Sã ne oprim puțin asupra unor lucruri de care suporterii unor echipe fac mare caz când se chinuie sã explice de ce favoriții lor nu prea au avut succese: comunism, clone, asuprire, rezistențã și așa mai departe.
Cei mai înfocați contestatari ai performanțelor Stelei sunt rapidiștii. De remarcat cã lungul șir de umilințe la care i-au supus izbânzile (mai ales pe plan internațional) ale echipei noastre i-a fãcut sã uite aproape de celãlalt "dujman", echipa Internelor.
Ceea ce mã deranjeazã cel mai mult la atacurile (aceleași mereu) împotriva Stelei este referirea la comunism. De parcã steliștii (și, mai rar pomeniți, dinamoviștii) ar fi fost singurii comuniști, în luptã cu reprezentanții capitalismului și democrației, în frunte cu cea mai frumoasã și cea mai iubita echipã. De aici și zbaterile neîncetate de a scoate din pãlãrie tot felul de legende care și-ar dori sã facã din vișiniul afumat mãcar roz, dacã nu se poate alb spumã.
Generația de azi, care are acces la orice sursã de informare, care își poate rosti fãrã teamã crezul, care e liberã, nu știe ce au însemnat cei peste 40 de ani de comunism. Sportul nu era decât o componentã a propagandei de partid, la care participau toți sportivii, fãrã excepție. Iar faptul cã Rapid a fost prima echipa care a facut propagandã noii orânduiri mi se pare mai grav decât acceptarea silitã a situatiei acelor vremuri.
De fapt, din vãicãrelile și autovictimizãrile atît de prezente în Grant sau prin alte pãrți nu rãzbate decât regretul cã profitoarele cele mari n-au fost taman echipele "curate". Pentru cã aranjamente au fãcut toți, sfori au tras toți. Generațiile de analfabeți care au terminat facultãți dând cu piciorul în minge ce sunt? Eroi ai rezistenței anticomuniste? Sportivii angajați pe posturi plãtite gras, dar nevãzându-și locul de muncã decât în ziua încasãrii salariului, ce erau? Victime ale comuniștilor de la Dinamo și Steaua?
Marian Bondrea, o vreme antrenor la privilegiata echipã sãteascã FC Olt, o spune simplu: "Eram mai privilegiați, puteam cumpãra orice, eram și ajutați în acest sens. Dar la fel se petrecea la toate cluburile, fotbalul era o prioritate în acele vremuri."
S-o luãm, așadar, pe cât se poate, în ordine.
1. PERFORMANÞE ªI PSEUDO-PERFORMANÞE
Otrava fãrã leac pe care o sorb anti-steliștii de peste 20 de ani, de la irepetabila noapte de la Sevilla, îi face pe suporterii "echipei sãrmane nãscute din fumul locomotivei" (dupã cum spunea Copos, cu un involuntar umor) sã scoatã de la naftalinã singura lor performanțã - cel puțin așa o socotesc ei: finala nedisputatã a Cupei Europei Centrale - Mitropa. Pentru cã, în folclorul giuleștean, "Rapid e prima participantã la o competiție europeanã, precursoarea Ligii Campionilor, pe când Steaua a câștigat cu noroc CCE, pentru cã n-au participat echipele englezești și pentru cã proverbialul bulan al militarilor a fãcut sã întâlneascã doar echipe de doi lei". Așa sã fie?
Nici pe departe. Mai întâi, când vorbesc despre Mitropa, rapidiștii mistificã nonșalant realitatea. Pentru cã acea cupã a fost, mai degrabã, o cupã regionalã (mijloacele de transport nu erau atât de rapide ca azi și o cupã a campionilor europeni era o utopie'), reluând o mai veche idee a unui campionat al țãrilor componente ale Imperiului Austro-Ungar. Dacã, la primele ediții, au participat echipe din Austria, Ungaria, Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia și România, ediția începutã în 1940 avea sã fie una "de avarie": fotbalul Europei Centrale se prãbușise odatã cu primele conflicte ce aveau sã ducã la cel de-al doilea rãzboi mondial. Au participat doar opt echipe, câte trei din Ungaria și Iugoslavia, și douã din România, printre care Rapid.
Rapidul a eliminat-o pe Hungária Budapesta și a obținut trei egaluri cu Gradjanski Zagreb. S-a calificat în finalã printr-o tragere la sorțti care stârnește râsul: reprezentantul Rapidului a fãcut doua bilețele, pe care a scris numele celor douã echipe, le-a vârât într-o șapcã și… tot el a tras la sorți!!! Ca la alba-neagra, bineînțeles cã a ieșit Rapidul. Finala cu Ferencváros nu s-a mai disputat, Ungaria invadase nordul Ardealului.
Se poate compara acest surogat de competiție cu Cupa câștigatã de Steaua dupã ce a eliminat campioanele Danemarcei, Ungariei, Finlandei (care eliminase campioanele URSS și Iugoslaviei!), Belgiei și Spaniei? Se poate compara o performanțã șchioapã cu bucuria adusã în mai 1986 milioanelor de români înfometați, înfrigurați și ținuți în întuneric?
2. CLUBURI COMUNISTE?
Aceiași rapidiști se mândresc cu faptul cã echipa lor are o vechime de 86 de ani, fiind creația unui grup de lucrãtori ai Atelierelor CFR etc., pe când Steaua este o creație comunistã, o clonã a echipei Armatei Rosii. Unii pluseazã cu terifianta imagine a tancurilor sovietice zdrobind sub șenile Carmen-ul lui Mociornițã, pentru a impune echipa Armatei direct în prima divizie.
ªi aici plãsmuitorii legendelor vișinii și afumate le aduc din condei. Fanii legendei octogenare insistã pe înființarea "de cãtre o mânã de entuziaști", uitând sã aminteascã faptul cã echipa și-a început ascensiunea abia dupã preluarea de cãtre sindicat, fãrã a avea cine știe ce rezultate. Dupa primul an în divizia naționalãa, au urmat 3 sezoane în care retrogradarea a fost aproape.
Adevãratul salt a fost fãcut dupã intrarea echipei sub tutela Ministerului, când i s-a schimbat și numele din CFR în Rapid. În transporturi au fost mereu bani, ministerul fiind unul dintre cele mai puternice. Așa a fost posibilã aducerea unora dintre cei mai buni jucãtori din țarã, așa a fost posibilã "mobilizarea pe loc", în timp ce fotbaliștii altor echipe plecau sã lupte pe frontul anti-sovietic.
Puși pe demolat, aceiași veșnic cârtitori bat monedã pe faptul cã nicãieri în prima divizie a fotbalului occidental nu au existat echipe de fotbal ale armatei sau internelor. De parcã feroviare ar fi existat. Desigur, multe din primele echipe de fotbal (vorbesc de sfârșitul secolului al XIX-lea…) au fost înființate de feroviari (Manchester United, de exemplu), dar ulterior au dispãrut sau au fost preluate de alte structuri. Nu și în cazul țãrilor comuniste, unde ministerele susțineau fotbalul așa-zis amator.
Așa cum Rapidul capitalist a fost preluat de ministerul comunist al transporturilor, care i-a schimbat numele din nou: CFR, apoi Locomotiva, precum surata ei de la Moscova. ªi, la ordinele noilor sponsori, fotbaliștii ceferiști (cel mai avansat detașament revoluționar al clasei muncitoare, nu?), nu s-au dat înapoi de la a face propagandã noilor șefi. Propagandã electoralã blocului partidelor democratice. Adicã PCR și vasalii sãi. Pe terenul de sport. Când nu existau "clonele".
Da, dar au fost siliți, sar fanii peluzei brichetare. Le stateau rușii cu pistolul la tâmplã. Desigur, numai lor, cã doar ei au fost mereu singuri împotriva tuturor.
Primul nume al echipei Armate Române a fost, logic, AS Armata. Dar, pentru cã totul trebuia sã urmeze modelul sovietic, echipa s-a numit apoi Clubul Sportiv Central al Armatei = ÞSKA și Casa Centralã a Armatei = ÞDSA. Pentru a-și schimba numele în renume: Steaua.
Moda denumirilor calchiate dupã cele sovietice a fost impusã și celorlalte cluburi. Juventus a devenit Distribuția și Partizanul, pentru a se muta bags and baggage la Ploiești. Acuzã cineva Petrolul de "uciderea unei echipe de tradiție"? O vreme campionatul era plin de echipe cu același nume: ªtiința, Minerul, Metalul, Energia. Echipe în covârșitoare majoritate înființate de comuniști. E cineva deranjat de asta? Nu. Pentru cã aceste echipe n-au jucat rolul principal in piesa scrisã și regizatã de partid.
Nu neg abuzurile care au existat, evident cã echipele militare au fost avantajate, dar superioritatea lor nu s-a manifestat numai prin presiuni politice ci, mai ales, prin jocul din teren. Un venerabil rapidist, George Mihalache, recunoaște cu un fair-play care a stârnit, bineînțeles, valuri de insulte și injurii din partea țintașilor cu flegme: au avut de suferit de pe urma Stelei și a lui Dinamo?
- Nu, domnule, ãsta-i un mit. Rapid a luat campionatul în '67, cînd au avut echipã, cînd au fost slabi, au retrogradat. Astea-s legende cã Giuleștiul a fost retrogradat de comuniști!
Dacã Steaua și Dinamo nu ar fi avut palmaresul actual, nu s-ar mai agita atâta cei care nu înceteaza sã vadã în ele decât "douã clone ale unor echipe sovietice" - o sintagmã tembela. Dupa acest criteriu, clone au fost toate echipele, așa cum clone au fost toate cele petrecute în perioada comunistã, organizatã în toate domeniile dupã modelul sovietic.
Altfel, ar trebui negate TOATE performanțele sportivilor steliști sau dinamoviști care au avut ghinionul sã apere culorile naționale. ªi vom șterge din istorie numele Iolandei Balaș, ale lui Nasty și Þiri, al lui Patzaichin și al Nadiei, al handbaliștilor, luptãtorilor, boxerilor, halterofililor și al atâtor campioni europeni, olimpici, mondiali.
Bine, dar pe cine punem în locul lor? Ei, desigur, pe Þârã, Goanțã și cu Ghearã, cel mai bun atac din țarã.
3. DE CE AJUNGEA CREMA SPORTULUI ROMÂNESC LA Steaua SAU Dinamo?
Un fost ofițer KGB, fugit în Vest, a publicat o serie de cãrți sub pseudonimul Viktor Suvorov. Într-una din ele pomenește și despre situația sportului în URSS, la fel ca în toate celalte țãri comuniste:
"În Uniunea Sovieticã sportul a fost naționalizat. Asta înseamnã cã el nu servește interesele individului, ci ale societãții în întregul ei. Interesele individului și ale societãții sunt uneori extrem de diferite. Statul apãrã interesele societãții ãmpotriva individului, nu numai în sport, ci în toate celellalte sfere. "
"În Uniunea Sovieticã se încurajeazã orice sport care: demonstreazã superioritatea sistemului sovietic, oferã omului obișnuit ceva care sã le ia gândul de la grijile de fiecare zi, ajutã la întãrirea statului, a armatei și aparatului polițienesc."
"Dacã un atlet aratã cã ar putea sã alerge cu o zecime de secundã mai repede decât un american, sau poate sã sarã cu jumãtate de centimetru mai sus decât rivalul de peste ocean, statul îi va crea condițiile de care are nevoie."
"Gruparea cea mai plinã de succese, cea mai bogatã, cea mai mare din URSS în domeniul sportului este Clubul Scportiv Central al Armatei - ÞSKA . Cum reușește clubul armatei sã îi atragã pe sportivi. Mai întâi prin a le da un grad militar. Orice atlet care ajunge la ÞSKA primește gradul de sergent, sergent major, subofițer sau ofițer, în raport cu nivelul atins. Cu cât mai bune rezultatele, cu atât mai mare în grad. El e plãtit suplimentar în diverse forme: "pentru supliment de hranã", "pentru echipament sportiv", "cheltuieli de deplasare", "diurnã" etc.
Pentru cã practicã sportul sãu, "amatorul" primește mult mai mult decât un doctor sau un inginer… Iar Armata Sovieticã îl plãtește, și deloc puțin, pentru gradul sãu militar.
Când nu mai poate concura la nivel internațional, el își pãstreazã rangul, postul și solda. La alte cluburi ar termina-o cu totul.
"Uniunea Sovieticã dorește prestigiu internațional sub forma medaliilor de aur la Olimpiade. Pentru a le obține e nevoie de o organizare cu cea mai strictã disciplinã și cu reguli capabile sã stoarcã ultimul pic de energie din atleți, nedându-le rãgaz sã-și tragã sufletul."
Nicio diferențã fațã de situația din sportul românesc. A fi sportiv la Steaua sau Dinamo nu era chiar simplu. Dacã, inițial, partidul se baza pe echipele muncitorești, curând statul polițienesc avea sã meargã pe ideea cã echipele militare sunt mai sigure: jurãmântul militar era o garanție cã ideea de a pãrãsi binefacerile comunismului biruitor e una periculoasã pentru cel cãruia i-ar fi venit. În plus, așa cum o spune Belodedici, "Fațã de alte categorii sociale, nouã ni se acorda mai multã atenție. Cine juca la Steaua, de exemplu, era angajat în armatã, cãpãta un grad, își asigura viitorul. De asemenea, știa cã primea o pensie bunã la bãtrânețe, ceea ce era foarte important."
Mã întrebam înainte de Revoluție de ce nu se fac aranjamente ca FC Olt sã ajungã sã joace într-o cupã europeanã. Tot Bondrea deyleagã misterul. FC Olt nu trãgea la cupele europene dintr-un motiv extrem de simplu: nu aveau voie sã iasã "afarã". Pãi, ce subiect gras ar fi fost fuga în Occident a unui jucãtor din satul conducãtorului iubit.
4. ANTI-COMUNIªTI SAU BENEFICIARI AI SISTEMULUI COMUNIST?
Desigur, au existat cazuri în care sportivi de valoare au refuzat haina militarã. Nici avantajele oferite de mari întreprinderi sau centre studențești, sau sprijinul organelor locale, nu erau de lepãdat. Așa a fost posibil ca UTA, Petrolul, Argeș sau Craiova sã fi câștigat titluri pentru cã într-o anumitã perioadã sprijinul autoritãților responsabile a fost mai substanțial. Lucru valabil și în cazul perioadelor mai faste ale unor echipe ca ASA Tg.Mureș, Corvinul sau Poli Timișoara. De altfel, așa este și azi, când echipele care oferã condiții mai bune atrag crema.
Fanii echipelor cu rare perioade mai rãsãrite nu prididesc în a se vãieta cum au fost "furați" X sau Y de cãtre Steaua și Dinamo, dar li se pare normal ca propriile lor echipe sã fi aplicat metode de racolare asemãnãtoare. Pentru cã nici celelalte cluburi nu erau lipsite de "mijloace". Nu. Într-un interviu radiofonic de acum câțiva ani, fostul mare jucãtor al anilor 60 Cornel Pavlovici a spus clar: "Cum sã nu fie bani? Rapid plãtea mai bine ca Steaua". Echipele studențești fãceau ingineri, economiști și profesori din niște analfabeți. Echipele "muncitorești" îi încadrau în posturi "grase" pe unii care nu dadeau în viața lor prin fabricã sau uzinã.
Îmi vin în minte câteva exemple: cum a trimis partidul trioul brașovean Pãltinișan-Anghel-ªerbãnoiu sã-și ridice nivelul cultural la Politehnica din Timișoara, secția bãtut bãșica, sau cum, la presiunea organelor locale de partid, cu neprecupețitul sprijin al bardului din Bârca, Rapidul a transferat jucãtori în plin campionat. Sau cum a ajuns Ricã Rãducanu student! Sau cum a fost rãpit (cu camionul!) Dobrin de reprezentanții "studenților" craioveni. Sau lupta pentru Hagi între Sportul, Craiova sau Steaua.
A propos de Hagi. Se mai vehiculeazã pe ici, pe colo, ideea cã Hagi ar fi fost "furat" și silit sã joace la Steaua. Însuși Hagi spune cã a fost întotdeauna stelist și visul sãu era sã joace la Steaua. Dar, micul machedon din Constanța s-a gândit în primul rând la cariera lui. A vrut sã plece de la Constanța - care nu-i oferea nimic - la Craiova. De ce oare? I se fãcuse de praz și de zaibãr? Nu, oltenii îi promiseserã marea cu sarea: condiții, bani și, mai ales, facultate fãcutã moca. Organele locale. Comuniste. Numai cã Nicu ãl mic a fost mai tare și l-a deturnat la Sportul. Nici nu cred cã i-a fost greu. Aceleași avantaje, poate mai babane, ca sã nu mai vorbim cã Bucureștii rãmân visul tuturor. Chiar și al celor ce-l înjurã. Probabil cã, dacã Steaua n-ar fi câștigat CCE, Hagi rãmânea student pe veci. Poate ajungea și profesor doctor.
Din pãcate, istoria imaculatã cu care se împopoțoneazã fanii unor echipe necãjite nu existã. Totul a fost mânjit în perioada comunista. Totul depindea de cât de interesatã era o personalitate sau alta a vremii sã se afirme și prin sport.
Fãrã sistemul comunist, în care sportul era un punct important al propagandei, fotbalul nostru ar fi evoluat complet diferit. N-ar mai fi existat zecile de ªtiințe, Mineri, Energii, Metaluri, perioadele de relativã strãlucire a unor echipe astãzi muribunde. Ce au ajuns ele azi? Unde sunt fostele campioane UTA sau Petrolul? Echipele mastodonților industriei comuniste sunt pe butuci. Echipele "studențești" la fel.
Cine dominã fotbalul de azi? Steaua lui Becali. Dinamo al lui Turcu si Borcea. Rapidul (încã al) lui Copos. Clujul lui Paszkany. Pseudo-Timișoara lui Iancu. Se ridicã Vasluiul fostului arbitru devenit latifundiar, Porumboiu. Adicã echipele sprijinite. Nu de putere, nu de ministere, ci de cei cu bani. Ca oriunde, unde echipele ajung puternice dacã finanțatorul e potent și își permite sã alcãtuiascã un mozaic din toate valorile existente. ªi nu numai din propria țarã, așa cum a fost Magica Steaua, ci de peste tot din lume.
Sportul era la îndemâna oricui avea talent și dorințã. Finanțați de statul comunist, dispus sã investeascã oricât în propagandã, profesioniștii perioadei comuniste, deghizați în amatori, nu câștigau cât azi (nici nu aveau pretențiile de azi), dar erau net favorizați fațã de majoritatea populației. ªi numai în perioada mult hulitã au fost posibile concentrãri de forțe ca în cazul Universitãții Craiova, Dinamo și Steaua, care au adunat ce era mai bun în țarã. Astãzi, cu toate investițiile din perioada Giovanni sau cea prezentã, cu Turcu, Borcea & co., Dinamo nu reușește sã se impunã în Europa. Pentru cã tot ce e mai bun fuge repede afarã.
Astãzi cînd nu oricine își poate permite sã presteze sportul preferat, mai ales cele ce necesitã investiții mari în echipament sau alte dotãri, unele sporturi cu care ne mândream cândva sunt doar umbra a ceea ce au fost cândva, neexistând finanțare corespunzãtoare. Pentru cã, exceptând fotbalul, greu poți trece pe profit la alte sporturi. Din pãcate, sportul a devenit o afacere ca oricare alta.
Andrei Sava
ideologie de extrema deapta e nazismul, fascismul, comunismul se afla la polul opus, e de stanga