NAÞIONALA STELISTÃ
Puține echipe se pot mândri cu faptul cã jucãtorii lor au constituit aproape integral lotul Naționalei într-un meci oficial. Startul ediției 1956 înfãțișase o echipã militarã într-o formã excelent: 1-0 la Orașul Stalin cu Dinamo (actuala FC Bacau), 2-0 cu Flacãra (Petrolul) Ploiești, 1-1 cu Locomotiva (Rapid) București și mai ales un zdrobitor 4-0 cu campioana ediției precedente, Dinamo București. Chiar și așa, puțini se așteptau ca pentru importantul meci de la Belgrad cu puternica echipã a Iugoslaviei, sã fie selecționați 12 jucãtori ai CCA. ªi aveau sã joace 11!!!
Pe teren au intrat 9 "militari": portarul Ion Voinescu, apãrãtorii Vasile ZAVODA II și Alexandru Apolzan, mijlocașii ªtefan ONISIE și Tiberiu BONE, atacanții Gheorghe CACOVEANU, Francisc ZAVODA I, Ion Alecsandrescu și Nicolae TATARU, cãrora li se alãturaserã fundașul stânga dinamovist Iosif SZÖKÖ și tunarul rapidist Nicolae GEORGESCU.Când, dupã numai o jumãtate de orã, Voinescu s-a accidentat, locul sãu a fost luat de bunul sãu prieten și rival în poarta CCA, Costicã TOMA. ªi rezerva din acel meci a fãcut un meci mare, reușind sã apere chiar și un penalty executat de vedeta "plavilor", Vukas, stricându-i aniversarea celui de-al 50-lea meci în tricoul naționalei vecinilor noștri.
Jocul ofensiv al CCA se baza, îndeosebi, pe tehnica interilor Feri Zavoda și Gicu Constantin, cel ce avea sã fie numit Profesorul, pe viteza și centrãrile precise ale celor douã extreme, Ghițã Cacoveanu și Nae Tãtaru, pe impetuozitatea vârfului Alecsandrescu.
De data asta victoria a adus-o o acțiune mai puțin obișnuitã. Constantin, intrat în repriza a doua în locul lui Tãtaru, a fost cel care a centrat și Cacoveanu a înscris cu capul, din plonjon, cu câteva minute înainte de final. Era 22 aprilie 1956 și "motocicleta" de pe aripa dreaptã își fãcuse un frumos cadou pentru onomastica de a doua zi.
A fost unul dintre anii cei mai fructuoși ai tinerei echipe care avea sã devinã simbolul fotbalului românesc: al patrulea titlu de campioanã, rãsunãtoarea victorie de la București împotriva lui Lutton Town , 5-1, precum și neuitatul turneu în Anglia. Pãcat cã închistarea regimului nu a dat prilej de afirmare unor sportivi excepționali, nevoiți sã joace doar câteva meciuri internaționale pe an, mai ales cu echipe din celelalte țãri comuniste. Alta ar fi fost istoria sportului românesc.
COMING OUT OF THE ICE
Cu 50 de ani în urmã, sportul în Republica Popularã Românã se rezuma la întâlniri cu reprezentanții țãrilor aflate sub cizma bolșevicã. Moartea lui Stalin, în 1953, pãrea cã aduce un ușor dezgheț, iar vestea cã o echipã din patria fotbalului - Anglia - va sosi la București a stârnit vâlvã mare.
În primãvara lui 1956, Luton Town tocmai întreprinsese un turneu în URSS, unde bãtuse mãr cele mai tari echipe sovietice ale momentului: 3-0 cu Dinamo, 3-0 cu ÞSKA. La înapoiere, englezii urmau sã-i învețe fotbal și pe desculții de la București. În primul meci, campioana - Dinamo - reușise sã ținã piept onorabil "profesorilor" britanici: 1-2. ªi, iatã, pe 23 mai, pe nou-construitul stadion "23 August", urma meciul cu echipa clasatã pe locul 6 în precedentul campionat, dar care domina clar ediția 1956 (4-0 cu Dinamo București și 8-0 cu Dinamo Bacãu, în deplasare): echipa Armatei - CCA. Se spune cã pe gradenele stadionului se înghesuiserã 120 000 de spectatori. ªi a meritat! Cãci militarii aveau sã învingã cu 5-1, dupã un meci strãlucitor. Drept care oaspeții aveau sã invite în bârlogul imperialismului britanic echipa unei armate comuniste.
16 octombrie. Arsenal - Red Star (numele sub care a jucat CCA) 1-1. Golul lui Constantin avea sã fie primul înscris de un român în patria fotbalului. Presa englezã nota: "CCA a arãtat ca este o echipã mare", Arsenal, întrecându-se pe sine, a scos un egal cu o redutabilã echipã româneascã. Doar practicând un joc în forțã au reușit "tunarii sa egaleze".
22 octombrie 1956. Primul meci în nocturnã, cu Sheffield Wednesday. Pe biletele de meci echipa noastrã era CCA - national team of Rumania. Sã nu uitãm cã, în primãvarã, Naționala noastrã, alcãtuitã aproape exclusiv din steliști învinsese Iugoslavia la Belgrad. Umor englezesc înaintea meciului: "Ai noștri nu sunt într-o formã prea bunã. Abia i-au învins în ultimul meci pe argentinienii de la San Lorenzo. 9-0. Dar, nu vã fie teamã, vouã n-o sã vã dãm atâtea". CCA a deschis repede scorul, ceea ce a declanșat furia englezilor, care, jucând extrem de dur, au rãsturnat scorul: 3-1. Dar n-a fost suficient. Victor Moldovan înscrie douã goluri de senzație și e cât pe-aici sã aducã victoria în ultimul minut. Doar 3-3, dar presa remarca: "O lecție la lumina reflectoarelor", "Putem învãța de la o echipã cu o astfel de înaintare, "Jocul CCA apreciat de specialiști".
25 octombrie. Pentru Luton Town era seara revanșei. Tribunele pline ochi, spectatori care arãtau spre români palma, cu cele cinci degete rãsfirate. ªi, într-adevãr, 3-0 dupã o jumãtate de orã. Dar Constantin, Alecsandrescu, Onisie (mingea a rupt plasa!) și, din nou, Constantin uluiesc publicul: 3-4. Fair-play-ul englezesc e la el acasã, stadionul plin mai are puterea sã-i aplaude pe învingãtori. ªi presa care a scris: "Nu avem niciun motiv sa fim supãrați. Ne-a învins o echipã excelentã, cu niște jucãtori minunați."
Ultimul meci. Adversarii erau "lupii", "the Wolves", Wolverhampton Wanderers, . O echipã care reușise sã batã Honved-ul lui Bozsik, Lorant, Kocsis, Puskas, Czibor. Bãieții lui Billy Wright O echipã care nu concepea decât victoria. Cu orice preț. Rezultat final: 5-0. Indignați de jaful evident, românii au fost cu greu convinși sã participe la banchetul de dupã meci, dupã ce Billy Wright a promis o revanșã la București. Revanșã care n-a mai avut loc. În Ungaria începuse de câteva zile revoluția. Rãzboiul rece devenise de gheațã. Dar turneul in Anglia scrisese alte pagini ale glorioasei istorii a celei mai bune echipe românești.
PRIMUL PAS SPRE SEVILLA
Anul 1955 a însemnat debutul noii competiții al cãrei trofeu care urma sã devinã cel mai râvnit de cãtre echipele de club europene - Cupa Campionilor Europeni. Prima ediție a cuprins 16 echipe și a fost câștigatã de Real Madrid. Întrucât campionatul românesc se disputa dupã sistemul primavarã-toamnã, la ediția urmãtoare, 1956-57, în care se înscriseserã ceva mai multe echipe - 21, a participat campioana din 1955, Dinamo București.
26 august 1956 este ziua primei participãri românești în CCE. ªansa a fãcut ca adversarul dinamoviștilor sã fie modesta (pe atunci) Galatasaray Istanbul. Dacã meciul de la București a fost câștigat ușor, cu 3-1, urmând un chef comun în Herãstrãu cu mici și bere, românii au cam tremurat la Istanbul, unde au pierdut doar cu 1-2.
Urmãtoarea adversarã a fost echipa armatei bulgare, ÞDNA (actuala ÞSKA), la Sofia. 21 octombrie 1956 s-a dovedit a fi una din cele mai negre zile ale fotbalului dinamovist. Dupã nici jumãtate de orã, scorul era deja 3-0. ªi mãcelul a continuat, scorul oprindu-se la numai 8-1, dacã e sã luãm în considerare numeroasele ocazii ale bulgarilor. Returul, desfãșurat în Groapã, pe un ger de crãpau pietrele, pe 30 decembrie (!!!), a fost dominat tot de bulgari, care au stins motoarele la 2-1, permițându-le dinamoviștilor o victorie de palmares, 3-2.
În anul urmãtor s-a trecut la sistemul toamnã-primãvarã, astfel cã la ediția CCE 1957-58 a participat campioana din 1956, CCA. Debutul steliștilor a fost în compania campioanei RFG, Borussia Dortmund. Campioana campioanei mondiale en-titre… ªi primul meci, la Dortmund, pe 28 noiembrie 1957, a stat sub semnul ghinionului, ambii portari, Voinescu și Toma, precum și legendarul stoper Apolzan fiind indisponibili. Cum alt portar nu era, CCA a introdus în poartã un voleibalist, Boroș. Jucând eroic, militarii conduceau cu 2-1 în min. 50, dupã golurile lui Feri Zavoda și ale lui "Corcodel" Constantin. Totuși, mașina de fotbal germanã a întors rezultatul, profitând și de naivitatea portarului improvizat, 4-2.
La București, dupã un gol al nemților, a urmat iureșul românilor: Tãtaru, Constantin și Alecsandrescu au fãcut ca scorul sã fie 3-1 la pauzã. Mai lipsea un gol. Care n-a mai venit. Dupã regulile de azi, golul în deplasare le-ar fi adus calificarea steliștilor. Numai cã atunci nu se ținea cont de acest aspect, astfel cã a avut loc al treilea meci, la Bologna, cu douã zile înainte de Anul Nou. Pe un stadion unde suporterii români nu avuseserã cum sã ajungã, cu bravul fundaș Laci Zavoda accidentat din primele minute și strângând din dinți sã termine meciul pe extrema dreaptã, jucãtorii noștri au ținut piept o orã, în care scorul a fost 1-1, dar au cedat în final cu 1-3.
Un debut ratat, dar care avea sã fie urmat de multe alte confruntãri cu puternice echipe europene. Peste 200 de meciuri. Multe dintre ele aveau sã-i bucure nu numai pe suporterii steliști, ci pe mulți alții, mândri de performanțele unei echipe românești. Borussia Dortmund "începutul drumului ce avea sã ducã la mirifica noapte de mai de la Sevilla"
VA URMA
Andrei SAVA
). Imi amintesc ca un criteriu mai ciudat a fost prin anii '60, cand se califica... echipa mai tanara. Uite, de-aia, oricat ar fi penalty-urile considerate loterie, parca raman cel mai sportiv mod de departajare...