În aproape un sfert de veac de când urmãresc meciurile Stelei nu-mi amintesc sã fi prins o perioadã atât de grea în viața echipei. Si spun asta pentru cã ceea ce am vãzut în meciul cu Pandurii a fost o imagine a deznãdejdii...o imagine a durerii. O durere dincolo de nervi, frustrare, revoltã. O imagine a neputinței care m-a fãcut sã mã-ntreb obsesiv: oare Steaua mea a fost pe teren?
Iar rãspunsul vine cutremurãtor: DA! Steaua mea! Echipa pe care o susțin de copil, care mi-a adus atâtea bucurii, care m-a întristat uneori și care, mai presus de toate, m-a fãcut sã iubesc frumusețea jocului de fotbal. Da, Steaua mea a fost pe teren, dar și-a aratat chipul pe care eu unul nu-l zãrisem niciodatã. Chipul de Stea pãrãsitã. Poate cã alții l-au mai vãzut, poate cã am fost eu orb...în trecut. Dar a venit și rândul meu sã vãd acest chip trist, oglindindu-mi sufletul în el.
Pentru cã aceasta este Steaua sezonului 2008/2009. Un astru muribund.
O Stea pãrãsitã de spirit și spectacol, cu distrugãtori dar fãrã artiști în teren, cu o fiarã domesticitã pe banca grea a antrenoratului. Of, Lacã, daca-ai știi cât mã doare asta!
O Stea pãrãsitã de lumina performanței, strãinã într-un univers revoltat, cu fani dezbinați, management defectuos și jucãtori lipsiți de valoare.
O Stea pãrãsitã (secatã) de energie, stoarsã de sens și semnificații în paginile unor fițuici care alcãtuiesc presa sportivã (!?) sau pe sticla rece și fadã a nișelor de sport cu mãscãrici dresați pe post de cãlãi mediatici.
O Stea pãrãsitã de noroc, cu abonament "la barã", unde Fortuna a fãcut un perfid striptease cu speranțele noastre, care au alunecat apoi printre mãnușile sau picioarele lui Zapata.
O Stea pãrãsitã de un creditor cu statut ascuns de patron, jertfitã fãrã remușcãri pe altarul profitului în anii flãmânzi ai crizei globale.
O Stea pãrãsitã (cu riscul de a-mi atrage antipatii) de suporterii care, deși o iubesc, au uitat sã cutremure Ghencea cu acel "Luptã Steaua" care fãcea sângele sã fiarbã, angrenându-se într-un rãzboi hidos și devastator cu un finanțator prea orgolios și absurd, și cu siguranțã vremelnic.
O Stea pãrãsitã de toți dar râvnitã de toți deopotrivã, într-o cãutare de sine prin mantia falnicã a trecului, umbra grea a prezentului și speranța viitorului.
Cãci dacã e ceva care nu a pãrãsit Steaua, acel ceva este speranța. ªi chiar așa pãrãsitã, Steaua este la fel de frumoasã. ªi poate cã pentru anii de glorie trebuie sã plãtim și prețul umilinței. Odatã plãtit, sper sã am ocazia sã scriu și despre Steaua Regãsitã.
Pãnã atunci nu pot decât sã spun: Haide Steaua !
Azazello
