Așadar, am ajuns și aici.
Pãrea incredibil, dar, din simplul motiv ca s-a pus problema, nu mai este incredibil. ªi va deveni din ce în ce mai credibil.
Pentru fenomenul fotbalistic, aceastã decizie tembelã are o importanțã nespus de tristã. În vreme ce în Olanda s-a înființat un partid care militeazã pentru drepturile pedofililor, iar în Germania s-a cerut dezincriminarea incestului (pe motiv cã statul nu are dreptul sã intervinã în viața sexualã a unui cuplu), fotbalul se încoloneazã în trend și vine cu propria-i aberație: "golanii" care cântã și fac stadionul sã trepideze (stricând, vezi Doamne, sistemul de securitate și rețeaua de Internet a clubului...) îi deranjeazã pe burghezii veniți sã "vadã un spectacol". Mai au în plus și îndrãzneala sã se ridice în picioare în timpul meciului.
Nu înseamnã cã mâine Anfieldul nu va rãsuna de (aparent) nemuritorul "You'll never walk alone". Pânã acolo mai e de mers. Dar - oficial - startul a fost dat. Ceea ce pãrea de necrezut (și de-a dreptul nesimțit și de prost gust), a fost spus cu voce tare. Bulgãrele se va rostogoli, "burghezii" îl vor ajuta, lumea - la început șocatã - se va obișnui cu ideea. În plus, marile companii, cele care au transformat fotbalul într-o industrie, sunt de partea "burghezilor": ei sunt publicul "target", publicul "premium", cel care cumpãrã fulare, echipamente și în general orice promoveazã marile companii prin reclame. Ei au dreptul sã decidã încotro merge fotbalul.
Iar faptul cã totul începe în Anglia nu este decât o coincidențã amarã, ce-și bate joc de istoria unui sport atât de pãtimaș, pe vremuri...
Ovidiu
