"România roș-albastrã", superb titlul din "Observatorul militar". și mai ales adevãrat, deoarece din cele 8 medalii câștigate la ultima Olimpiadã, Steaua se regãsește în 5(la bronzuri în cooperare cu alte colege de barcã și bârnã). La un calcul sumar peste 60% din bilanțul de la Beijing se datoreazã acestui club de mare tradiție. Statul premiazã, se pozeazã, șampanizeazã, dar nu prea cotizeazã la fundamentarea performanței.
Cumplit e adevãrul prin omisiune. Cavalerii dezastrului s-au repezit sã titreze în spiritul știrilor catastrofale de la orele 17:
"cele mai puține medalii de la Helsinki încoace". Cu alte cuvinte, înapoi cu 56 de ani ! Corect, dar prin câștigarea a 4 medalii de aur(acestea conteazã decisiv în clasamentul pe națiuni), s-au egalat izbânzile de la Olimpiadele de la Mexico(1968), Montreal(1976), Barcelona(1992) și Atena(1996). ªi atunci unde e dezastrul care ne trimite cu jumãtate de secol în urmã ? România, situându-se printre primele 20 națiuni ale lumii(locul 17, în contextul favorabil al colectãrii arpagonice a primelor 6 puteri sportive, care au cucerit 416 medalii, din care 159 de aur), s-a clasat mai mult decât onorabil: unde n-am ocupa acest loc la PIB sau retribuție medie ?
S-a reținut aportul decisiv al femeilor în dauna bãrbaților-unul singur, Covaliu, pãrând a se fi rãtãcit în vârful bãrcii de 8+1-, omițându-se, tendențios, aportul cluburilor la zestrea olimpicã, așa cum a fost de sãrãcãcioasã. Cu douã campioane olimpice(Alina Dumitru și Sandra Izbașa) și o vicecampioanã (Ana Maria Brânzã), Steaua a redevenit clubul fanion al sportului românesc. Pãstrați-vã adevãrurile voastre prin omisiune, numãrați medaliile, nu vã tratați de daltonismul, cu alergie la roșu și albastru, spionați night-club-urile frecventate de fotbaliști, trageți cu ochiul la ce are Simona Sensual pe interfața mobilului, dar nu deveniți ridicoli sfidând evidența, adicã afirmarea miraculosului spirit stelist, mai presus de regimuri politice, concuren]e pãtimașe, invidii provinciale(provincii, în sensul spiritual, nu geografic).
La 27.08.2008, încã o datã, România a devenit majoritar roș-albastrã, echipa de fotbal Steaua învingând, într-un meci de o dãruire unicã, pe Galatasaray Istanbul cu 1-0, scorul de 2-2, din primul tur, devenind amuleta de calificare. La bare 1-1, cu adagiul a vreo 3 ratãri-Dayro. Turcilor nu li s-au lãsat spații pentru a-și etala știința de fotbal, Arda și Nonda, fiind anihilați de bãtrânul Petre Marin și bichonul Neșu(la ultimul sãu meci stelar), bine dublați de nesuferiții pe termen lung ai tribunei, Lovin și Ovidiu Petre. Tensiunea deznodãmântului a fost paroxisticã, iar vuietul vulcanului tribunei i-au impresionat în egalã mãsurã pe veteranul Mirel și pe venitul din "lumea nouã", Toja.
Atât de formidabil a jucat Rãdoi, încât ar trebui, imperios, sã-și schimbe numele în Rãunu. Contestatul Bãnel și-a spãlat pãcatele de pe tronsonul ghinionist Madrid-Iași, marcând douã goluri esențiale contra cam aroganților, dar înzestraților ieniceri. Slavã Domnului, cã și la 0-0 am fi fost calificați, evitându-se revenirile patetice ale celor care n-ar fi uitat cã Steaua a pãtruns la masa bogaților printr-un gol litigios, amintind influența beneficã al dubiosului antistelist Mircea Sandu. Acest meci, marcând a treia calificare consecutivã a Stelei în grupele Champions League, de dupã 2000, ne-a scãpat și de marota cu Lãcãtuș, fostul mare jucãtor, colecționarul absolut de trofee, n-ar avea stofã de antrenor. A se încerca alte bazaconii.
Grupa F din Champions League ne aduce o senzație de FRIG(Franța, România, Italia, Germania), adicã un tremur de emoție cã s-ar putea prinde, în premierã, un utopic loc 2(vorba dramaturgului George Astaloș "doar utopiile se împlinesc"). Îndemnul lui Rãdoi adresat altor echipe românești "sã ne copieze, nu sã ne invidieze" nu poate fi receptat decât în cheie ironicã. Încã multe decenii de acum încolo, în materie de performanțe interne și internaționale, celelate echipe nu vor depãși stadiul de pastișã dupã Steaua…
Constantin Ardeleanu
