În septembrie 1978, la doar câteva luni dupã Mondialul din Argentina, unde naționala României ratase prezența din cauza acelui incredibil 4-6 cu Iugoslavia, pe Ghencea, tricolorii dãdeau din nou piept cu eternii rivali. Acum, în preliminariile Euro 1980. Iar de data asta victoria a fost de partea românilor, care au învins cu 3-2. Eroul acelui meci? ªtefan Sameș, fundașul central al Stelei, autorul unei duble, de fiecare datã din centrãrile lui Dobrin.
Ne doream foarte tare revanșa dupã acel 6-4 din urmã cu an. Nu vreau sã mã scuz acum, dupã mai bine de 30 de ani, dar la meciul ãla a fost ceva ciudat! N-aș ști sã spun exact ce anume, dar acolo, în teren, ca fotbalist simți când ceva nu e în regulã. În sfârșit, nu mai conteazã, povestește Fane Sameș, acum, la 57 de ani, antrenor în cadrul Centrului de copii și juniori al Stelei.
Da, ne doream revanșa. Jucam tot pe Ghencea, iar ei veniserã cam cu trei sferturi din echipa aia care ne martelase cu un an înainte. Am început prost, iar la pauzã ne conduceau cu 1-0. Dupã pauzã i-am luat tare și am rãsturnat situația, am ajuns la 3-1 pentru noi. Eu am dat douã goluri, ambele din niște centrãri de vis ale lui Dobrin, iar Puiu Iordãnescu pe al treilea, din penalty. I-am zis sã mã lase pe mine sã bat, sã dau trei goluri, dar n-a vrut, mi-a spus cã vrea și el sã aparã la marcatori! A mai dat pe final unul de la ei, un surdomut, Deșnița, și s-a terminat 3-2. Ei, ce mi-aș mai dori eu ca și sâmbãtã, la Constanța, sã mai vãd acest scor la final pe tabela de marcaj...
Despre meciul cu Serbia, de la finele acestei sãptãmâni, Sameș spune:
Va fi greu de tot sã-i batem, dar nu imposibil. Va trebui sã jucãm însã cu foarte multã ambiție, cu entuziasm. Trebuie sã nu le dãm posibilitãți de pãtrundere cãtre poarta noastrã, sã n-ajungem în situații de unu la unu cu ei, pentru cã atunci sunt foarte, foarte periculoși. Sunt tehnici, rapizi și au valori individuale mai mari decât noi, nu degeaba li s-a spus dintotdeauna brazilienii Europei. E drept, era Iugoslavia, iar acum e Serbia, dar sunt același neam. I-am putea surprinde tocmai prin cei nou-veniți și pe care adversarii nu-i știu. Poate cã sârbii, vãzând cã nu este Chivu, se vor relaxa. Poate, sper și eu. ªi neapãrat sã ținem echipa scurtã, sã nu le dãm spații libere. Un rol foarte important îl vor juca pe fazã ofensivã și fundașii noștri. Ei ar putea fi surpriza pentru sârbi. Nu mai e ca pe vremea mea, atunci când urcam fie la fazele fixe, fie când era groasã rãu! În fotbalul modern, un fundaș ajunge deseori în careul advers. Mie totdeauna mi-au plãcut sârbii ca fotbaliști: bãtãioși, în sensul bun al cuvântului, disciplinați, tehnici, rapizi, au talie, dau drumul repede la minge, n-o sã vedeți un sârb fãcând trei atingeri decât dacã vom ști noi sã-i închidem. Dar eu sunt convins cã Pițurcã va ști foarte bine cum sã abordeze acest meci și ce sã le cearã jucãtorilor .
Legat de diferențele dintre condițiile de acum 30 de ani și ce se joacã în momentul de fațã, fostul internațional este tranșant:
Alte antrenamente, alte cerințe, alt ritm. ªi alți bani, de ce sã n-o spunem? Pãi, îmi aduc aminte cã dupã ce am bãtut Anglia în 1981 la București, goluri - Marcel Rãducanu și Iordãnescu, am primit câte 14.000 de lei. Þin minte și acum cum ne strânseserãm în Herãstrãu, la restaurant, și au venit cei de la federație, în frunte cu generalul Marin Dragnea, cu plicurile cu bani în mânã. Acum, pentru un meci jucãtorii primesc niște sume la care noi nici nu visam. Chiar glumesc cu nepoțelul meu, care atunci când m-a întrebat cât m-a costat Dacia mea i-am zis cã am dat pe ea cam cât dã el azi pe un sandviș la McDonald! Dar era frumos. Nu era nici presiunea de acum și parcã aveam mult mai multã ambiție. Ce-i drept, nu erau nici tentațiile de azi. Atunci toți voiau sã ajungã la cluburile puternice pentru a juca în cupele europene, pentru a ieși afarã, mai luai o helancã, mai o ciocolatã, eu abia așteptam sã ieșim sã aduc ciocolatã acasã! .
ªtefan Sameș continuã sã uimeascã:
ªtiți ce fãceam noi la naționalã dupã meciuri? Vorbeam între noi, în vestiar, unde sã mergem sã sãrbãtorim? ªi alegeam un restaurant! Masa o dãdeau cei de la federație, beam și un șpriț, ce frumos era. Iar de acolo plecam pe rând, ãla cã trebuia sã prindã trenul de Târgu- Mureș, ãlãlalt pleca la Iași, și tot așa. Dar vreți sã vã spun ceva? Fãrã sã jignesc pe cineva, însã pe vremea ailaltã erau fotbaliști, iar acum sunt jucãtori! Cam asta e diferența!