Un buticar mai evoluat imi povestea, acum niște ani, despre felul in care va mântui el România. Omul patrona o firmă care presta servicii către unu și același client. Din ˜90 și până in prezent a luat parale de la aceeași companie de stat. La orice altă competiție participa, ieșea invariabil pe ultimul loc. La licitațiile pe bune oferta sa era mereu in coadă. Tuna și fulgera, mâniat de corupția jigodiilor care strică piața cu prețuri dă dampin. Cu vechiul și singurul său client lucrurile erau simple: umfla prețurile ducându-le la cote absurde. Câtă vreme respecta un algoritmul care spunea cum se impart banii, afacerea mergea. Cu timpul, firma lui devenise adăpost pentru tot felul de foști șefi și șefuleți de la compania de stat care era singurul său client. Și nevestele lor. Și copii lor. Și nevestele altora, care ii puteau fi de folos la vremuri grele. Costurile sale sfidau orice logică, dar exista un client generos, gata oricând să accepte o mărire a prețului. Nu intru in amănunte.
Zăpăcit de prosperitatea asta neașteptată, omul incepuse să se creadă inzestrat cu un geniu aparte. Îl enerva ideea că, oriunde altundeva incerca să depună o ofertă, tarifele sale erau sursă de mare haz. Așa că hotărâse să ignore chestia asta. În 16 ani de existență ai firmei avusese unul și același client. Dar afacerea mergea, curtea era plină de mașini scumpe, deci era limpede că ceea ce face face bine. Așa că incepuse să dezvolte curioase preocupări pentru politică. Până atunci relația sa cu politica fusese simplă: ăia cereau, el cotiza. Acum observase că atunci când vorbește este ascultat. Și admirat. De către salariații săi. Și incepuse să dezvolte teorii politice pe care le-aș numi interesante. Descoperise el că toate doctrinele politice au câte ceva interesant. Ba chiar și dogma ortodoxă e valoroasă in administrarea treburilor țării. Așa că ii cășunase să iși facă propriul partid.
-Bă, fac partid. O să fie unul socialist, că trebe să ai grijă și de amărâți. Și liberal, că libertatea e importantă. Creștin, că am vorbit cu prea sfințitul și fără biserică ne ia dracul. Conservator, mi-a zis mie Fane că au conservatorii niște chestii. Ecologist, că e la modă in vest. Național, cum era? A, da că altfel ne ia ungurii Ardealul. Mai era Ce mai era? Da, progresist și Stai așa. Cum era? Deci.. Partidul Național Socialist Liberal Conservator Ecologist și Progresist. Da' sunt prea multe litere, in **** mea nu ține lumea minte.
Mai departe, dacă aveai răbdare, urma o teorie zăpăcificantă. Oricum, doctrina viitorului partid suferea adaptări și reformulări, in funcție de conversațiile recente, de discuțiile cu prea sfințitul sau in funcție de certurile sale domestice. Dar era clar: partid, senat, președinte. Iar când ajunge președinte
-Desființez parlamentu', il pun pe Fane la finanțe și luăm imprumuturi de afară ca nebunii. Pe urmă trebuie să aibă grijă ăia de noi ca să putem da banii inapoi. Cu banii imprumutați dau pensii și lefuri mari ca să mă voteze ăștia.
Era simplu. Și azi imi pare rău că nu și-a făcut partid. N-a avut cum. Compania de stat la care ronțăia a terminat investițiile, iar mașinile din curte s-au impuținat. Acum abia ii ajung banii pentru focurile de artificii, de ziua lui.
Dar există și o veste bună. Acum e pe cale să se nască un partid intocmai cu cel visat de omul meu. Uniunea Natională pentru Progresul României. Sunt ceva mai puține litere, dar cam același rahat. Și președinții sunt mai puțini decât in proiectul original. Că omul meu visa un președinte de onoare, unul executiv, un preș. plin, un președinte politic și unul pentru colaborarea cu românii. Da' nici soluția UNPR-ului, cu trei președinți nu e rea. Mare vizionar omu' meu. Degeaba il cercetează DNA azi.
sursa: moshemordechai.wordpress.com