Steaua II: Prea multe speranțe!
Promovată en-fanfare din Liga a III-a, echipa satelit a clubului din Ghencea promitea să facă spectacol in cel de-al doilea eșalon. Și asta atât prin prisma talentelor de la mult lăudata academie de juniori, dar și prin valoarea jucătorilor de la echipa mare care ar fi fost trimiși la satelit. Rezultatul a fost dezamăgitor, modestul loc 12 de la finalul turului fiind jenant comparativ cu talentul unor jucători precum Bâtfoi, Vlad Rusu, Alex Lazăr, Lucian Filip, Abuzătoaie sau Bejan
Victorie cu Dinamo II
Debutul tinerilor steliști a adus prima dezamăgire. O eroare a lui Lungu in ultimele secvențe ale meciului de acasă cu modesta Cetatea Suceava și Steaua II pierdea prima victorie printre degete. Gustul neplăcut a fost șters printr-o victorie cu 2-1 in deplasare la satelitul rivalei din Ștefan cel Mare. Deja tinerii steliști visau cu ochii deschiși la un parcurs frumos in Liga a II-a.
Serie bună cu Dayro Moreno
A urmat o perioadă de-a dreptul incredibilă, in care Steaua II nu a pierdut niciun meci timp de șapte etape, dar a reușit cinci (!!) egaluri. Secretul acestui parcurs bun l-a reprezentat retrogradarea vedetelor Dayro Moreno și Pleșan la satelit. Pe perioada exilului, columbianul a marcat de două ori și a fost de două ori omul meciului, recâștigându-și locul la prima echipă.
Tininho - omul in minus
A existat și o mare dezamăgire. Adus cu surle și trâmbițe la prima echipă, dar ieșit din formă după pauza indelungată pe care a avut-o, Tininho a fost invizibil in meciurile satelitului. Evoluțiile sale au stârnit de multe ori zâmbete pe buzele celor prezenți la meciurile echipei lui Strizu, fiind mereu in contratimp cu colegii. Plecarea lui de la echipă nu a constituit o surpriză, eliberându-se un loc in primul unsprezece pentru alți tineri talentați din lot.
Noiembrie negru
Luna noiembrie a fost una de coșmar. Două eșecuri consecutive, cu Chiajna și Brănești, au provocat deranj in tabăra steliștilor. Cel mai dureros a fost cel cu echipa lui Ilie Stan, chiar in Ghencea, meci in care steliștii au terminat meciul in 8 jucători. Alex Lazăr, Valeriu Lupu și Mustață au plecat mai devreme la cabine, iar finalul de meci l-a prins pe goalkeeperul Lungu in careul oaspeților in speranța unei egalări miraculoase. Luna a continuat cu două egaluri și trei eșecuri neașteptate, cu atât mai mult cu cât două au fost pe teren propriu, in fața Snagovului și a Farului.
Ultima etapă a turului a mai adus o rază de lumină prin victoria de la Botoșani, dar per ansamblu a fost un tur de campionat foarte slab comparativ cu așteptările inițiale
Portarii străini nu au impresionat
Între buturi, satelitul Stelei a avut un titular incontestabil, internaționalul de tineret Cezar Lungu. Tehnicienii echipei din Ghencea au căutat soluții de rezervă in rândul străinilor, fiind aduși doi tineri: Pânzaru și Portnojs. Primul, fost portar al naționalei Under 19 moldovene, mai jucase câteva meciuri in Liga a II-a, sub culorile Arieșului Turda și ale Drobetei. În schimb, letonul Edgars Portnojs s-a aflat la prima experiență peste hotarele țării sale, aducerea sa la clubul din Ghencea fiind o surpriză pentru mulți. Debutul său in România a avut loc insă la echipa a treia a Stelei, in Liga a IV-a a Bucureștiului.
Niciunul dintre cei doi tineri stranieri nu a reușit să iasă in evidență. Pânzaru a fost titular un singur meci, un 0-0 cu CSM Rm. Sărat, in care a avut câteva ezitări, iar letonul a primit mai multe șanse fiind titular in trei partide, dar cu prestații modeste. În aceste condiții, nu ar fi exclus ca cei doi să nu mai facă parte din lotul steliștilor din retur.
Record de jucători și juniori
Steaua II a reușit și un record aparte in acest tur de campionat, folosind 34 de jucători, dintre care 14 sunt născuți după 1 ianuarie 1990. Mai mult, spre deosebire de alte echipe care au avut probleme serioase cu juniorul obligatoriu, gruparea din Ghencea a rulat pe acest "post"nu mai puțin de nouă jucători, cinci dintre ei fiind născuți in 1992.
STATISTICA TURULUI
Portari:
Dan Pânzaru - 15.02.1990 - 90 - 1/0
Cezar Andrei Lungu (cpt.) - 06.04.1988 - 1170 - 13/0
Edgars Portnojs - 09.08.1989 - 270 - 3/0
Fundași
Bogdan Mustață - 28.07.1990 - 1439 - 16/0
Cosmin Stegaru - 24.03.1987 - 251 - 8/0
Ionuț Mihai - 09.05.1988 - 1324 - 16/0
Miguel Angelo Karim Simões Fazenda "Tininho" - 13.10.1980 - 282 - 4/0
Lucian Ionuț Filip - 25.09.1990 - 1350 - 15/1
Valeriu Lupu - 24.01.1991 - 105 - 4/0
Alexandru Tudose - 03.04.1987 - 360 - 4/0
Emil Ducu Ninu - 23.08.1986 - 270 - 4/0
Ionuț Alin Rada - 06.07.1982 - 180 - 2/0
Alexandru Iacob - 14.04.1989 - 1239 - 15/0
Mijlocași
Florin Bejan - 28.03.1991 - 1042 - 14/0
Alexandru Lazăr - 20.02.1991 - 1363 - 16/2
Cristian Eduard Marian Pazon - 31.08.1992 - 255 - 5/0
Dayro Mauricio Moreno Galindo - 16.09.1985 - 292 - 4/2
Alin Andrei Abuzătoaie - 24.11.1989 - 329 - 7/0
Ovidiu Petre - 22.03.1982 - 55 - 1/0
Apostol Muzac - 06.07.1987 - 351 - 6/0
Ionuț Niculae - 09.07.1988 - 31 - 1/0
Cristian Aurelian Iancu - 27.06.1988 - 0 - 0/0
Mihăiță Păunel Pleșan - 19.02.1983 - 284 - 4/0
Marius Pompiliu Albu - 22.02.1991 - 579 - 10/0
Thomas Christian Adam - 03.01.1989 - 200 - 3/0
Răzvan Iulian Ochiroșii - 13.03.1989 - 189 - 3/1
Bogdan Prodea - 06.01.1992 - 22 - 1/0
David-Lucian Andrei - 11.01.1992 - 13 - 1/0
Andrei Ionescu - 29.03.1988 - 180 - 2/0
Atacanți
Marius Cornel Bâtfoi - 29.05.1990 - 1100 - 15/1
Ionuț Năstăsie - 07.01.1992 - 238 - 9/0
Robert Theodor Văduva - 05.09.1992 - 422 - 7/0
Vlad Rusu - 22.06.1990 - 806 - 12/4
Valentin Alexandru Simion - 06.10.1986 - 586 - 10/3
Valentin Nicolae Funieru - 16.03.1985 - 30 - 1/0
CIFRELE ECHIPEI Steaua BUCUREȘTI II
Cel mai bătrân jucător: Miguel Angelo Karim Simões Fazenda "Tininho" - 28 de ani, 11 luni și 8 zile (et.6)
Cel mai tânăr jucător: Robert Theodor Văduva - 17 ani și 9 zile (et.5)
Cele mai multe minute jucate: Bogdan Mustață - 1439 minute (niciun integralist)
Cea mai mare victorie: 3-1, cu Tricolorul Breaza
Cel mai mare eșec: 0-2, cu Farul Constanța
Golgheterul echipei: Vlad Rusu - 4 goluri
Cele mai multe goluri din penalty: Vlad Rusu - 3
Eliminări: 6 (Mustață, V. Lupu, Ninu, Al. Lazăr, Bâtfoi, Văduva)
Nu a marcat in 7 meciuri
Nu a primit gol in 5 meciuri
Jucătorul meciului: 7 nominalizări - Dayro Moreno (2), C. Lungu, Al. Tudose, Ochiroșii, Bâtfoi, Rusu (câte 1)
Articol și statistică de Mihai ANDRIEȘ