ÎNCEPUT DE LEGENDÃ
Una din snoavele atât de dragi celor ce fac urticarie la vederea combinației de culori roșu-albastru este cea a înființãrii direct în prima ligã a echipei Armatei.
Privind strict din punctul de vedere al realitãților de azi, al regulamentelor ce stau la baza desfãșurãrii competițiilor fotbalistice, faptul cã AS Armata București a fost înscrisã în prima divizie pare cel puțin ciudat, dând naștere la interpretãri dintre cele mai felurite. Pentru o cât mai obiectivã apreciere a acestui caz, trebuie pornit de la situația de atunci.
Era o perioadã de adânci transformãri, pe care și sportul avea sã le resimtã din plin, sub ochiul vigilent al nou-înființatei Organizații a Sportului Popular, direct rãspunzãtoare în fața PCR de orice deviere de la linia trasatã de partid. Micile cluburi tradiționale ale epocii antebelice dispãreau unul dupã altul. Unele, fãrã urmã, o datã cu dispariția patronilor - Carmen, Venus, Ripensia. Altele erau "cosmetizate", potrivit cerințelor vremurilor - Juventus București era preluatã de o întreprindere de distribuție a produselor petroliere, apoi mutatã la Ploiești, unde avea sã devinã Petrolul. De altele mai rãmânea doar numele, ele devenind o parte a instrumentului de propagandã al noilor conducãtori ai țãrii, comuniștii - UTA, CFR București. Iar altele erau înființate dupã modelul impus de "marele vecin de la Rãsãrit", a cãrui cizmã strivea tot ceea ce ar fi îndrãznit sã i se opunã. Așa a apãrut puzderia de echipe "muncitorești" - Energia, Minerul, CFR/Locomotiva, Metalul, Petrolul, Flacãra, Avântul etc. -, "studențești" - CSU, ªtiința, Politehnica sau Universitatea, "militare" - ASA, CCA, Dinamo, ba chiar și "sãtești" - Recolta. Încet-încet, secției inițiale i se adãugau altele, unele cluburi, patronate de ministere mai puternice, ajungând la proporții gigantice, cu zeci de secții.
A fost și cazul echipei militare, înființatã la 7 iunie 1947, care-și începuse activitatea în condiții precare, "terenul" de antrenament fiind cel de instrucție al unei unitãți militare bucureștene, dotãrile fiind extrem de modeste, iar primii jucãtori fiind cadre militare venite de la diferite echipe. Primul loc de cantonament: Sanatoriul Militar Sinaia! Nu întâmplãtor, echipamentul trebuia sa aibã tricouri roșu-galben și chiloți albaștri. Cineva a considerat însã cã nu era nevoie de simboluri naționaliste și s-a renunțat la galben.
Pe 21 august 1947, FRF a exclus din campionat Carmen, echipa "dușmanului poporului, Mociornița", care declarase cã pentru ei nu conteazã campionatul național, decât lupta pe care o duc împotriva Ciocanului(echipa comunitãții evreiești) și împotriva echipelor ceferiste, - "cu una ne rãfuim rasial, cu celelalte ne rãfuim politic". Înscrisã inițial în Liga a doua (și ultima), AS Armata a profitat de aceastã mãsurã și - fãrã îndoialã, cu sprijin de la cel mai înalt nivel - a luat locul exclusei Carmen. La acea vreme nu era ceva deosebit, schimbãrile fundamentale prin care trecea România fiind întâlnite la tot pasul. De altfel, prima ediție postbelicã a cuprins echipe înscrise dupã criterii extrasportive, quasi-geografice, locurile fiind acordate astfel: - 4 Bucureștilor (câștigãtoarele campionatului Onoare), 2 Clujului, câte unul Timișoarei, Oradei, Aradului, Craiovei (câștigãtoarea barajului cu Tr. Severin), Ploieștilor, Tg.Mureș (dupã barajul cu Mediaș) și 2 oraselor muncitorești, Reșița și Petroșani. Campioanã a ieșit echipa baronului Neumann, IT Arad, înființatã peste noapte și incluzând vedete adunate din toatã țara, ba chiar și din Ungaria (dupã cum se vede, Iancu nu a venit cu nimic nou).
În anii urmãtori, mai ales dupã naționalizarea de la 11 iunie, echipele au fost preluate de întreprinderi sau ministere, au fuzionat potrivit intereselor locale, s-au desființat etc. Totul cu aprobarea și la indicațiile omniprezentului partid.
În afara faptului cã a ocupat locul desființatei Carmen, ASA n-a prea profitat de pe urma "moartei". Cei mai valoroși jucãtori ai Carmenului nu au trecut automat la ASA, ci au întãrit alte echipe, precum internaționalii Valentin Stãnescu și Bazil Marian, racolați de CFR București. Singurii jucãtori care au ajuns la noua participantã în prima ligã au fost Panait și Gheorghe Popescu, care erau militari. Cãpitanul Gheorghe Popescu era erou al luptelor de pe frontul anti-sovietic, la care participase ca voluntar, în timp ce alții preferaserã mobilizarea pe loc, pentru a câștiga Cupa Basarabia.
Dupã prima ediție, 1947-48, in care neexperimentații jucãtori militari au fost cât pe-aci sã retrogradeze, a crescut implicarea ministerului tutelar, noile exigențe impunând condiții materiale pe mãsura celor oferite de celelalte cluburi și întãrirea lotului cu jucãtori valoroși. ªi, dupã o primã Cupã a României, câștigatã în 1949, a urmat ceea ce s-a numit "deceniul de aur": titluri in 1951, 1952,1953, 1956, 1960 si 1961 și Cupe în 1950, 1951 și 1955. Primele pagini ale unei istorii neegalate de vreo altã echipa româneascã.
VA URMA
Andrei SAVA
