Goalkeeperul de legendã al Stelei, Ion Voinescu (80 de ani), a avut oferte care i-ar fi fãcut geloși pe mulți jucãtori din Liga I. În urmã cu peste cinci decenii, el ar fi putut ajunge la campioana Braziliei, Vasco da Gama, sau la una dintre cele mai titrate formații de club britanice, Arsenal Londra, contra unor sume fabuloase pentru acele timpuri: un milion de dolari, respectiv un milion de lire sterline
Oferta celor de la Vasco da Gama a venit dupã un turneu de pregãtire în Brazilia, în 1961. Impresarul care însoțea delegația românã a fost intermediarul brazilienilor, care erau dispuși sã dea un milion de dolari pentru portarul campioanei României.
"Atacanții noștri erau valoroși, dar în Brazilia nu duceau lipsã de așa ceva, așa cã s-au orientat spre mine. A trebuit sã mergem la negocieri, ca sã nu se spunã cã în România suntem ținuți sub teroare. Sud-americanii erau foarte insistenți și erau chiar dispuși sã-mi aducã locuința din România, bucatã cu bucatã, pentru cã le spusesem cã o sã-mi fie dor de casa pãrinteascã. Pânã la urmã le-am spus cã am grad în cadrul Armatei și cã la noi este o onoare sã fii militar și alte asemenea chestii, și au realizat cã nu mai are rost sã insiste", își amintește fostul sportiv.
Dupã partida-revanșã de la București, terminatã la egalitate, 1-1, ziarele au titrat "Voinescu- Vasco 1-1!", dupã o evoluție senzaționalã a portarului român, care a fãcut ca regretele oficialilor clubului brazilian sã fie și mai profunde.
Portarul naționalei mai avusese, în 1956, o ofertã cel puțin la fel de tentantã de la Arsenal Londra. În primãvara aceluiași an, Luton Town a venit la București, unde a învins la limitã pe Dinamo, scor 2-1, campioana României din ediția precedentã de campionat. Dar pe 23 mai, pe noul stadion "23 August" în fața a peste 100.000 de spectatori, britanicii au fost spulberați de CCA, cu scorul de 5-1, dupã ce în poartã goalkeeperul Voinescu fãcuse minuni. Dornici de revanșã, englezii îi invitã pe bucureșteni în Anglia, pentru un turneu. În Insulã, "militarii" au remizat cu Arsenal (1-1) și cu Sheffield Wednesday (3-3), au învins la limitã pe Luton Town (4-3) și au pierdut cu 5-0 în fața lui Wolverhampton Wanderers, dupã ce arbitrul a fost al 12-lea jucãtor al englezilor.
"Arsenal, impresionatã de calitãțile mele, a fost dispusã sã dea 1 milion de lire sterline Federației Române de Fotbal pentru un transfer definitiv, dar din cauza interdicției pentru jucãtorii români de a se transfera în strãinãtate, nu am putut onora oferta. Am pierdut șansa de a face istorie", ne spune dezamãgit "Nea Țopi".
Interogat ca-n filme
Întoarcerea din Brazilia a fost un coșmar. Securistul, care însoțea echipa ca maseur, scrisese în raport cã Ion Voinescu luase masa cu brazilienii și cã stãtuse de vorbã cu oficialii echipei pe tema ofertei de transfer. "țin minte și acum cum veneau noaptea, bãtãile din ușã, mașina securitãții și drumul spre sala de interogatoriu. Am fost chiar aproape de moarte, dupã ce-mi puseserã în cafea nu știu ce substanțã și îmi fãcuserã injecții, ca sã spun totul. A trebuit sã stau internat mai multe sãptãmâni și, dupã aceea, am fost lãsat în pace. Dar la fiecare ieșire în afarã, eram inclus în grupul celor cu risc și urmãrit îndeaproape. Nici la toaletã nu mã duceam singur", rememoreazã Voinescu.
Umiliți pe Copacabana
Una dintre amintirile din acel cantonament desfãșurat în Brazilia se leagã de plaja Copacabana. "Ne duseserãm și noi sã facem baie și sã vedem acest loc celebru. Am rãmas uimiți. Pe toatã plaja lumea juca fotbal și volei, se dansa samba și se beau cocktailuri. Era o atmosferã total diferitã de închistarea de acasã. La un moment dat, au venit la noi niște puști și ne-au întrebat dacã vrem sã jucãm fotbal cu ei. Noi, fotbaliști de naționalã, eram convinși cã o sã-i facem praf. Dupã 20 de minute nici nu mai puteam sã respirãm, iar puștii se distrau cu noi. Jucau fãrã sã lase mingea sã cadã și dãdeau goluri din foarfecã. Dupã ce am revenit în țarã, am luat mult mai în serios fotbalul pe plajã, iar în cantonamentele la mare, ne antrenam astfel", își amintește fostul portar.
«Zapata e în regres»
Ion Voinescu a vorbit și despre situația actualã de la Steaua, apreciind cã, deși clubul dispune de fotbaliști remarcabili, nu are cine sã-i punã în valoare. Exemplul perfect este portarul Zapata, cu evoluții mult sub potențialul de care dispune.
"Cine a fãcut pânã acum transferurile la echipã nu a avut ochi, iar acum se vede. Nici antrenorii nu au fost aleși pentru a specula calitãțile fotbaliștilor. De exemplu, Zapata. Atunci când a venit în România era unul dintre cei mai valoroși portari din țara noastrã, dar deoarece pregãtirea nu s-a fãcut corespunzãtor, nu și-a îmbunãtãțit evoluțiile, ci a intrat în regres. Fotbaliștii nu aleargã decât cât îi pune antrenorul, nu fac nimic în plus", spune cu nãduf fostul internațional.
«Au ales sã-i alerge pe toți desculții»
"Nu s-au luat meciuri serioase de verificare, de frica rezultatelor, și au ales sã-i alerge pe toți desculții, ca sã aibã victorii în palmares. Eu cred cã e o șmecherie a conducãtorilor care trãiesc de pe urma rezultatelor. Îi țin pe jucãtori departe de presã și de fani, când asta e cea mai mare bucurie a unui fotbalist. Înainte, conducãtorii erau avocați, doctori, oameni de calitate, nu precum circarii de acum. Probleme sunt la toate echipele", spune Voinescu.
Preluat de pe libertatea.ro
