Jucãria preferatã a lui Gigi Becali dã semne de obosealã cronicã, devenind simbolul improvizațiilor și experimentelor. Varianta Hagi a funcționat mulțumitor doar pânã Steaua s-a calificat în grupele C.L. Au fost deajuns câțiva pași mai ezitanți, ca un țânțar malign sã-l înțepe pe Rege, în contul trecutului. S-a lansat infamia "uriaș jucãtor, antrenor oarecare", acompaniatã polifonic de suporteri, mai nou, ajunși doctrinari inexpugnabili în fotbal. O construcție s-a dãrâmat, relevând faptul cã un enoriaș fervent ca Gigi, cotizant asiduu la muntele Athos, n-are nici un Dumnezeu.
Oricum banii de la UEFA alimentaserã costul "amãrâtului investitor care pierde din fotbal"(sã i-o spunã asta lui Mutu, debitorul sãu celebru), iar stingherul punct cucerit în grupã a constituit prilej de ironie al spartanilor viruali din toate gropile ratãrii, pentru a-i lua pe steliști peste picior, deși ei n-au avut acces apoi nici în grupele UEFA. Se dase ordinul cursei de urmãrire, cu o mutare genialã pe tabla de șah: aducerea ca antrenor a lui Lãcãtuș, care a adãugat o nouã spețã în dosarele dragi președintelui unei țãri, în care 300 huzuresc iar ceilalți supraviețuiesc(și te crucești apoi de unde apare stânga totalitarã ?!)"conflictelor înghețate"(evident, între Gigi și galerie). Celebrul marș al lui Mao a fost o chinezãrie minorã fațã de forcingul stelist spre titlu.
Dar cum putea finanțatorul iubit(de Zeul Banului și de câteva rude pripãșite) sã asiste, aristocratic, cum i-ar fi permis rangul, la infernala cursã ? Cum sã lase ca o performanțã unicã sã aureoleze doar pe Lãcãtuș și echipa ? El investea, el se implica, el, vã place, nu vã place, dicta, ca bãgãtor de seamã și de bani, fãrã mãcar o brumã de culturã fotbalisticã. ªi atunci a dat drumul persiflãrii celorlalte competitoare, care a declanșat aproape reflex o solidaritate gheboasã. Dacã acel nenorocit caz "Bricheta" o fi fost inventat, e a doua diversiune ca impact ulterior dupã cea a "teroriștilor" de la revoluție. Obosiți de meciurile istovitoare, cu acele trei puncte otrãvite, cavalerismul stelist s-a retras înspre gura de tunel a ultimei redute a primitivismului lumpenilor, unde ești întâmpinat cu flegme, semințe, brichete(iatã interfața hidoasã a clasei cele mai conștiente a socialismului !).
S-a luat mãsura îngrãdirii cu plase și dotarea cu chibrite a vinovaților reali, deși nu puteau niște mãgãlii de fosfor sã suplineascã lipsa de minim fosfor inteligent de la ultimul frânar pânã la brigandul Copos. Dar mai ales s-a format coaliția contra naturii rivalitãții sportive, Rapid-Dinamo, când cele 3 puncte mincinoase(dar totuși legale) au fost compensate cu 6 puncte, cedate fraudulos Clujului speriat, care tura în gol. Sub regia FRF, s-a inventat un arbitru Tudor "compensatoriu" la derby-ul Stelei din Groapã și speculându-se poltroneria patronului din Ghencea, s-a declanșat cazul "Valiza". Titlu pierdut, dar v-ați dat foc la valizã, în urmãtorul sezon !
Perplexitate: se renunțã la binomul Pepe-Moreno, furnizor de goluri decisive(chiar mi-e dor de cornerele acele nepãmântene), fiindcã cei doi ar fi fost prea scumpi ?! ªi totuși Steaua verticalizeazã și ajunge iarãși în grupele C.L.(în dauna unei echipe puternice, Galatasaray). Compensațiile în gafe ale lui Zapata o vãduvesc de un trend ascendent în meciurile de infarct cu Bayern și Lyon. Umbra Stelei Sevilliene a fost doar o iluzie iar Lãcãtuș va demisiona, "ca sã nu se-nece". Meciurile fãrã victorii sunt luate de la cota 7 Lãcã și ajung la cota 11 Munti, care a aterizat în Ghencea cu marota "organizãrii". Se adaugã festivalul datului în barã(așa știe sã se impunã Destinul), care pare a fi și rezultatul probabil al pariurilor, dupã antrenamente, la concursurile de țintire a barelor.
Chiar dacã tristețea a atins cotele materialitãții în Ghencea, un proverb hindus ne îndeamnã la calm și optimism: "existã atâtea dimineți care nu au strãlucit încã !"
Constantin Ardeleanu