Ieri n-a apucat mordechaiul să vă scrie nimic. Din cauză că deoarece pentru că fin'că bicoz. Ce nu-i clar? Să repet? Din cauză ca Stop. Pauză. Respirație. Număr pân' la cinci și-l injur pe Berceanu. Pe urmă mă uit cu draci la portofel și zic: de ce mi te-au golit derbedeii ăștia, băi, slăbănogule?
Acum procedăm la narațiune-delațiune-băgăciune. Deci sculat- pișat-spălat-imbrăcat-dezghețat mașină- plecat. Spre București. Că avem șosele. Pentru care plătesc taxe, biruri, ropizdete și taxe de pod. Și cică de la Cernavodă am un căcat cu asfalt care a fost botezat solemn autostradă. Până la Cernavodă am ajuns cum am ajuns. Adică pe asfalt, decorat pe ici colo cu hălci de gheață. De la Cernavodă la Fetești ceva mai puțin asfalt și mai multă gheață. La Fetești bag piciorul in frână că e un amărât congelat intr-o cutie de tablă și vrea să-i dau zece lei că trec pe podu' lu' ta'su lu' Berceanu. Ce **** mea să fac? Îi dau zece lei. Dacă l-a construit ta'su din banii strânși la ciorapi, din vânzarea de țuică. Și de aici incolo incepe
dixtracția.
Frățiorilor, cum să vă explic vouă? Mă simțeam ca Fram ursul polar. Adică era așa de alb și frumos pe autostradă că te durea sufletul să strici frumusețe de nămeți dându-te de-a rostogolul cu mașina prin ei. Și nu vorbesc despre un flecușteț de două palme. Nu, tăticu', munți de zăpadă. Hai să vă explic. Stânga parapet. Jos gheață acoperită cu zăpadă de firmă, cam cât o juma de alee lățime, prin care să te strecori cu mașina tiptil și cu grijă să nu julești monumentele naturii cu oglinda retrovizoare. Iar in dreapta in dreapa Everestul, să trăiești Bercene, vedea-te-aș cu capu sub lama de la buldozer. Hai că vă incurc cu descrierea. Ia mai bine o poză să băgăm.
................................................................................
.............
Mai băgăm una? Hai să se bucure organul meu de contribuabil.
................................................................................
...................
Deci despre asta vorbim. A, și cum era potecuța pe care mă strecuram? Fix așa:
................................................................................
.....................................
Și asta nu se intâmpla pe o porțiune de zece, douăzeci, cinci sute de metri. Nu. Pe 50 de kilometri. Adică până la Drajna. Dar până la Drajna mai avem.
După ce le plătesc derbedeilor de la stat taxa de podu' lu' ta'su, imediat după Fetești zăresc o benzinărie Rompetrol. La fix, imi spun, bag benzină, că necesit și imi frig instalația și cu o zeamă de cafea. Că la privați merită să dai cu banul. Că in lendovciois ce-i de stat se injură, ce-i privat e muc și sfârc. Cum spuneam? Fix ****! Ca să intri in benzinărie trebuia să te strecori printr-un tunel. Aici nu am mai avut cum face poze. Imposibil. Dacă luam mâna de pe volan era prăpăd. Deci ca să intru in căcatul de benzinărie kazako-patricio-**** mă-sii a trebuit să trec printr-un tunel săpat in zăpadă inghețată. Ceva greu de imaginat și de descris. Pe jos dâmburi de gheață pe care dacă nu patinai riscai să rămâi suspendat. Lateral oglinzile se frecau de pereții de gheață care stăteau să se prăbușească pe tine. Cei o sută de metri se puteau face cam in zece minute și 30 de julituri. Și i-am făcut. În benzinărie nu se stresase nimeni să curețe un centimtru de zăpadă. Așa că așezarea mașinii lângă pompă era operațiune de mare dibăcie. Da' mi-a ieșit.
Acum să nu vă imaginați că pe gerul ăla s-a deranjat careva să vină să imi indese mie zeamă de petrol in rezervor. Nț! Vrei Rompetrol tre' să suferi. La greu. Și am suferit. După care, băiat cinstit, am mers să plătesc pentru ingheț și zgârieturi. Înăuntru trei salariați și un client: eu. Doi dintre salariați erau ocupați: citeau o revistă. Pe scăunel o fătucă iși curăța pielițele de la unghii. Stau la casă. Stau. Aștept. Agale se urnește fetița spre mine și plină de solicitudine imi repede un:
-Da?
Evident am deranjat-o. Mă intreb ce trebuia să-i spun? Numărul pompei? Eram singurul client și era o singură pompă relativ accesibilă. Celelalte nu se vedeau de zăpadă. Îi zic la mișto un număr de pompă. Se holbează la mine:
- Nu pompa 1 a? belește ochii.
- Ba da.
Îmi zice scorul. Plătesc. Îi cer și o cafea la pachet.
-Ais cofi! imi zice plictisită, studiindu-și manichiura.
Pe frigul ăla cafea de la gheață să bei tu, cu mă-ta și cu Patriciu! Insist că vreau una caldă.
-N-avem apă! imi zice. Și se așează la loc. Încetasem să exist. Așa că am ieșit. Ieșirea din benzinărie era o operațiune complicată. Deoarece așa ceva nu exista. Calea de ieșire, inapoi, la autostradă era acoperită de zăpadă de un metru. Așa că după primii metri pe ceea ce trebuia să fie calea de ieșire am rămas ințepenit in zăpadă. Am ieșit contra 20 de lei și ceva rugăminți către un flăcău de la serviciul de intreținere a autostrăzii, care a lopățit la zăpada de sub roțile mele și a pomenit ceva despre părinții nesimțiților de la benzinărie. Care nu că nu s-au stresat să curețe zăpada, dar nici măcar bunul simț să anunțe că nu se poate ieși din dugheana lor nu aveau.
În cele din urmă am aflat. Din benzinărie se ieșea pe aceeași cale pe care intrasem! Regulamentar sau nu altă cale nu era. Ei, da. Dar nici asta nu era treabă ușoară. Că drumul era blocat de un nenorocit care rămăsese ințepenit acolo. Așa că mai intâi am pus umărul să-l imping inapoi până la drum și abia apoi am reușit, chinuit, să evadez și eu din raiul rompetrolist.
Un lucru e clar. De azi incolo dacă rămân fără benzină imping mașina 100 de kilometri, dar eu nesimțiților ăstora nu le mai dau un leu. Le dau in schimb nesimțiților de la stat. Prin nămeții cărora am patinat, bengănit, rătăcit până la Drajna. De unde autostrada s-a transformat intr-un drum județean oarecum ok. Adică existau chiar porțiuni in care se putea circula pe două benzi. Iar de la kilometru 45 chia două benzi curate. Gropile din asfalt mi se păreau o adevărată desfătare, să vezi gropile insemna să vezi și asfalt, deci să scapi de gheață.
Și da. Am ajuns teafăr la București. De unde m-am și intors. Seara, la intoarcere drumul arăta ceva mai omenește. Dar nu exagerat.
Asta am făcut eu ieri. Ce au făcut ăștia plătiți din banii noștri nu știu. Știu doar că ninsoarea a fost acum o săptămână. Munții de zăpadă sunt insă veșnici.
Sursa: Moshe & Mordechai blog
