INTERMEZZO CU... NEA Nicu
Dupã Revoluție, mulți s-au simțit datori sã ne arate cât de disidenți, de anticomuniști au fost ei pe vremea "odiosului". Printre ei, și Mircea Angelescu, fost președinte al FRF între 1969 și 1975 și apoi între 1986 și- decembrie 1989. Tocmai el, care a contribuit din plin la moartea lui Mateianu- Într-un interviu acordat într-o englezã de baltã, cel pe care Revoluția l-a prins în postura de conducãtor al destinelor fotbalului românesc, afirma cã Steaua a fost înființatã de însuși Nicolae Ceaușescu. "In fifti-uan or fifti-tu" zicea președintele FRF, care nu știa nici mãcar anul înființãrii clubului armatei. Dar, ceva-ceva legãturi a avut Nicolae Ceaușescu cu CCA-ul.
La începutul lui 1952, pe lângã Consiliul de Miniștri s-au format Birouri care coordonau activitatea pe sectoare, urmãrind realizarea obiectivelor economice, sociale, culturale ale acelei etapei istorice. La dezbateri luau parte miniștri, directori de întreprinderi și instituții, cadre de conducere etc. La o astfel de ședințã, a Biroului culturii, între 12-14 februarie 1952, s-au discutat probleme legate de sport, mai ales din fotbal, printre care cazuri de meciuri vândute sau transferuri dubioase de jucãtori. Discuțiile sunt extrem de interesante.
La acuzația din referat cã C.C.A. a încãlcat regulamentul privind angajarea de jucatori - între care și a celebrului fotbalist Iosif Petschovschi (Peciovschi în text), N. Ceaușescu (responsabil din partea Ministerului Forțelor Armate) precizeazã: "La armatã sportivii au condiții bune și vor sã vinã la noi." Peciovschi vrea sã vinã la noi, noi vrem sã-l luam. Omul e primit. I. Chișinevschi (vicepreședintele Consiliului de Miniștri): "Cât i-ați dat?" - Nu i-am dat nimic - precizeazã Ceaușescu. Am stat cu el de vorbã, apoi omul a înaintat cererea. "Cât i-ați oferit? - insistã Chișinevschi. De unde este informația cã i s-a oferit 500 000 lei?" "Am informații cã C.F.R. i-a oferit 700 000 lei", replicã Ceaușescu. Gh. Enciu, secretarul clubului Flamura Roșie (UTA de azi) Arad, de unde provenea Petschovski, sare și el: "Colectivul sportiv de aici este revoltat de Peciovschi, care a tratat cu conducerea Clubului Armata. El sã plece din mijlocul muncitorilor?" A stat de vorbã cu Peciovschi care i-a spus: "Tovarãși, eu vreau sã plec de la Flamura Roșie. Dacã eram în altã parte aveam alte condiții, aveam și motocicletã, mã îmbracã cãpitan și-mi dã 700 000 lei ca sã-mi aranjez situația familiarã". Precizez cã salariul unui muncitor era de 7 000 lei pe lunã.
Dinamo avea alte mijloace. Specifice. Președintele asociației Spartac (nume copiat de la ruși), povestește: "Într-o searã vine o mașinã la casa lui Florian: Tovarãșe, daca nu te prezinți în 3 zile la serviciu ești pedepsit; ți s-a dat un grad de plutonier și dacã nu vii te arestãm".
Președintele clubului Flacãra prezintã situația lui Ivãnescu, care "a fost sprijinit cã avea o situație grea în familie, nu avea nici cãmașã pe el. Mai târziu colectivul i-a cumpãrat un costum de haine și palton și se ocupa și de educația lui. A fost tentat și el sã se mute la C.C.A."
Remarcabilã este intervenția lui Nicolae Frandes, președintele Locomotivei (Rapid), un politruc bine îndoctrinat, care nu ezitã sã recurgã la denunțuri extrem de periculoase în acele vremuri: "Am fost la Praga și am sesizat o atitudine a unuia dintre conducãtori. Este vorba de Gruia [din echipa de volei]. El s-a atașat manifestãrilor care au fost dușmane sportivilor sovietici. Au ieșit de pe teren fãrã a saluta echipa sovieticã. Am fost foarte revoltat, este un caz politic grav". Surprinzãtor pentru cei care încã mai cred în legenda Rapidului anti-comunist, tov. Frandes ia partea celor de la CCA și Dinamo: "Cei care sunt împotriva lor sunt dușmani de clasã care antreneazã și pe muncitori și pe unii tovarãși cu munci de rãspundere." Apolzan și Zavoda au fost luați în școalã înainte de armatã. Au rãmas însã în armatã. Apolzan a trimis la noi vorbã cã dacã i se dã 300 000 lei vine, Armata îi dã 400 000 lei. Frandes e vigilent și când e vorba de pericolul capitalist: "unii sportivi sunt rupți de procesul de producție, umblã pe stradã, joacã cãrți, citesc romane din putregaiul burgheziei". "De unde le procurau?" se aratã interesat Chișinevschi.
Ei, și iar se ajunge la bani> Chișinevschi întreabã: "De unde ați luat bani pentru a da sportivilor?" "De la echipã, care face matchuri amicale, o parte din bani trec la noi", mãrturisește Frandes. "Sunt vinovat și cer ca sã fiu aspru sancționat și dat ca exemplu".
Si o mãrturie a faptului cã blatul nu e inventat de azi de ieri: -m-am întâlnit în tramvaiul 16 cu jucãtorul de foot-ball Pereț de la echipa Flacãra București. Discutând cu el despre matchul cu echipa C.C.A., m-a întrebat: Care dați mai mult, voi sau Armata? și a adãugat cã acela care dã mai mult câștigã campionatul. "Cred cã asemenea concepții burgheze sunt dãunãtoare unui jucãtor și sportului nostru în general și cred cã ele au rãdãcini mai adânci din care face parte jucãtorul". Era înaintea unui meci crucial pentru Dinamo, aflatã în luptã pentru titlu cu CCA, pe care tocmai o învinsese, apropiindu-se la douã puncte, în timp ce Flacãra (Petrolul Ploiești de azi) se strãduia sã scape de retrogradare. Dinamo a învins cu 4-1, dar, în cele din urmã, CCA a câștigat campionatul.
Așa se desfãșurau lucrurile pe atunci, totul era sub controlul atotputernicului partid, sportul era amator doar în vorbe. Ca și astãzi, primau interesele materiale. Chiar și în condițiile acelea, când sportul era, mai presus de orice, o ramurã a propagandei partidului și statului comunist.
CU ªI FÃRÃ AJUTOR MILITAR. (1952-1953)
CCA începea ediția 1952 dintr-o posturã nouã, cea de campioanã. Nu era singura noutate. Într-un campionat plin de locomotive, flãcãri, metale, științe sau dinamouri, apãrea o a doua echipã militarã - Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc.
Înființatã în 1948 la Iași, CS Armata a jucat în divizia C, apoi în campionatul local. În 1950, echipa promoveazã in divizia B, iar în anul urmãtor e mutatã la Câmpulung, unde se afla un liceu militar. De fapt, determinant a fost rolul ministrului apãrãrii, Emil Bodnãraș, originar din zonã. În plus, ministerul a dispus întãrirea echipei cu jucãtori, antrenori și sprijin de la echipa-mamã, cea din București. Urmarea? Promovarea în prima divizie.
CCA a pornit puternic, învingând cu 3-0 Metalul Câmpia Turzii și reușind apoi o serie de 17 meciuri fãrã înfrângere: 12-5-0, golaveraj 37-14 . Dinamo a ținut cu greu pasul, deși a reușit sã învingã CCA în etapa a 18-a. La final, CCA Bucuresti câștiga titlul cu doar o înfrângere în cele 22 de partide, cu douã puncte mai mult decât Dinamo, care suferise douã înfrângeri, dintre care una a fost o adevãratã umilințã: 1-5 la Târgu Mureș, cu Locomotiva! Pe locul 3, surpriza ediției, s-a clasat- Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc.a contribuit la succesul CCA, obținând egaluri în ambele meciuri cu Dinamo și pierzându-le pe cele împotriva CCA !
Urmãtoarea ediție avea sã fie mult mai disputatã. La terminarea turului, primele trei locuri erau ocupate de aceleași echipe, într-o ordine ușor schimbatã: 1. CCA 16 p., 2. Casa Armatei 15 p. și 3.Dinamo 15, deși CCA pierduse la ambele echipe ce o urmau în clasament. Surprinzãtoarea echipã din Câmpulung o învinsese și pe Dinamo, dar fãcuse cinci remize și pierduse în ultima etapã la Tg.Mureș. Din lot se remarcau portarul Birtașu, care avea sã devinã ulterior una din legendele clubului bucureștean Progresul, precum și viitorii componenți ai primei echipe de aur a CCA - Onisie și Alecsandrescu.
VA URMA
Andrei SAVA