Așa a rãsunat, peste liniștea pastoralã a serii, în micul orãșel de provincie în care viețuiesc, inconfundabilul glas al protevistului Mironicã, care m-a fãcut sã tresar. Vreo finalã de Champions League sau de Cupa UEFA? Redifuzarea vreunui meci din glorioasele campanii de calificare a " echipelor românești"? În timp ce apãsam butonul telecomandei mi-am reamintit: e meciul gãlbiorilor lu' nea Piți!
Numa' cã, stupoare! Cei care se bucurau pe ecranul tubului catodic nu erau gãlbiorii, ci echipa îmbrãcatã în roșu și alb. Al naibii Mironicã ãsta, îmi zic, și-ar vinde țara și pentru un pumn de arginți austrieci... Dar de data asta omu' nu avea nicio vinã, urmașii lui Fritz egalaserã între timp. Ghinion, fatalitate tipic mioriticã.
Fatalitate tipic mioriticã, sau imbecilitate maladivã a personajului care pãstorește cele unșpe mioare gãlbioare din teren? De la acel blestemat meci disputat cu Olanda la Campionatul European, personajul, numitul Pictor Von Þurcã, a rãmas încremenit în proiect. În teren, aceleași panarame recondiționate bune de transferat în Cecenia, de cãtre cei doi frați pãtați, gemabași de petarde, Giovanni și Victor: alde Bãnel, Cociș, Raț, Marius Niculaie & company. Încep a urmãri ceea ce se anunțã a fi o nouã paranghelie transmisã prin satelit, nu pentru cã nu aș cunoaște deznodãmântul, ci cu palida speranțã cã, totuși, voi putea dibui o licãrire de spearanțã pentru viitor. Vax albina! Mult – lãudatul Max Nicu era fezandat în continuare pe banca de rezerve și în afara unui tânãr mânz, Tãnase, în teren nu mișca nimic, decât austriecii, care își reveniserã dupã egalare.
Dupã ce austriecii ne-au bãgat și boaba cu numãru' doi, am încetat a urmãri paranghelia. Nu pentru cã mi-ar fi fost lehamite, lehamite de fotbalul mioritic îmi e încã de la semifinala – catastrofã de la Middlesbrough, am renunțat pentru cã astãzi, cu totul întâmplãtor, am vizionat pe Euro Sport meciul dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord. Un meci care conta tot pentru calificarea la Campionatul Mondial. Dar, în afara unui arbitru – cercopitec din Oman, asemãnãrile se opresc aici! Ce infrastructurã, ce public și ce jucãtori! Dupã ce am vãzut acel meci mi-am dat seama cã noi, mioarele gãlbioare balcanice, suntem condamnate pe vecie!
Suntem condamnați pe vecie pentru cã în acest saivan Carpato-Danubiano-Pontic, nimic nu se schimbã niciodatã, ci totul se transformã asemeni transexualului Naomi. La noi orice curvã, femininã sau masculinã este prezentatã ca o fecioarã, ca o mamã a națiunii. Pentru cã la noi ziariștii, reporterii și chiar oamenii de rând se adreseazã cu apelativul "DOMNULE" unor gunoaie fetide de teapa lui Mircea Sandu, Lupescu, Prunea, Miticã Corleone, Gigi Becali, Pinalti, Tata Jean, etc.
Nu știu, nu sunt la curent și nici nu vreau sã fiu, dacã acum, în clipa în care scriu aceste rânduri, Pițurcã mai este sau nu entrenador - pãstor. Pentru cã, pur și simplu, îmi este absolut indiferent! Ce folos dacã se carã zargiu', dacã în rest clica de muhaiele purulente rãmâne liniștitã, netulburatã de nimeni. Rãmâne în continuare aceeași elitã, care va numi același antrenor, obligatoriu de sorginte mioriticã, unul de teapa lui Olãroiu, Rãzvan Lucescu sau vreo altã nulitate cu atestat provenitã de pe bãncile "ªcolii de Antrenori" a maistrului Mircea Rãdulescu. Doamne ferește de vreun antrenor strãin între nulitãțile noastre autohtone... Mai rãmân și eternele scuze și lamentãri, fãrã de care un adevãrat român n-ar putea sã-și dea adevãrata sa valoare.
Dar nouã, marii turme de bizoni a suporterilor, nouã ce ne rãmâne? Ne rãmâne aceeași parodie de campionat mocirlos, în care colcãie valizele, șmenurile, intrigile și jocurile de culise, ne rãmân aceeași antrenori hei-rupiști, asemeni unor brigadieri din filmele cu șantiere de pe timpurile lu' Nea Nicu, ne rãmân ziarele, ne rãmân siturile lui Ionițoaia unde vom putea sã ne spunem pãrerea prin vot virtual organizat.
Caviarul mesei bogaților rãmâne rezervat altora. Pentru iobagi se va gãsi întotdeauna vreun boț de mãmãligã. ªi ca iobagi, ne vom trãi precara, insignifianta și anonima existențã în umbra numelui marelui vid, al marelui Vax Albina, în umbra numelui unei țãri care de fapt nu a însemnat niciodatã vreun mare lucru, strigând din ce în ce mai rar și cu o voce din ce în ce mai stinsã numele marelui GOOOOOOOOOOOOOL...
Cristian Ionuț
(LDS)
