Toni Doboș, în comã dupã un grav accident rutier
Fostul președinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Doboș, a fost implicat într-un grav accident de circulație, sâmbãtã noapte, în urma cãruia a fost transportat de urgențã la Spitalul Județean din Cluj, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.
Anton Doboș, are sub 10 la sutã șanse de supraviețuire, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.
Directorul Clinicii de Neurochirurgie, doctor ªtefan Florian, a refuzat sã ofere amãnunte despre starea de sãnãtate a lui Doboș și a spus: "Pacientul se aflã în stare foarte gravã și diagnosticul este rezervat. El a fost operat de urgențã în aceastã dimineațã și nu știm dacã va mai fi nevoie de o nouã intervenție chirurgicalã".
Accidentul s-a produs sâmbãtã noapte, în jurul orei 3.20, pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, din cauza fostului președinte al clubului Universitatea Cluj, care a adormit la volan, a intrat pe contrasens și a lovit un tir parcat regulamentar într-o alveolã special amenajatã. În urma impactului, mașina condusã de Anton Doboș a ricoșat în trei tuburi de canalizare depozitate pe marginea drumului.
Anton Doboș a fost rãnit grav și transportat la Spitalul Județean Cluj, dar era conștient. Dupã aproximativ douã ore, starea sãnãtãții fostului oficial al Universitãții Cluj s-a înrãutãțit și a fost transferat la Spitalul de Neurochirugie Cluj, unde i s-a descoperit un hematom, fiind supus unei intervenții chirurgicale în cursul acestei dimineți.
