Fotbalisti Dobrogeni La Steaua

Printre jucatorii care au facut parte din istoria clubului de fotbal Steaua, se remarca, cu un aport atat numeric, cat si calitativ, jucatori care sunt originari din zona Constantei, a Dobrogei, mai bine spus, si care au contribuit la constructia traiectoriei de performanta a clubului.

Astfel, decanul de selectii all-time al clubului constantean, capitan pentru mai mult de 15 ani, Dumitru Mitica Antonescu, cu 391 de aparitii in prima Liga, fost international, a evoluat la Steaua intre 65 si 67, la AS Armata Steaua II si am jucat acolo si cu cei de la echipa mare, pentru ca atunci nu exista tineret. Am jucat cu Constantin, Gornea, Sorin Avram, Halmageanu, Pavlovici, Satmareanu I, cu care am jucat apoi in echipa nationala. Antrenor la noi era Vasile Zavoda, poreclit ˜'Cap patrat'', iar inaintea unui cantonament in Iugoslavia, nea Ilie Savu l-a intrebat pe antrenor daca il luam si pe Antonescu, care este situatia lui iar antrenorul a zis ca nu voi merge ca ˜'nu voi ajunge jucator''. De atunci nu am mai vrut sa stau, mi-am luat carnetul si am venit acasa. Se profileaza ca unul dintre cei mai buni aparatori romani, cu 15 selectii la nationala de tineret, 6 selectii la selectionata olimpica 4 la echipa nationala B si 14 la echipa natională A cu meciuri contra Argentinei, Frantei, Olandei si Germaniei, fiind votat odata intre cei mai buni 5 fotbalisti ai anului, alaturi de Lita Dumitru, Dinu, Dobrin si Dumitrache( o performanta remarcabila pentru acele vremuri), si de alte trei ori, intre cei mai buni 10 fotbalisti din tara. A fost un jucator f. longeviv, aparand pe prima scena, la Farul, pana la varsta de 38 de ani, in 1983, debutand-ul astfel pe Hagi, in sezonul in care Constanta a retrogradat. Daca ar fi plecat dela Constanta in 1978, cu ocazia altei retrogradari, si nu ar fi jucat trei ani in Liga secunda, ar fi fost cel mai probabil, recordman-ul de selectii all-time al fotbalului romanesc. Avea in acel moment 368 de jocuri, si il batuse pe Mihai Adam, care avea 354 si se lasase, iar cu cele 90 de meciuri prezumtive din cei trei ani(nu a fost niciodata accidentat) ar fi fortat, cel mai probabil, spre cifra 500, depasind astfel recordul de 490 de aparitii ale lui Stefanescu. Steau a pierdut, astfel, absolut neprovocat, unul dintre cei mai buni jucatori din anii 70, in conditiile in care nu se poate spune ca, in acel moment, clubul gemea de valori, fiind o perioada destul de delicata. Antonescu lucreaza ca antrenor, pana in ziua de azi, modest si dedicat, la toate palierele de varsta si de valoare ale fotbalului dobrogean.



Cristi Camui, un fundas stanga de fuleu si agresivitate, a facut parte din meteoritii ce au trecut pe la Steaua, in perioada de cautari dintre 81- 83, cand, practic orice recrut care spunea ca jucase fotbal, era chemat in probe. In cazul lui n-a fost chiar asa, fiind pastrat pentru o perioada care ne permite sa spunem, totusi, ca a fost jucator al Stelei. Prinde cateva jocuri oficiale, dar, pana la urma se renunta la el, pretentiile pentru postul respectiv impunandu-i pe Eduard si Laurentiu. Revine la Constanta, unde joaca constant pana in 1991, cand se retrage. Ocupa apoi, diferite functii in cadrul clubului, aratand talent si pasiune in munca cu tinerii fotbalisti, avand un aport substantial in decursul anilor, in cadrul clubului. Bagat in fata, ca si carne de tun, il va retine istoria ca fiind cel care a retrogradat Farul, in 2009.



Stefan Petcu este primul mare fotbalist constantean care ajunge la Steaua si isi pune o amprenta pregnanta pe destinul clubului, reusind sa aduca un plus valoare substantial de tehnica si spectacol, atat practic, prin rezulatatele obtinute, cat, mai ales, prin remanenta unei imagini cu aura semi-fabuloasa invocate si azi de cei care l-au admirat jucand. Era un mijlocas coordonator de geniu, foarte rafinat, avand ca atribut de excelenta, PASA, ca procedeu tehnico-tactic de un rafinament dus la genialitate. A sosit la Steaua, la propunerea lui Ion Alecsandrescu, la inceputul sezonului 83-84, fiind vazut ca viitorul conducator de joc al marii echipe ce se construia. Aducerea sa n-a fost problematica, seful sportului constantea, tov.Ivan, fiind in relatii bune cu Sfinxul. In schimbul lui, este dat la Constanta, marea glorie Stefan Sames, si, am, impresia, desi nu sunt sigur, Iosif Vigu, care nu mai intrau in planurile de viitor.

Soseste in acelasi timp cu un oarecare Lacatus Marius dela Brasov, un pletos uscat si tupeist, de care se va indragostit dela primul antrenament: Nea Victore!(catre Stanculescu, secundul lui Ienei-n.n.) eu fac cu pustiul(pase-n.n.). Dupa cateva schimburi de pase:Nea Victore! Pe asta micu` sa-l bagi cu mine in camera, la Haiducului!. Astfel se creaza unul dintre cele mai fabuloase cupluri din istoria nu numai a Stelei. Magnificele risturi exterioare(marca inregistrata) ale lui Petcu il gaseau intotdeauna la capatul lor pe explozivul manz Lacatus, care trimitea centrarea in fata portii, lasand formalitatea bagarii balonului in ate unui Turcu, Radu II sau Piturca. Se completau reciproc: Petcu il punea in valoare pe Lacatus la un nivel maxim, chiar si din punct de vedere teoretic-ideal: . "Laca avea niste calitati extraordinare, ca daca nu le avea nu il facea nimeni fotbalist. Ii dadeam pase bune, cu exteriorul, la intalnire, ceea ce se potrivea bine cu viteza lui. Cand mai greseam, nu zicea nimic, tacea din gura."

Campionatul 83-84 a reprezentat rodajul pentru campionatul 84-85, in care Steaua reuseste eventul, savurand, dupa 7 ani, nectarul succesului, avand in Fane Petcu, copilul(desi avea 27-28 de ani) teribil al echipei. Intr-o linie de mijloc cu Stoica si Boloni centrali, si Majearu in stanga, ca elemente fixe, Petcu era distribuit cu Balint pe partea dreapta in functie de necesitatile echipei. In general la meciurile de acasa, unde spatiile erau mai inchise, juca Petcu, iar in deplasare, se miza pe viteza lui Balint. Desi jucator genial, impresia era, totusi, ca nu se poate adapta la rigorile de performanta ce se impuneau in Ghencea, in special in ceea ce priveste disciplina. E adevarat ca toate prostiile pe care le facea in afara terenului( copilarii, cele mai multe dintre ele) erau eclipsate instantaneu de momente de genialitate, dar in demersul de performanta care se aborda, rigoarea avea un rol care, din pacate, Petcu nu putea sa-l cuprinda.

In toamna anului 1984 Steaua nu a reusit sa treaca de A.S. Roma, in dubla mansa din Cupa Cupelor, rezultat general 0-1, motiv de suparare pentru Fane Petcu care a rata o mare ocazie cand scorul era egal. In minutul 60, mi-a venit o minge buna si am sutat din
vole. Tancredi a atins-o cu varful degetelor si s-a dus in bara! Daca dadeam gol atunci ne calificam, ca la Bucuresti a fost 0-0. Asa a dat gol Lanna, din ofside, si s-a dus Roma mai departe."

"In 85, dupa ce castigasem campionatul si Cupa Romaniei, trebuia sa primim tricourile de campioni. Atunci, tricourile se dadeau la primul meci din campionatul urmator. Si s-a nimerit ca eu si Lacatus sa fim rezerve la meciul ala, asa ca tricourile au fost inmanate titularilor". Tribuna a inceput sa strige numele Petcu si Lacatus. "Colegii care intrasera pe posturile noastre au venit si ne-au dat noua tricourile. A fost un moment emontionat." Partida care a urmat cu Corvinul lui Klein si Mateut, a fost cu greu castigata de militari. In partea secunda a fost introdus si Fane Petcu. "La primul contact cu mingea, am driblat si am sutat la vinclu. Am catigat cu 1-0. Cand am dat golul, am avut asa un gest de descarcare nervoasa spre banca de rezerve, considerat de unii obscen. Gestul era la adresa lui Ion Alecsa-drescu, care statea in spatele bancii. S-a interpretat si s-a comentat ca am facut semnul respectiv la adresa lui Ienei, petru ca nu ma bagase titlura. Dar eu nu puteam sa am nimic cu nea Imi"

"Mi-aduc aminte doar de un meci cu Galatiul, care era la retrogradare. In tur ne batusera cu 3-1 si acum voiau sa le dam meciul. A venit Ilie Ceausescu si ne-a sugerat sa ne dam batuti. Eu, fiind capitan de echipa, m-am opus. "Cum sa faca Steaua asa ceva?! Nu le dam nici un meci! Pai, ce noi cand am avut nevoie ei ce-au facut? Am pus osul la treaba, am dat doua goluri si i-am batut cu 4-2. Au si picat in B pana la urma. Ilie Ceausescu nu a mai zis nimic."

Inevitabil se ajunge la momentul rupturii de Steaua. "A fost inaintea meciului tur cu Vejle B.K. din Cupa Campionilor Europeni. Dupa antrenament, domnul Ienei ne-a dat drumul acasa. Mai tarziu m-a sunat acasa Anton ( Weissenbachern.n.) si mi-a spus "hai sa iesim!" Am fost la Melody, am baut o sticla de vin si am plecat acasa. Am ajuns pe la zece si jumatate si, fiindca ne era foame, am sunat soldatul-bucatar de la club sa ne aduca mancare. Si ala m-a injurat!" Suparat si foarte nervos, Fane s-a imbracat in trening si s-a dus la stadion, unde l-a gasit pe soldat.L-am prins langa usa si i-am dat o palma. Nu l-am lovit tare, dar s-a izbit de usa, din inertie! Am plecat imediat acasa si m-am culcat linistit".

A doua zi, la antrenament, a fost anutat ca este chemat la Ion Alecsandrescu. La inceput nu a vrut sa se duca. "Mai avusesem niste ciocniri din cauza unor bani restanti. Au venit insa, Lacatus, Stoica si Iovan si m-au convin ca e mai bine sa merg." Cand a intrat in biroul <<Sfinxului>> l-a intampinat toata conducerea: ministrul, antrenorii si chiar Valentin Ceausescu, care statea mai retras. "Le-am zis ca am gresit, ca eram nervos. Degeaba. Mi-au spus sa predau echipamentul si mi-au dat trei zile de arest, pe care le-am facut. Asta a fost!" Banderola de capitan i-a fost retrasa, pentru ca vorbea prea mult si nu respecta formula de adresare"tovaras X, permiteti sa raportez". "Se adunasera mai multe. A trebuit sa plec"

Era in septembrie 85. Peste 8 luni Steaua castiga Cupa Campionilor, Fane privind de departe succesul fostilor sai colegi.

Joaca la Farul pana 1990, dupa care se dedica antrenoratului la nivel juvenil, obtinand, in 1996, titlul de campion la cadeti, si fiind, alaturi de Antonescu emblema clubului constantean. Din cand in cand isi mai aduce aminte, ii face placere, dar in acelasi timp il apasa regretula ce-a scapat printre degete. Se insenineaza cand aduci vorba de Lacatus:Sa vedeti ce s-a intamplat odata! Jucam acasa, parca in compania Argesului, si in meciul ala nu ne iesea nimic. Nu mergea deloc: cand eu ii dadeam scurta, Laca pleca la lansare; cand il lasam, iesea la scurt! Ne-am enervat amandoi de era sa turbam. La pauza am cerut ambii schimbare si echipa a castigat cu 2-0"

Cei de azi trebuie sa ne amintim de el ca un fenomen care a incantat o generatie intreaga, si sa-l cinstim macar prin cateva randuri, pe cel pe care, am avut ghinionul sa nu-l putem vedea jucand.

Fane Petcu, rasfatat al sortii, si totusi, orfan al destinului.




Sevastian Bebe Iovanescu, a jucat la Steaua intre 1970 si 1974, pe postul de mijlocas central. A fost un jucator fara mari calitati naturale, compesand insa prin munca, daruire si pasiune, deficitul nativ. A facut parte din echipa Stelei care a inaugurat noul stadion, dupa care a plecat la Arges, unde a jucat 7 ani, castigand un titlu de campion, in 1979, intr-o echipa condusa magistral de Dobrin.
Senzatia este ca si el a fost un jucator de care conducatorii Stelei s-au debarasat prea usor, prin prisma evolutiilor ulterioare. A mai jucat la Olt, inainte de a reveni la Constanta, in 86, unde si-a incheiat cariera de jucator, in 89. A marcat 56 de goluri in 356 de meciuri, in Liga I, un gol la nationala Olimpica a Romaniei si doua goluri la Romania B. In Cupele Europene a marcat un gol.
A fost declarat maestru emerit al sportului. Dupa incheierea carierei de jucator, a fost un element patrimonial de valoare al fotbalului dobrogean, si nu numai, pe langa expertiza demonstrata in lucrul cu juniorii, activand ca observator federal si conducator de club.
Sotia din prima casatorie, fosta mare handbalista internationala, Simona Iovanescu, i-a daruit o fata, Alexandra, si ea handbalista de perspectiva, in prezent la Tomis.
Luni, 29 martie 2010, la ora 21, la 56 ani, Profesorul Constantin l-a convocat la Nationala Ingerilor, fiind recomandat de Sfinxul Alecsandrescu si cerut in mod expres de bunul sau prieten, Gascanul Dobrin, care nu avea cu cine sa faca cuplu in mijlocul terenului, tovarasul lor, Carstea, cerand in mod expres, sa joace libero.
Echipa o sa se completeze in continuare .




Grigoras nu se incadreaza, tehnic, ca dobrogean, fiind, de fapt, moldovean de-a binelea. Totusi, faptul ca s-a stabilit la Constanta, dupa o cariera de aproximativ 15 ani sub culorile alb-albastre ma face sa-l incadrez aici, chiar daca in momentul sosirii la Steaua, dela Bacau, nici nu stiu daca vazuse marea.
A fost un atacant rapid si tehnic, aducand, pentru mine, cu olteanul Claudiu Niculescu, ca stil de joc. Soseste la Steaua intr-o perioada foarte delicata, in care presiunea mentinerii la nivelul maxim european era deturnata, pe de o parte de varsta lui Piturca, Boloni, Stoica, Bumbescu, Ungureanu, Lung, Balan ( si dorinta lor de a pleca pentru un sezon-doua, in strainatate- ceea ce s-a si intamplat, de fapt) si fuga lui Belodedici, pe de o parte si presiunile tot mai mari pe care le facea Dinamo, cu mijloacele ei, pe de cealalta parte. Astfel, alaturi de Pena si Negrau, era obligat sa suplineasca un jucator de clasa continentala, Piturca. Nu avea cum sa o faca, motiv pentru care s-a renuntat la, desi nu cred ca era sub un Lasconi, de exemplu, jucator care a fost retinut. Joaca, in sezonul 89-90, 15 meciuri, si marcheaza 2 goluri, in campionat, pentru Steaua.In Europa joaca 4 meciuri.
Pleaca la Farul, unde joaca 2 ani, apoi are o perioada de trei sezoane in Bulgaria, punctata de varful Levski. Revine la Farul unde joaca, cu exceptia unui sezon la U.Cluj, pana in 1999.
In Romania joaca 214 meciuri in care marcheaza 56 de goluri, iar in capionatul bulgar, pentru trei echipe, evolueaza in 42 de meciuri si inscrie 20 de goluri.
Se impune ca un antrenor talentat, reusind, in 2001, o promovare aproape miraculoasa cu Farul, in niste conditii foarte dificile, atat interne(lipsa de bani) cat si externe - un baraj de promovare contra celor dela Bacau, patronati de stapanul locului, pe atunci, si unul dintre cei mai influenti oameni din Romania. In conditiile in care s-a interzis , nu numai transmiterea live, ci chiar inregistrarea meciului, mansa retur, disputata la Bacau, si castigata de Farul, la lovituri de departajare, dupa 3-3, la general, capata niste dimensiuni legendare, si il propulseaza, din primul an, pe Grigoras, in vitrina marilor figuri ale clubului. Obtine cu Farul, cea mai mare performanta din istoria clubului, finala Cupei (furata de cei dela Dinamo, prin cumpararea a cel putin trei jucatori, dintre care unul este Pascovici), si calificarea in Cupa UEFA.
Este indepartat si isi continua cariera, cu rezultate bune si cu un stil de joc ofensiv si placut ochiului, la Otelul si Poli Iasi, impunandu-se ca unul dintre antrenorii romani buni.





Maria Popa a fost un jucator bun, cu niste calitati de forta deosebite si explozie(ceva intre Ionel Ganea si Viorel Moldovan), ce-l recomandau pentru postul de atacant central, dar din pacate, este foarte putin cunoscut, astazi.
Fuga lui Ceausecu de pe CC a fost traita de Mitica Dragomir(zice el, intr-o emisiune acum vreo doi ani) pe drum spre Constanta, unde, in calitate de vice-presdinte al clubului Dinamo, era insarcinat sa-l convinga pe Popa sa semneze cu echipa lui Lucescu, care ii avea in fata pe Raducioiu si Vaiscovici.
Se intampla ce se intampla, si totul cade, spre profitul Stelei, care semneaza un jucator de 26 de ani, cu 23 de goluri in doua sezoane de prima divizie pentru Farul, deja matur, cu niste date fizice impunatoare, de 185 de cm inaltime si 83 de kg.
Popa joaca doua sezoane la Steaua, 90-91 si 91-92, in care marcheaza 9 goluri in 22 de meciuri, in primul si 11 goluri in 27 de meciuri, in cel de-al doilea, iesind dublu vice-campion si castigand o Cupa.
In urma unor tensiuni si neintelegeri referitor la care nu am detalii, revine pentru doua sezoane la Farul, pentru care marcheaza 18 goluri.
In sezonul 94-95 este readus la Steaua, pentru care are niste procentaje remarcabile, reusind, in 14 meciuri, 7 goluri, si castigand, la finalul sezonului, titlul de campion national.
In urma unor conflicte, se pare destul de contondente cu liderul incontestabil, Lacatus, este fortat, din nou, sa plece la Farul, unde nu ramane decat un tur, si joaca doar un meci, plecand, apoi, pentru doua sezoane la Brasov, pentru care, din cauza unor probleme de sanatate, deja cronice, joaca doar 17 meciuri si marcheaza 5 goluri.
Isi incheie cariera, in 1997, la echipa maghiara de prima Liga Budapesti Vsc., pentru care joaca 5 meciuri, fara a inscrie.
Cariera acestui jucator este f. interesanta. A explodat tarziu, debutand la Farul abia in 88, la 24 de ani, in B, pana atunci evoluand la Metalul.
A avut un caracter coleric, o personalitate puternica, pe alocuri accentuata, unii putand sa-l califice, fara a gresi prea mult ca fiind un nesimtit.
Esecul la Steaua a avut doua motive: pe de o parte problemele fizice( mai tot timpul musculare, dar nu numai), iar pe de cealalta parte, caracterul lui. Cine venea la Steaua trebuia sa stie ca acolo exista Lacatus si restul lumii. Marian n-a inteles asta. Avea un orgoliu puternic, care, cand s-a intersectat cu cel al lui Lacatus a iscat conflicte deschise, violente, si chiar, sustin unii, au degenerat in episoade sangeroase.
Asa ca a treebuit sa plece.
Totusi, contributia lui la Steau, prin prisma, macar a cifrelor, este notabila, fiind unul dintre atacantii, pentru mine cel putin, reprezentativi ai Stelei in ultimii 20 de ani.
A jucat intr-o era cu Raducioiu, Piturca, Camataru, Balint, Dumitrecu, Lacatus, Vaiscovici, si nu s-a profilat la ce cred eu ca ar fi putut sa fie.
Cu toate acestea, joaca doua meciuri pentru Nationala, ambele contra Israelului.
In prima divizie are 168 de meciuri si 78 de goluri, iar in cupele europene, 11 meciuri si 2 goluri.
Ramane antologic meciul contra celor dela Servette Geneva, in care, scapat la limita off-sideu-lui, se opreste din drumul spre gol, la auzul unui fluier din tribune. Steaua in urma neinscrierii acelui gol, rateaza calificarea. De precizat ca tribuna era Ghencea, dobitocul respectiv a crezut ca o sa-i deruteze pe fundasii adversi, facandu-i sa se opreasca. Trebuia sa se consulte si cu Popa inainte
Dupa retragere, mai activeaza pentru vreo cativa ani la juniorii Farului si la alte echipe din judet, dar nu este vazut ca un om veritabil de fotbal, aratand o anumita detasare, care duce spre impertinenta. Nu stiu de ce, dar aceeasi senzatie o am si eu.



Sorin Tufan, fundas dreapta tehnic si ofensiv, joaca la Steaua in sezonul 93-94. Are o poveste foarte interesanta, si cred ca unica in peisajul autohton, care dimensioneaza parca, putin altfel, imaginea despre jucatorul de fotbal(de Ch.League-nota bene) dela inceputului anilor 90. A jucat din 90 la prima echipa a Farului, 77 de meciuri in prima Liga, cu intermitente datorate faptului ca pleca la 6 luni in voiaje pe mare, fiind vaporean, si castigand mult mai mult dintr-un voiaj de 4-6 luni, decat in 3 ani la Farul.
Ajuns la Steaua, si jucand contra lui Monaco in Ch.League, nu a schimbat prea mult situatia, nemaicastigand pe mare de 6 ori mai mult, ci doar de vreo trei. Pleaca in 94 de la Steaua, si de atunci cam pierde contactul cu drumul de performanta in fotbal.
Face meseria de vaporean, pana cand, in sezonul 97-98, dupa o pauza de 3,4 ani il gasim la o echipa de Liga 2 din Turcia- cine stie pe ce relatii ajuns tocmai acolo- cu care face, la 30 si de ani, un sezon de exceptie, in urma caruia este remarcat de Gunes si se pune chiar problema unui transfer la Fener. Desi pare neverosimil, toata tarasenia este notorie in anumite cercuri, si oricum, e verificabil de oricine, dat fiind faptul ca a aparut ca material in Evz din 98.
Este fiul fostului mare international, atacantul Marin Tufan, component al lotului de la Guadalajara- cel care a decis calificarea, de fapt- golgherul all-time al Farului, cu 62 de goluri.
In prezent, din cate stiu, este in continuare, vaporean.





Cristian Mustaca a jucat la Steaua in sezonul 91-92 pe postul de mijlocas dreapta sau central, dupa cateva sezoane la Farul, echipa care l-a format. A fost un jucator tehnic, abil, destul de bun tactician, dar cu oarecare labilitate fizica. A fost titular in finala Cupei, castigate, la penalti-uri, impotriva in Timisoarei, disputate pe stadionul din Regie, in urmatoarea formula: Gherasim- Panait, Dobos, Bucur, Ungureanu " Mustaca, Panduru, I.Stan, I. Dumitrescu " Andrasi, M.Popa.
Dupa acest sezon, a evoluat in strainatate: in Kuveit, in Malayezia- la Salangor, in SUA, la Philadephia, incheindu-si cariera in Liga secunda germana, la Darmstad.
Si-a inceput cariera de antrenor ca secund al lui Florin Marin, urmandu-l la Farul, Universitatea Craiova, Ceahlaul si Rocar, la ultima asigurand si un interimat de cateva etape ca principal.
In prezent este component al staff-ului echipei secunde a FC Steaua, fiind antrenor secund pentru sezonul 09-10.



Safta este atacantul Stelei pentru sezoanelel 92-93 si 93-94, provenit dela Constanta, dar mai multe amanunte despre el nu stiu. Chiar as fi curios daca ar putea cineva sa dea ceva detalii despre el.



Lavi Hrib a fost un atacant tehnic si puternic, venit in returul sezonul 93-94 la Steaua, direct din B, dela Callatis Mangalia. Joaca doar 2 meciuri, dar se incoroneaza campion.
Este dat la Farul, dupa care trece pe la Sportul, Rocar si Brasov, inainte de a reveni la Steaua, in sezonul 97-98, unde ramane pentru un an si jumatate. Pleaca la Craiova, apoi trece pe la Ceahlaul(vreo trei ani), National(2), Astra, o echipa din C din Italia, iar Farul, si se retrage dela Brasov, in 2005. Nascut in 1973, are 25 de goluri in 160 de meciuri in prima Liga, 4 meciuri in Ch.League si 3 meciuri si un gol, in Cupa UEFA. O sa ramana in memoria noastra cu un gol antologic in Steaua-Bastia 1-0, meci in care a inscris cu umarul. Corect e sa spunem, ca omul si-a apreciat reusita ca atare, avand pe telefonul mobil pentru foarte mult timp, urmatorul mesaj de intampinare: Sunt Lavi Hrib, cel care a dat gol cu Bastia, lasati un mesaj! Senzatia e ca fotbalul i-a dat mai mult decat ar fi meritat, atat ca palmares, cat si financiar.

Mugurel Cornateanu, un atacant/mijlocas ofensiv tehnic si subtil, fara o talie deosebita, dar bun tactician, a facut parte din lotul Stelei in sezonul 97-98, la finele caruia s-a incoronat campion. Intr-o linie de atac compusa din Lacatus, Danciulescu, Ciocoiu, cu mijlocasi ofensivi precum D.Serban, Rosu si C. Munteanu, el a reprezentat, alaturi de M. Luca si Hrib, o rezerva in caz de necesitate absoluta. Nu-l favoriza nici varsta, si, dupa acel sezon, a fost cedat, chiar cu unele neintelegeri financiare(care s-au mai repetat in cariera lui). Si-a adus o contributie, totusi, la meciurile de campionat, cand a fost folosit, nelasand senzatia de jucator rau. Doar ca la pretentiile de atunci, nu corespundea. Nu-l vad, in nici un caz, sub un Toja, de ex., nemaivorbind de altii din ziua de azi. Isi continua cariera, coborand usor-usor, pana la Mangalia, de unde, prin 2006, se retrage. Este la inceput antrenor secund, aratand anumite calitati pedagogice interesante. Un tip civilizat si educat, se poate impune ca unul din oamenii de fotbal importanti ai Dobrogei, in urmatorii ani.

Stelian Carabas, nascut la Medgidia, la 2.10.74, jucator roman de origine aromana, este unul dintre cei mai valorosi mijlocasi dreapta pe care i-a avut Steaua in ultimii 20 de ani. Este remarcat de Farul, care-l debuteaza in prima divizie la doar 17 ani, in sezonul 91-92. Se profila ca un mare talent al fotbalului romanesc, cu referinte bune la toate loturile de juniori pe la care a trecut. Viteza exploziva pe primii 15 metri, prin care isi depasea adversarii, fuleul sustinut, pe urmatorii 35-40, capacitatea de efort deosebita, tehnica de centrare impecabila, si taria deosebita a sutului, il recomandau ca un viitor mare international, la acea varsta. Slefuit de Profesorul Constantin, apoi de discipolul acestuia, Florin Marin, intr-o generatie de exceptie, alaturi de f. tinerii Cristi Munteanu, Denis Serban, Zadea, Petcu, Toma, Axinciuc, Chirea, Anghel, Cornateanu, cat si de maturii Dinu, Grigoras, Ciurea, Nanu, Popovici, Caraman, Popa,Ghisan, Butoiu, Nitu, joaca intre 91-96, cu rezultate bune si f.bune pt . Farul.
In 97, este adus de Gino Iorgulescu la National, la recomandarea si acceptul lui Halagian, unde joaca trei sezoane, pana in 99.
Este printre primii jucatori adusi de Piturca, in proiectul reconstruirii unei Stele aflate in mare suferinta. Se impune ca om de baza, pe banda dreapta, de unde pleaca majoritatea actiunilor Stelei(nici nu era prea greu, pe partea cealalta fiind un jucator de trista amintire, pe nume Pompiliu Stoica, care in 4 ani la Steaua, ca mijlocas stanga, nu a reusit vreun dribling sau vreo centrare mai de Doamne-ajuta).
Joaca doi ani si jumatate, reusind castigarea titlului de campion, in 2001.
Plecarea sa dela Steaua, este fortata in urma unor conflicte cu cel care l-a adus, Piturca. Desi se inchegase un cuplu excelent pe banda dreapta Fl.Dumitru-Carabas, care era ca un tsunami, spulbera tot in cale, cam cel bun din prima Liga(in conditiile unui Maldarasanu-Sabau, sau Stoican-Sava), este fortat sa plece din doua motive principale: 1. Dorinta lui Piturca de a-l reprofila pe Fl. Dumitru ca mijlocas dreapta(sens in care, dupa mari lupte, l-a luat pe Balan, dela Foresta, ca fundas dreapta) si 2. un incident destul de neplacut petrecut in timpul unui antrenament, si in care, iritat de aplombul si agresivitatea ambitioasa a unui tanar fundas stanga, cu care l-a atacat de vreo doua ori, i-a bagat o talpa pe os, provocand acestuia o dubla fractura deschisa de tibie si peroneu. Piturca a interpretat gestul ca un act de indisciplina grav, intolerabil, si l-a scos in afara lotului. Pe fondul unor alte mici conflicte anterioare, l-a dat afara. Ca un amanunt, tanarul fundas agresiv, era o aratare desprinsa din desene, cu par galben carliontat valvoi, de maxim 30 de kile cu tot cu geanta de echipament, si care raspundea la numele de Mihaita Nesu.
Revine la National, unde joaca pana in 2003, dupa care joaca in Turcia, la Ankaragucu, un sezon, apoi la Limasoll(1), Skoda Xanthi(2),Anorthosis Famagusta(2).
Se retrage in 2007, cu 273 de meciuri si 21 de goluri, in prima Liga, 17 meciuri in Turcia, 36 in Cipru(cu 4 goluri), si 27 in Grecia(tot cu 4 goluri).Are o selectie la Nationala, intr-un meci cu Cipru, disputat in 2000 la Constanta, si peste 60 de selectii la loturile de juniori si tinerete ale Romaniei.
Are un frate, Costel, atacant destul de bun, cu peste 100 de goluri, in diviziile inferioare din Romania.
In prezent nu activeaza in fotbal, fiind un prosper om de afaceri(si ginere, in acelasi timp)

Denis Serban este primul jucator cu adevarat mare care ajunge la Steaua dela Farul, dupa 90. Ca un facut, talentul nebun, pe aceleasi calitati ca ale lui Hagi, dar, parca, si mai aprope de Petcu, il impune ca unul dintre jucatorii mari ai Stelei de dupa revolutie.
Fara un fizic deosebit, doar 173 cm inaltime, compenseaza prin niste calitati tehnice de mare exceptie, fenta si driblingul fiind elementele preferate. Mijlocas ofensiv, central, dar mai ales, dreapta, este adus la Steaua din postura de mare speranta a fotbalului romanes, la inceputul sezonului 96, imi aduc aminte, cu vreo cateva zile inainte de prima mansa a dublei cu Bruges.
In acel meci, Lacatus face un mare efort de vointa, si intra pe teren accidentat, destabilizand, prin simpla prezenta modulul tactic al adversarului. Dupa meciul in care Denis Serban, la prima aparitie joaca f. bine, antrenorul spune ceva ce nu o sa uit toata viata:La Steaua, aducem jucatori care sa joace, nu care sa stea pe banca.
Serban se impune usor ca unul din liderii valorici ai echipei, stilul sau de joc, facand-ul foarte popular printre suporteri. Ca o paranteza, era fotbalistul preferat al pamfletarului Vadim Tudor, suporter al Stelei, care-l amintea, printre injuraturi, jigniri, unguri, mafie s.a, cu regularitate in Saptamana pe Scurt.
În Ghencea petrece doi ani si jumatate, perioadă in care cîștigă pe plan intern 2 titluri de campion, o Cupă si o Supercupa participind cu Steaua in grupele Ligii Campionilor. Chiar dacă ratează o lovitură de la 11 metri in partida de Cupa UEFA pierdută de Steaua in Ghencea in fata Valenciei in 1998, scor 3-4, mijlocasul este achizitionat de formatia spaniola devenind astfel coleg cu alti trei romani: fratii Adrian si Sabin Ilie si Gabi Popescu. Aici prinde rar echipa, reusind să marcheze un singur gol, intr-un egal cu Extremadura, 1-1 pe Mestalla. Urmează imprumuturi la Villareal si Elche, după care revine la Valencia, in 2001. Nefiind pe placul antrenorului de atunci, argentinianul Hector Raul Cuper, bifeaza doar trei prezente in meciuri de campionat, fiind imprumutat pentru citeva luni la Rapid, echipă cu care termină sezonul pe locul 3 si cîștigă Cupa Romaniei. Între timp, liliecii se incoronează campioni ai Spaniei. Mijlocasul merge apoi la Córdoba si Polideportivo Ejido. Se reintoarce in Romania, jucind mai intii pentru Petrolul Ploiesti, apoi pentru Dinamo. Urmatoarea destinatie este campionatul Greciei, unde semnează cu AEL 1964 Larissa. Ultima echipa pentru care joacă este Dinamo, formatie cu care ajunge in șaisprezecimile Cupei UEFA. În echipa natională a Romaniei debutează la 20 de ani, intr-un meci cu selectionata Israelului. În cele 13 prezente in tricoul primei reprezentative reuseste să marcheze o singură data intr-un meci amical cîștigat de echipa noastră cu 2-1 in fata Iugoslaviei pe stadionul Steaua, aducind victoria cu un gol marcat in minutul 89. Începe cariera de antrenor la scurt timp după plecarea din Ștefan cel Mare, la Astra Ploiesti, fiind numit mai apoi tehnician al Progresului Bucuresti.
Nu poate fi numit stelist, atat pentru ca a ales Rapidul si Dinamo(echipa de care e apropiat si prin socrul sau, Petre Buduru), cat si prin simplul fapt ca nu s-a manifestat niciodata ca atare, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa-l amintim elogios, ca unul care a fost cam ultimul artist veritabil al Stelei, care a adus plus-valoare brandu-lui Steaua, si, cel mai important, ne-a bucurat inimile cand l-am vazut jucand.
Are 261 de meciuri si 47 de goluri, in cariera la toate cluburile(11!) la care a jucat, si 13 meciuri si un gol, la Nationala.
Ramane senzatia ca ar fi putut mult, mult mai mult.




Tibi Curt a fost , in 95, cel mai scump jucator transferat vreodata, pe plan intern, detinand recordul pentru mai multi ani.
Nascut la Medgidia, in 75, debuteaza la Farul la 17 ani, in 92, contra Bistritei, la o varsta extrem de frageda pentru un fundas central.
Este vazut ca cel mai valoros tanar aparator, ca viitorul Popescu, talia de 184 cm, si calitatile tehnico-tactice, recomandandu-l in acest sens.
De la Farul trece pe la Rapid(in 95), Craiova(96-98), si National(98-03), de unde vine la Steaua(03-06). Nu se impune in fata lui Radoi, Mutica, Rachita, si este, mai mult, rezerva. Intr-un moment in care se parea ca prinde un loc in primul 11, se accidenteaza grav. Cand revine fizic, gaseste un cuplul Goina-Ghionea, de talie internationala si alege sa plece. Il ia Florin Marin, mentorul sau, la Dinamo, unde joaca cateva meciuri, inainte de a se retrage, prematur, la 31 de ani, impins de accidentari, dar si de o oarecare blazare. Nu s-a putut impune la nivelul la care promitea, spun unii, din cauza psihicului. Se antrena excelent, arata un nivel f. bun, dar cand intra in teren, nu reusea sa confirme. Nici el nu poate fi numit un stelist pur, dar, cat timp a jucat la noi, a aratat respect fata de culori si de meserie, contribuind si el , la performantele clubului, motiv pentru care trebuie retinut ca atare.
Este fiul fostului fotbalist international Vasile Curt, care a arbitrat, apoi, 73 de meciuri, intre 83 si 93, la prima divizie.




Adrian Pitu, mijlocas stanga ofensiv flamboiant, pe stilul lui Ginola, sau Ilie Dumitrescu, a jucat la Steaua intre 2003 si 2005, in 24 de meciuri, inscriind 3 goluri.
A debutat la Farul Constanta, traseul sau fiind, ulterior, Portul Constanta, Sportul Studentesc, Dinamo, Rocar Bucuresti, Universitatea Craiova, Otelul Galati, FCM Bacau, Steaua, FC National, Hapoel Bei Sachnin si Maccabi Netanya.
A fost un jucator destul de indragit de suporteri, pentru stilul sau spectaculos si generos in a crea spectacol. Are165 de meciuri si 19 meciuri in prima Liga. A fost un jucator talentat, dar care nu a putut sa ajunga la un nivel de professionalism care sa-l dimensioneaze altfel decat la si altii.
Lasa insa, suporterilor Stelei, amintirile curselor lansate, pe partea stanga, in care serpuia printre adversari, si finaliza spectaculos si generos cu dreptul, ignorand coechipierul mai bine plasat. Este printre ultimii show-mens ai Stelei.
In echipa de azi, ar fi avut loc fara probleme in fata unui Szekeli, jucator pe care s-au aruncat 1.5 milioane



Vasilica Cristocea, mijlocas stanga ofensiv, tehnic, dibace, combinativ, cu calitati de asezare a jocului, printr-o progresie logica spre poarta, vine la Steaua in 2005, ca lider valoric al Farului, echipa la care jucase intre 1999 si 2005.
Se impune in banda stanga, jucand alternative cu Bostina. In sezonul 2005-2006, retur, joaca 14 meciuri, inscriind 2 goluri si ajungand la 5 minute de finala Cupei UEFA contra Sevilliei, dela Eindhoven.
Sezonul urmator se califica in Liga Campionilor, joaca 24 de meciuri si inscrie 4 goluri.
Inteleapta amestecare a ursului, pe atunci ,Becali, il exileaza la echipa a II-a, de unde este imprumutat, in doua sezoane, la Ceahlaul.
Accepta in cele din urma rezilierea contractului, dar nu mai poate juca la un nivel inalt, in ciuda varstei nu foarte inaintate( este nascut in 80), si rateaza un transfer in Liga secunda germana.
Are 190 de meciuri, in prima Liga si 32 de goluri; 16 meciuri si un gol, in cupele europene.
Nu-si gaseste o varianta mai buna, si esueaza, in Liga secunda, la Farul, unde se zbate, azi, in obscuritate, neavand, in acelasi timp, perspective de a iesi din ea.

In toata pleiada de jucatori asimilati Constantei, cu aport in istoria clubului Steaua, Gheorghe Hagi, este cel care se impune, ca fiind cel mai reprezentativ, prin rezultate, si mai ales prin ceea ce s-a profilat simbolistic, la nivelul intregului fotbal romanesc si mondial.
A fost al treilea copil al unei familii de romani de origine aromana(macedo-romana), parintii sai, Chirata si Iancu Hagi, venind in Romania, in Patria Muma, ca urmare a schimbului de populatii cu Rep. Bulgara, in cadrul acordurilor privind Cadrilaterul.
In 1973, urmand tendinta de urbanizare, familia sa se muta la Constanta, in cartierul Coiciu, unde, urmand cursurile scolii 23, f. tanarul Hagi este remarcat de unul dintre juniorii Farului, si recomandat antrenorului Iosif Bukossy.
Acesta ramane impresionat de calitatile tehnice si de tarie a sutului ale micului fotbalist, si ii devine devine mentor, slefuindu-l in diamantul ce avea sa devina.
Se impune ca o mare speranta, fiind remarcat de antrenorii federali, care-l selectioneaza pentru lotul de elita la nivel juvenil al fotbalului romanesc, laboratorul Luceafarul.
Este remarcat de antrenorul Emanoil Hasotti (aroman si el) si este debutat in Divizia A in 82, la 17 ani, intr-un meci contra Bacaului.
Debuteaza sub bagheta lui Mircea Lucescu, la echipa nationala, in aug. 83, la 18 ani, contra Norvegiei, dupa un meci in care inscrie, pe Ghencea, un gol dela 35 de metri, in poarta marelui Iordache.
Semneaza cu Sportul Studentesc, datorita abilitatii lui Mac Popescu (n-a avut absolut nicio influenta Nicusor, cum se vehiculeaza azi; nici macar n-a stiut) de a exploata preconceptiile parintilor sai de a-si vedea fiul cu facultate, unde ramane, intre 83-87, jucand 107 meciuri si inscriind 58 de goluri.
In iarna lui 87, este transferat, sub forma de imprumut, pentru Supercupa europei, contra celor dela Dynamo Kiev, dar, in urma, in primul rand a propriei vointe, ramane pana in vara lui 90.-revin pe chestiunea asta.
Aici si-a pus in valoare calitatile extraordinare, driblingurile care incantau spectatorii, precum si suturile-torpila prin care ingenunchea portarii. A evoluat 4 sezoane la gruparea din Bulevardul Ghencea, disputand 97 de partide si marcand nu mai putin de 76 de goluri, cu toate ca a evoluat ca mijlocas. Prin comparatie, Lacatus a evoluat 14 sezoane la Steaua, jucand 357 de meciuri si marcand 98 de goluri.
A fost liderul valoric al unei Stele aflate la maximul ei istoric, intr-o perioada de 4 sezoane in care a dominat Europa fotbalistica, creandu-si un nume temut si respectat.
Hagi a reprezentat pentru Steaua, motorul care a produs aceste performante. In conditiile in care Boloni pleaca in 87, la fel si Radu II, iar Majearu in 88, el a reprezentat polul valoric la echipei, si principalul vector de performanta.-revin, si aici.
Cu Hagi in teren, Steaua a jucat doua semifinale de Cupa Campionilor (1988, 1989), o finala de Cupa Campionilor (1989) si Supercupa Europei, impunandu-se definitiv in constiinta Europei fotbalistice ca unul dintre marile staruri ale deceniilor 9 si 10.
Din pacate, pierde, nemeritat, lupta cu fundasul italian Paolo Maldini, pentru trofeul Bravo, acordat celui mai valoros fotbalist european sub 23 de ani.
Dupa evenimentele din 89, si in urma Mondialului italian, pleaca la Real Madrid, unde joaca doua sezoane, nu la nivelul asteptat, dar nici la nivelul pe care-l va arata, din 96, la Barcelona. Plateste tribut unui ghinion teribil, pierzand campionatul in 2 ani la rand in ultima etapa.- o sa revin pe chestiunea asta.
Face o mare greseala, si accepta, sentimental, oferta lui Lucescu de a veni la Brescia, echipa mica din Il Calcio, si minuscula pentru el, sub beneficiul unei atmosfere familiare, alaturi de Sabau si Raducioiu-revin, cu nuantari si completari.
In primul an, retrogradeaza in Serie B, la mare lupta, iar in al doilea, promoveaza, in extremis, de pe ultimul loc posibil.
Partea buna a surghiunului in B, a fost o pregatire fizica buna, si aducerea la o forma sportiva, pe baza careia a facut un World Cup 94 de vis, atingand sfertul si fiind la 5 minute de o semi-finala cu Brazilia .
Face iar, o greseala, si accepta, iar sentimental, oferta lui Cruyf de a veni la Barcelona, unde, pe trei locuri de extracomunitari, erau deja Romario, Stoichkov si Koeman. E in mare suferinta(mai accentuata ca la Real), singurele raze de lumina venind de la prietenia cu Hristo, si convocarile la Nationala
Ia o decizie inspirata(revin, iar cu completari), si alege oferta celor dela Galatasaray, cu care traieste, dela 31 de ani o a doua tinerete, ajutandu-se reciproc.
Isi exhibeaza constiinta de stelist, contrandu-l dur pe mentorul Lucescu, intr-o conferinta de presa pe care a convocat-o si la care a zburat cu un avion privat sa ajunga.( )

În rosu-albastru si-a inscris in palmares 3 titluri si 2 cupe, participind la semifinala C.C.E. din 1988 si la finala C.C.E din 1989. Și-a condus coechipierii tricolori la cite 3 turnee finale ale C.M, din 1990, 1994 si 1998 si de C.E. din 1984, 1996 si 2000. La finele anului 2000, detinea numeroase recorduri ale fotbalului romanesc: cele mai multe jocuri si goluri la echipa natioanla 125 de meciuri si 35 de goluri, cea mai lungă perioadă ca tricolor, 16 ani si 10 luni; cele mai multe banderole de capitan al tricolorilor (65), cele mai multe jocuri si goluri in cupele europene. A fost desemnat de cele mai multe ori desemnat fotbalistul roman al anului, in 7 rinduri (1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000).
De asemenea, in prima divizie din Romania a acumulat 223 meciuri si 141 goluri, fiind de două ori golgeter (1984-1985 si 1985-1986), in campionatul Spaniei 98 de meciuri si 22 de goluri, in campionatul Italiei 61 meciuri si 15 goluri, iar in cel al Turciei 132 de meciuri si 39 de goluri. A fost pe locul 5 in celebrul Balon d'Or din 1994 si locul 2 in Premiul Bravo din 1989. Din anul 1990 a parasit pentru totdeauna campionatul nostru, devenind jucator profesionist. Mai intii, in 1990 a semnat cu Real Madrid; in 1992 ajunge la Brescia; in 1994 la FC Barcelona; din 1996 pină in 2001 la Galatasaray. Cu echipa din Istanbul a cucerit 4 titluri si 2 cupe ale Turciei, precum Cupa UEFA si Supercupa Europei (ambele in 2000). La finele lui 1999 a fost desemnat fotbalistul roman al secolului, Începind cu 26 aprilie 2000, stadionul din Constanta ii poartă numele. Pe 24 aprilie 2001, sub titulatura Gala Hagi , i s-a organizat un meci festiv de retragere, in care s-au intilnit Romania si o selectionată mondiala
A devenit antrenor al echipei Nationale a Romaniei in anul 2001, nereusind să califice Romania la Campionatul Mondial din 2002. Anul urmator a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar in 2004/2005 s-a aflat pe banca de antrenor a celor de la Galatasaray Istanbul. În fine, in 2006, s-a aflat pentru scurt timp la conducerea tehnică a echipei Poli Timisoara.
A fost, pentru cateva luni, antrenorul echipei Steaua, pe care a reusit sa o califice in grupele Ch.League.