Constitutia garanteaza dreptul la libera exprimare dar suporterii sunt cenzurati. Incredibil, au fost batuti, electrocutati, umpluti de sange. Unul, zece, sute au suferit pentru greseli izolate ale colegilor si pentru decizii pripite ale "autoritatilor". Au fost interzise si bannerele pe stadioane de teama ca acestea ar putea produce pagube irecuperabile afectand ochii puritani ale unor halci de carne obisnuite cu peisaje pastelate si mirosuri fine.
Oprimarea, cenzura functioneaza haotic, iar cei oprimati sunt cei ce-si permit sa conteste, cei ce s-au saturat de prostie si minciuna. Pentru ca una este sa lovesti pe cineva si alta este sa fii de parere ca un anumit om este prost. Prima este condamnabila dar a doua este absolut nevinovata. Pentru ca ne-am castigat acest drept de a gandi ca un om este prost si exista posibilitatea perfect legala ca sa-i transmitem acestuia in mod civilizat concluzia noastra.
"**** Becali". Este infractiune? Stie cineva semnificatia cuvantului "****"? "Mitica la puscarie". Golanie, ziceti? Nu, un stadion nu poate fi teatru si nici biserica, iar suporterii nu sunt soldati si nici asiatici aliniati pentru a-si venera dictatorul.
In prezent Mircea Badea are "tupeul" sa-si prezinte opinii plecand de la experiente personale si este amendat pe fondul unei haituieli demne de un comunism in expansiune. Nimic nu este regizat, omul este spontan si dedicat. Nu-si are locul acest articol aici? N-as gandi asa, pentru ca realizatorul emisiunii "In gura presei" face exact ce facem si noi: este un prezentator de atitudine, un comentator al evenimentelor experimentate pe propria piele sau relatate in presa.
In plus, nu este politician, nici ziarist, nu deformeaza, nu manipuleaza, nu prezinta jumatati de adevar, a suferit ca noi toti in urma actelor de coruptie. Poate e enervant, uneori exagereaza, dar omul isi permite luxul de a fi vertical si franc crezand intr-un adevar propriu pe baza documentarii si a ochilor deschisi. Loveste cu vorbe, ascute cuvinte si le infinge in hardul gingas al politicienilor, alonja sa taxand prostia, kitschul si grobianismul. Cuvinte care ranesc, adevaruri care dor, realism care deranjeaza. Cati mai sunt ca el?
Nu este normal ce i se intampla lui Mirca Badea. E negru-n cerul gurii, e artagos, brutal de sincer, realist pana la nebunie, simpatic, chisat, inger si demon, dar NU ESTE CORECT CE I SE INTAMPLA.
Mircea nu face bascalie pe seama tragediei umane, nu desfiinteaza fonduri mutuale aruncand oamenii pe strazi, nu calca in picioare asigurati CAS obligati sa spaguiasca ca sa li se acorde atentie. Badea nu face altceva decat sa puna pe sticla ceea ce simtim sau am simtit cu totii la un moment dat. Desperare in loc de incredere, furie in loc de resemnare, curaj inainte de plecaciuni, lehamite si obida cu geniale taxari ale prostiei, abuzurilor si ieftinismului contemporan. Le indica locul exact unor mincinosi, greseste in numele adevarului, exagereaza pe fondul deznadejdii dar faptele sale nu lasa oamenii fara caldura, nu disponibilizeaza si nici nu scapa de inchisoare pe smecherii criminali calcatori de oameni simpli pe trecerile de pietoni.
Am simtit cu totii ceea ce Badea asterne pe unde. Adica atunci cand am fost umiliti, cand am fost pusi in situatia de a solicita dreptate politienilor corupti, cand "structur'le" ne-au calcat in picioare in numele legii si a drepturilor omului pe NOI - aceeasi platitori de taxe si impozite, vesnicii sacrificati pentru ca vanzatorii de neam si tara sa-i ingroase gusele si cefele in petreceri scumpe pe plaje luxoase ale lumii mari, unde nu trebuie sa cauti asfaltul sub noroi.
Badea trebuie sprijinit cu orice pret. Nu EL ci simbolismul muncii sale, ceea ce reprezinta. Inainte de a analiza corectitudinea spuselor sale trebuie sa incurajam libera exprimare. Inainte de a-l executa pe motive subiective trebuie sa evaluam cat mai exact cantitatea de rau pe care o produce coreland dramul de adevar exprimat. Pentru ca intre o critica cinica si un tun de miliarde de euro dat de unul dintre numerosii corupti ai patriei nu este loc de comparatii: "pamfletarul" DNA-ului, guvernului si a gregarismului e un sfant.
Libertate pentru suporteri ziceti? Ce ati spune de respectarea drepturilor tuturor oamenilor din aceasta tara? Ori de egalitate? Dar de o picatura de democratie conditionata de sacrificiul eroic decembrist al unor frati de-ai nostri, ADEVARATI EROI AI ACESTUI NEAM. Poate ca nici voi nu veti mai fi batuti aiurea si poate nici huliganii violenti nu si-ar permite sa provoace incidente intr-o tara cat de cat normala. Iar Mircea Badea ar avea libertatea sa afirme ce gandeste.
