate, astazi, memoria merituosului Suveran nu este cinstită pe masura vrednicilor sale fapte; proiectul din 1914 n-a mai prin viață, iar mai apoi instaurarea unei noi forme de stat " Republica " l-a proiectat pe Regele Carol I intr-un con de umbră ce se cuvine, astazi, a fi inlaturat. Dobrogenii, mai cu seamă " față de care regele Carol I si-a manifestat constant atasamentul " trebuie să-și recupereze valorile istoriei, Capitanului de la 1877 conferindu-i-se cinstea cuvenită; una dintre comunele Dobrogei " cum ar fi Cumpana sau Comana de pildă " ar trebui să-și dispute intaietatea in a purta numele de Carol I, in joc nefiind vorba, se intelege, de simpatii politice, ci de recunostință nationala Și poate o asemenea initiativă trebuie luată in seamă cat mai neantarziat, caci, iata o sa marcam 135 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Roman, Carol I fiind alaturi de Primul ministru Ion C. Bratianu (și numele sau trebuie să-i poarte o localitate dobrogeană!) si ministrul de Externe Mihail Kogalniceanu, unul dintre parintii Dobrogei romanesti.