Multã lume a rãmas cu o senzație de "bine", dupã meciul de sâmbãtã cu Serbia. Ideea era cã bãieții s-au dãruit, cã au dat totul, cã se poate... Personal, nu am fost de acord cu aceastã idee, dar mã tot gândeam și parcã îmi doream sã cred cã așa a fost.. Cã de data asta, a fost altfel, cã de data asta, am fost altfel( am scris înainte de meciul cu Austria )...
ªi a venit 1 aprilie 2009. Din nou meci cu Serbia, dar de data asta la nivelul echipelor de tineret. Ce-am vãzut?
Am vãzut un asediu sârbesc din primul minut, ca la Dubrovnik în 1991. Cel mai bun om de pe teren a fost tânãrul portar Cezar Lungu. Din pãcate, am rãmas cu un gust amar și am realizat cã de fapt, nu s-a schimbat nimic...
Am sperat cã tinerii aștia - mã gândeam cã au alt elan, alt tupeu - nu au complexe, cã ne vom lupta cu sârbii, de la "egal la egal", indiferent de rezultat. Dezamãgire cruntã.
Am jucat la ALIBI, la MICA CIUPEALÃ, am practicat un fotbal PARªIV. Nu ceream absurdul, ci doar o IDEE ofensivã. Ceva! Dar am primit un asediu plav, cu cel puțin 15 șuturi la poarta noastrã și doar câteva replici sporadice.
Așa ne educãm tinerii. Sã se teamã de oricine și orice. Sã se apere. Dar sã apere CE? UN ZERO? NIMICUL?
Ce era așa de grav dacã jucam și noi? Pierdeam? ªi ce dacã? Oricum n-am câștigat NIMIC. Am fost NULI, așa cum a fost și rezultatul. În colectivul în care mã aflam, bucuria a fost mai mare când Tosic a ratat acel 11 metri, nu când a marcat Gângioveanu!??!
Tot 1 aprilie. Pe un post vândut strãinilor ( serios, e deținut de compania Warner ), ciobanul din Ghencea ne mai umilea un pic și își fãcea numãrul. De circ. În loc de focã era o oaie și în loc de dresor era Mãruțã....Același colectiv, toate televizoarele( 90% ) s-au comutat la circ. Delir...
Nu dragi români! Ce s-a întâmplat dupã 0-1 la Constanța este tipic românesc. Dacã nu luam gol repede, nu am fi atacat în veci. Așa cum nu am atacat nici în meciul echipelor de tineret. Am fi jucat ca în meciul cu Olanda. Am fi fost fricoși, slabi și parșivi! Așa cum suntem de-obicei. Când ne iese, zicem cã suntem inteligenți, când nu, urlãm cã am fost FU-RA-ÞI! Nu ME-RI-TAM sã pierdem! CE GHINION!
Astãzi ne-am arãtat din nou fața hidoasã. Mai ales cã erau niște copii cu doi ani mai mici ca sârbii, puteam sã-i cãlim într-o luptã adevãratã, puteam sã-i învãțãm cã pentru a câștiga trebuie sã LUPÞI, SÃ ATACI! Dar am ales din nou ciupeala. Am fost ca un boxer care doar primește și primește și primește, pânã i se atrofiazã mușchii, iar apoi când trebuie sã atace, pur și simplu nu-l ascultã organismul.
Poate de aceea sunt atât de mulți oameni care admirã sârbii, niște oameni care nu țin cont de rezultate și au ofensiva și lupta în sânge. Oricui îi place un învins curajos decât un învingãtor laș...
Nu mã mai lamentez aici, dar aștia suntem. Asta e România, asta este Steaua( doar suntem majoritari aici nu?) dar putem sã o schimbãm! Sã începem cu eliminarea analfabeților, cocalarilor și a sub culturii dintre noi! ªi mai ales, a celui din lojã! Se poate!
Mihai ªomãnescu
P.S. Un cuvânt pentru "scouterii" din România. Unul din cei mai buni sârbi a fost Nemanja Matic, un mijlocaș de 1.90 cm, foarte tehnic, prezent și în apãrare și în atac. Acest bãiat joacã la Kosice în Slovacia și în iarnã a fost prezent pe ecranele din România, fãcând harcea parcea apãrarea echipei din Grant. Nu-i nimic, noi îl avem pe Lovin! Somn ușor nea' Vali!
