"optarul"

acum cativa ani am scris o mica chestie; am publicat-o si pe GSP unde a avut un real succes.

Mîine e acea zi. Îmi privesc picioarele cu semne vizibile de obosealã, "aș mai putea juca mãcar un an jumate" îmi spun în gînd, însã decizia e luatã.O privesc și pe M: 17 ani au trecut peste noi, cu bune și rele, de mîine voi fi numai al ei, voi "divorta" de minge. Trupul ei de femeie împlinitã și cu doi copii "la activ" mã înfioarã și mã copleșește în același timp; oare eu, ca bãrbat, deși am adus bucurii și dezãmãgiri atîtor oameni, am fãcut ceva care sã echivaleze mãcar cu o naștere?Zorii se apropie, de somn nici nu poate fi vorba. Cum sã fie vorba cînd o mare parte a ființei mele va înceta sã existe? Cum o sã fie cînd EU voi trece de tusã de margine spre vestiar?Epuizat, adorm cîteva ore…

Cealaltã viațã a mea se va termina peste puțin timp.

Mã simt ca acum 23 de ani cînd am pornit spre primul antrenament, pe stadionul aflat la trei stații de tramvai: cu frica de necunoscut și inima încercînd sã iasã afarã, pe o vreme rãcoroasã și stînd sã plouã.

Am pornit singur spre stadion încercînd trec în memorie fiecare frunzã, bordurã, senzație care o voi trãi azi. Oamenii mã saluta voioși, recunoscîndu-mã; mulți din ei vor fi mai tîrziu la retragerea mea.

Cînd am ajuns la stadion l-am mai privit odatã atent, în întregimea lui, ca pe un vechi prieten. Însã, ca și mine, "prietenul" e schimbat: scaunele moderne au lãsat în urmã romanticele gradene, vestiarul cel de acum strãlucitor și cu apa caldã la discreție face uitatã imaginea vechiului vestiar simplu și curat. Vestiarul unde s-au întîmplat adevãrate drame dupã meciuri, vestiarul de unde ieșeam frumoși și aranjați, chiar dacã în sufletele noastre era tragedie dacã pierdeam.

Numai gazonul pare cã a rãmas la fel; este de un verde proaspãt, îmi vine sã-l cuprind în brate și sã-l miros ca pe pãrul propriei mele soții.

Mai sînt cîteva ore. Sînt singur pe teren și amintirile izvoresc din fiecare colț de iarbã: da! acolo unde e un mic dîmb mi-a sãrit mingea cînd îl aveam antrenor pe pretențiosul D, am primit atunci o mustruluialã pe cinste! Poarta din stînga, unde am dat primul meu gol, cu capul dacã îmi aduc bine aminte, banca "suspinelor" unde de atîtea ori am stat lînga "Dom' profesor", care mi-a fost ca un tatã; sper cã va veni azi.

Mingea. Am iubit mingea. Nimic nu se comparã cu o centrare "cu efect", o pasã "printre" sau un voleu necruțãtor, la vinclu. Cel care a iubit mingea știe despre ce vorbesc.

La stadion a început sã aparã lumea, restul nu mai conteazã.. Sau poate…întrebat fiind de un reporter cu ce am rãmas dupã atîția ani de sport i-am rãspuns "cu o valizã plinã de trofee și o pozã cu cel mai bun prieten și coechipier plîngîndu-mi pe umãr."

Cineva spunea cã fotbalul e nedrept, însã dragi prieteni, timpul se pare cã e mult mai ticãlos.

Salutare. Trairi reale?

Nimic nu se comparã cu o centrare "cu efect", o pasã "printre" sau un voleu necruțãtor, la vinclu.

Asta e fotbalul.

Salutare. Trairi reale?

doara partiale

Mingea. Am iubit mingea. Nimic nu se comparã cu o centrare "cu efect", o pasã "printre" sau un voleu necruțãtor, la vinclu. Cel care a iubit mingea știe despre ce vorbesc.

Cata pasiune exista in acest citat. De la noi doar Hagi si Dobrin au iubit mingea cu adevarat!

Cred ca majoritatea au devenit suporteri(nu simpatizanti) datorita jucatorilor de acest gen. Acum, avem in cap balarii de sampions lig, nenorocenia aia de competitie a devenit favorita cocalarilor care simpatizeaza cu o echipa sau alta... Suporterii veritabili apreciaza mai mult fazele de genul acesta. Respectele mele, nea' Optarule!

De la noi doar Hagi si Dobrin au iubit mingea cu adevarat!

Eu iubesc si acum mingea, si sunt sigur ca si tu... Hagi si Dobrin au fost cei iubiti de minge...

Cam cati fotbalisti pot sa simta asta?? Din 18 echipe din Liga I si din aproape 200 de titulari, exista macar un om la ora actuala, care sa fie atat de implicat?? Mie mi se pare din ce in ce mai subtire granita dintre pasiune si bani, incat vad lucrurile din ce in ce mai sceptic.

Ce-ar simti grosu' jucatorilor daca ar veni momentul retragerii acum?? Probabil ca s-a infundat conducta de bani, ca s-a dus tratamentul pe baza de pupincurism si ca e gata cu cireada de admiratoare extaziate. Care e trairea unui jucator dupa o infrangere si cum e doua zi?? Cumva se duce in club si se comporta ca si cum nimic nu s-a intamplat?? Eu as devia un pic subiectul si as pune altfel problema, stil viceversa.

Cum se simte <<unu'>> care se implica, pune suflet, isi scuipa plamanii si traieste toata gama de sentimente in 90 de minute. <<Unu'>> pentru care ziua in care echipa lui joaca e primordiala si care isi organizeaza timpul in functie de asta. Si nu o data, ci mereu. Si nu pentru bani, ci din contra. Paradoxal, el da banii si banii astia ajung pe la un patron (care se poate intampla sa fie incult, prost, dobitoc), pe la un om al legii (a.c.a.b.) si asa mai departe. Cum e <<unu'>> dupa un meci pierdut. Se vede treaba ca e mai afectat decat ala care joaca. E dezamagit, trist si pentru un moment totul se prabuseste. Dar o ia de la capat. Accepta sa treaca de la liniste la euforie si de la inertie la delir, pentru ca pentru <<unu'>> asta e modul lui de viata.

Cred ca mai potrivit e ce simte <<unu'>> numai la gandul ca s-ar retrage din activitatea lui, ca ar fi ultimul meci la care e prezent, ca ar fi ultimul moment in care face si traieste atmosfera. Trairea si sentimentele ar fi incomparabile. Si in cazul asta s-ar regasi multi, fata de prima situatie cand nici nu stiu daca exista cineva.

Foarte frumos.Asa se simte fotbalul real.

Astazi se traieste , din pacate , artificial.