Liga cu care se mândrea pișicherul de Miticã a depãșit cota dramatismului coșbucian("Trei, Doamner, și toți trei !"), ajungând la cinci. Tocmai cei care râdeau inferior(de unde superior ?) de acel punct amãrãștean al Stelei de anul trecut din grupele Champions League. Au pãrãsit într-o solidaritate a neputinței competiția a doua a Europei. ªi, curios, Porumboiu n-a mai amenințat cã va da foc stadionului(în ce hal a decãzut acest Nero de Vaslui). Marian Iancu s-a retras înspre sãli de tribunale, unde se simte ca peștele pe centurã, lãsând echipa violatã de palmares în mâna unui petrolist fost ospãtar; și apoi, cum sã se ia la bãtaie, ei, civilizații din vest, cu niște Partizani ?
"Farmecul vieții" a pus-o de o intifadã, nimeni nu știe împotriva cui(Pardo, Peseiro, Copos, Taher ?), cã în fața lupilor de la Wolfsburg nu le-a mai mers ca în cazul câinilor. Chelsea de Urziceni iar l-a pus pe pupãciosul de steaguri streine în situația de a critica arbitrajele, iar invocarea cerului de cãtre inginerul metalurg-care nu iubește pe nimeni în afarã de sine- a dat peste o constelație catolicã. Dinamo, specialista post decembristã în a fi eliminatã de oricine, s-a înecat și cu NEC, concentrându-se doar pe titlu(dacã și oracolul Paszkany zice cã "anul acesta e al lui Dinamo", iar Iuliu Mureșan n-a mai fãcut circul cu "douã penaltiuri neacordate"-probabil din cauza victoriei din Gruia). Pãrãsind în genunchi bãtrânul continent, ce i-a mai rãmas pentagonalei loserilor ? Doar sloganul, care le-a dovedit obsesia primordialã: "Batem Steaua !" Prin orice mijloace, chiar cu ridicolul risc de a pierde lejer la o contracandidatã. Pânã la a bate Steaua, îi cam bate Dumnezeu, care se pare cã are alergie la hoție.
Cu un soi de duioșie aflãm cã stelistofobul Mircea Lucescu a "furat-o" de la CF Barcelona cu 2-1 la Donețsk, obținând patentul internațional pentru "pierderea partidelor în ultimele minute", sau în varianta giuleșteanã "a înecãrii ca Lucescu la mal". L-o fi agasat culorile roșu-albastre ale Barcei, dar chiar în ipoteza pierderii temporare de memorie, sã nu-și fi amintit Il Luce de un meci de sub Podul Grant, când un rapidist a fãcut pe mortul tragerii de timp și Ciocoiu l-a egalat în ultimele secunde ? Trucurile nu țin cu granzii, gaspadin Lucescov: încearcã-le doar cu Zaporaje și cu "eternul învins când trebuie", papa Jean(posibil ministru de externe-dacã ar fi știut vreo limbã strãinã- în mintea unui vice premier, numit la loteria întâmplãrii grobiene, Copos Savarineanu).
ªi-n vremea asta, blestemata, ce-mi fãcea Steaua, cândva Invincibila Armada ? Ea joacã pe bune(dar nu prea bine), e fluctuantã rãu (Steaua cu Zapata pare a fi egala lui Dinamo fãrã Lobonț), rãniții pe bandã(ortopedica facțiune) sunt la concurențã cu prea bine hrãniții în deriziune(toți Pleșanii și pleșcarii, care nu înțeleg absolut nimic din sacralitatea Stelei), Toya impresioneazã Brazilia regalã ca mijlocaș stânga iar antrenorul nostru Marius Becali îl preferã pe un post aiurea, Semedo, prin ratãrile în serie pare agent dublu portughezo-maghiar, la Zapata, consumul de droguri columbiene deabia acum își face efectul(numai consumul de opium poate explica paradele sale miraculoase, dublate de gafe impardonabile, ce au costat-o pe Steaua în trei meciuri 6 puncte), iar trâmbițatul noroc al Stelei s-a cocoțat pe barele porților adverse. Ce tristețe a pogorât peste Ghencea, atinsã de rugina toamnei și nevralgia rezultatelor, condamnatã sã trãiascã bucurii cinice prin nenorocirea terților inamici, sã conjuge, cu niște idoli cu picioare de lut, aria neputinței și sã afișeze bannere inteligente("Mirajul banilor" e pilduitor, în raport cu niște infantile "Nu ne meritați" sau "Plecați din Groapã").
Apariția unui pol de putere în Ardeal ar trebui sã fie stimulant pentru Steaua, dar deocamdatã o trimite la lecturi întârziate din Kierkegaard: "La originea suferinței noastre stã comparația".
Constantin Ardeleanu
