Cu multa obida-n suflet privesc la sleahta de nevolnici, "admirand" cu greata mare toata slabiciunea unui neam ascuns in spatele condeiului si-a caterincii. Norocul, sansa, mila adversarului ne sunt sansele, calitatile putine, iar orice confruntare cu greii Europei, o executie la care trebuie sa participam doar pentru ca lumea fotbalului sa revada vesnica victima din Romania. Iar maestrii condeieri sunt gata sa gaseasca cuvinte de consolare, resemnati fiind in fata fatalismului "stiam ca Bayern e mai tare. Poate la anul...".
Ascultandu-i pe acesti guristi ai Mioritei fotbalistice stau si ma intreb daca mai are rost ca Steaua sa se prezinte la vreun meci. Daca vom putea in aceasta viata sa ridicam privirile din noroi si sa strangem pumnul. Daca vom fi perceputi vreodata drept razboinici. Ca natie, desigur. E un soi de teama cultivata si intretinuta sinonima cu blocajul cersetorului picat in sufrageria cu vase din aur a boierului dar si un respect vecin cu obedienta neconditionata.
Privind mereu cu frica spre aceste confruntari europene nu vom putea niciodata sa castigam. Plumbul este plantat direct in ghete prin titluri obosite de ziare, declaratii trunchiate si clisee fasaite mediate in avalansa. Curajul fie el si cu iz de bravada este inabusit de realismul patat cu maro-ul lasitatii pe izmenele udate ale taranului invatat cu fluier, coasa si mai nou cu studioul TV. Am uitat si de conexiunea la internet.
Mujicii solicita sa fie tratati cu respect dar ofera ironie si malitiozitate in schimb. Inainte de patriotism si dorinta, mai degraba se pun la adapost pentru a nu cadea in imensa rusine de a crede in mai bine. Prestigiul de comentator avizat, mare scrib sau analist al fotbalului trebuieste aparat pentru ca naivitatea de a crede in fortele unor conationali este o povara prea mare. Iar riscurile, imense. Speranta, dorinta de victorie pentru echipa care te reprezinta, iata elemente care palesc in fata realismului si a bascaliei inserate. E mult mai usor sa admiti superioritatea celui puternic decat a urla in gura mare credinta in victoria celui cotat mai slab.
Nu se intelege ca nu vom castiga vreodata daca nu vom miza pe victorie, ca nu vom impune respect daca plecam capul. Mentalitatea de invingatori nu trebui doar solicitata ci este nesesar a fi cultivata, intretinuta si nu doar la nivelul cluburilor de fotbal. Publicul se educa, curajul se insufla si din alte zone. Din pacate rolurile sunt asumate partial in functie de riscuri si de beneficii, iar steagurile numite "dorinta" si "credinta" sunt coborate in berna inainte de razboi.
Multi nu inteleg ca Steaua a reusit sa suprinda fotbalul romanesc la un moment dat prin impartirea timpului fotbalistic in "pana la" si "de la" tocmai pentru ca a avut curajul sa ridice capul. Dupa aceea a venit vremea gornistilor sa laude sau sa minimalizeze o mare performanta in care nu au crezut. Oricum, Steaua nu mai era in acea zona. Era departe....Si poate va fi si maine seara.
Forza Steaua ! Fara frica, fara trac!!!
