FC Steaua Arhiva Forum
Arhiva forumului FC Steaua — conservata in regim doar-citire. Postarea a fost dezactivata. Inapoi la site

Metehne vechi...

fcsteaua.ro17.02.2009 11:35

În vara lui 1985, la finala Cupei Bulgariei, disputatã între echipele Armatei (ÞSKA) și Internelor (Levski), arbitrul a încercat sã "echilibreze" jocul, care decurgea în favoarea ÞSKA. La 2-0, militarii și-au permis sã rateze un penalty, iar Stoicikov (impertinent ca întotdeauna) i-a scos din sãrite pe adversari, de la care se remarcau portarul Mihailov sau Plamen Nikolov. Pânã la urmã s-a încins o strașnica bãtaie, continuatã și dupã meci.

 

Incidentele au fost aspru sancționate, CC al PCB (!!!) hotarând suspendarea multor jucãtori (dacã nu mã înșel, Stoicikov pe viațã) și… desființarea celor douã echipe militare, reorganizate ca echipele a douã cartiere sofiote, Sredeț (ÞSKA) și Vitoșa (Levski)! Dar, așa cum se întamplã în Balcani, s-a revenit asupra deciziei, jucãtorii suspendați reluându-și activitatea dupã nici un an… Ba mai mult, în 1987, cele douã echipe au revenit la ministerele care le patronaserã, iar peste ceva vreme și-au reluat numele.

 

Într-o vreme când media nu mai obosește prezentându-ne stenogramele convorbirilor becaliote, site-ul Sport Magazin prezintã un document mult mai interesant: stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din data de 12 octombrie 1989. Doar doua luni și jumãtate înainte de sfârșit… Ei, bine, deși ședința ar fi trebuit sã dezbatã lucruri extrem de importante: situația economicã, convocarea plenarei CC al PCR, convocarea Marii Adunãri Naționale, probleme internaționale, nea Nicu și ai lui erau mai preocupați de cestiuni arzãtoare la ordinea zilei: pedepsirea celor vinovați de eșecul Naționalei de fotbal la Copenhaga – 0-3 cu Danemarca în preliminariile mondialului ce avea sã se desfãșoare în Italia!

 

Pentru cã, așa cum tuna Ceasescu: "Guvernul rãspunde și de sport, și de cultura. Așa este legea!"

 

Cum, bre, nea Nicule, guvernu' se ocupa de sport și cultura? De tot, tot? Pãi, nu existau și de-aia "anti", "endependenți", "disidenți", cu galerii care nu erau membri de partid?

 

Ei, și cum treaba trebuia rezolvatã, pe cârmaci îl ducea mintea sã se ia dupã pretinu' Jivkov și sã desființeze cele douã echipe care dominau fotbalul românesc! Dar, ca orice cârmaci priceput, o da și nițel cotitã: "desființãm toate cluburile care au dat jucãtori, dacã aici nu câștigã!".

 

Ia sã vedem care erau vinovații… Pãi, sã vedem echipa care jucase la Copenhaga. Chiar dacã antrenor era stelistul Jenei, pe teren intraserã 6 dinamoviști (Rednic, Andone, Klein, Sabãu, Lupu, Mateuț), 4 steliști (Lung, Iovan, Rotariu și Hagi), un oltean (Gicã Popescu) și un fost oltean dinamovist, atunci la Charleroi, în Belgia (Cãmãtaru).

 

Cum cu Steaua și Dinamo treaba era clara, cu Craiova se putea rezolva, mai rãmânea treb'șoara cu Charleroi, ceea ce era cam imposibil chiar și pentru El… Surpriza e coana Leana, care știa (chiar și aproximativ) cine jucase: "Armata a dat numai doi jucãtori, unul este de la Universitatea, iar restul, toți, de la Dinamo."

 

ªi uite cã nea Nicu le cam știa, când era vorba de fotbal: "Internele i-au învãțat așa? Acasã sã marcheze zece goluri într-un meci, pe arbitri – dacã ei nu câștigã – le spun cã-i aresteazã!"

 

Ca o confirmare, parcã, dupã numai douã zile, Dinamo avea sã învingã acasã pe SC Bacãu. Cu 7-1 …

 

Nea Nicu e pornit: "Acest lucru a dus la dezorganizare și, în ultimã instanțã, a dus de râpã sportul!… Aceea nu este echipã, care acasã sã marcheze zece goluri și dincolo, în deplasare, sã treacã pe lângã trei jucãtori, toți de la Dinamo, și sã bage golul… Nu trebuie sa învețe fotbal ca sã dea ceva arbitrului!"

 

Adevãruri cunoscute de toți, confirmate de însuși Nicolae Ceaușescu: sportul în comunism era o preocupare a guvernului, ca parte a propagandei, deci fiecare minister își sprijinea "sponsorizații" – dupã posibilitãți; Dinamo avea "mijloace specifice", la care apela din plin, ceea ce a dus sportul de râpã. Zmei acasã, sub protecția arbitrilor șantajați și amenințați, dinamoviștii se dovedeau, la fel ca astãzi, neputincioși în meciurile internaționale unde, vai, arbitrii erau alții, care nu se temeau de represalii…

 

Miliția nu se dãdea înapoi nici când era vorba de sportivii Stelei. Vochin, în cartea sa despre Steaua Europei, pomenește despre șicanele fãcute lui Tudorel Stoica, nimeni altul decât cãpitanul acelei echipe de aur.

 

Cum tatãlui lui Tudorel îi cam plãcea paharul, milițienii gãseau repede motiv sã-l "salte" Taman înaintea meciurilor cu Dinamo, ca din întâmplare…Lucrurile se desfãșurau astfel:

 

Salvarea lui Tudorel era Ion Coman. "Tovarãșe general, ãștia iar l-au sãltat pe tata", îi spunea el. Om echilibrat, ministrul de atunci își ieșea din pepeni. Pe loc lua legãtura cu șeful Miliției pe țarã.

 

"Mãi Staicule, ce-ai, mã, cu tata lui Stoica?", îi zicea pe un ton calm.

"Tovarãșe general, a bãut și a fãcut scandal".

"Când, mã?".

"Acum o lunã".

"ªi de ce nu l-ai luat atunci? De ce tocmai acum, înaintea meciului cu Dinamo? Dã-i imediat drumul, ca sã nu avem probleme!".

 

Miliția știa cã și Armata e o forțã, așa cã nu putea avea ultimul cuvânt. Tatãl lui Tudorel scãpa imediat, dar șefii celor din ªtefan cel Mare își îndeplineau dezideratul. Reușeau sã-l ținã câteva ore în tensiune pe mijlocașul Stelei. (…)

 

Andrei Sava

milovan djilas17.02.2009 19:48

Intr-adevar, militienii erau mult mai versati la magarii de acest gen.

enjoy17.02.2009 19:58

din pacate aceste metehne functioneaza si acum la Dinamo impreuna cu cealalta varianta "bate Dinamo". la noi va mai dura pana fair play-ul isi va gasi locul, daca-si va gasi vreodata!

de fapt nu merita sa-mi stric clipele frumoase oferite de articol pentru niste vrajmasi ai sportului cinstit!