Faptul ca Gigi Becali adauga mizei dublei manse cu turcii un ingredient religios, ma scarbeste. Sincer, ma asteptam la o astfel de mizerie si ma temeam ca motivarea stelistilor va fi una de acest gen. Pur si simplu Gott mit uns, aceasta eroare istorica nu-si regaseste loc aici. Mai ales in cazul fotbalului. Din pacate, Becali a citit putin la viata lui si nici nu a invatat nimic din infrangerea in fata dinamovistilor intr-o sfanta seara de Inviere.
In era Becali, an de an, Steaua tremura inaintea tragerilor la sorti uitand statutul de forta fotbalistica pe care si-l promoveaza in functie de cum bate vantul in soccerul intern si european. Tragedia noastra este pozitionata aici, pentru ca aceasta mentalitate ne aseaza mereu pe locul vesnicului outsider. Invariabil, soarta ne-o stabilim singuri, pentru ca mica ciupeala pentru bani si jumatati de masura nu pot fi niciodata compensate cu Dumnezeul pe care finantatorul uita sa-l lase si altora.
Sa fie clar, Steaua are puterea sa treaca de Galatasaray. Turcii au comis deja o mare greseala manifestand bucurie la aflarea adversarului. Probabil au fost informati in legatura cu fragilitatea psihica a fotbalistului roman, au vazut cadre video cu genunchi tremuranzi acoperiti de colanti tricolori sau pete maro pe chilotei platiti din restul de la pizza al bosilor de la Lotto, Omniasig sau CitiFinancial. Chiar si in aceste conditii, raman ferm pe aceasta pozitie pentru ca, desprinzandu-se de erorile de logica evidentiate mai sus, stelistii pot alege sa faca acel ceva pentru care au optat, pentru care sunt platiti. Sa joace fotbal. Si sa se califice.
Inainte de rezultat sa arate ca stiu jocul cu besica, iar calificarea poate veni firesc. Steaua pe care o cunosc eu nu a fost eliminata niciodata de o echipa din Turcia, iar in trecut am reusit sa invingem in deplasare pe Fenerbahce, la trei zile dupa ce turcaletii batusera in campionat Galatasarayul lui Hagi si Adi Ilie cu 3 – 1. Iar in echipa noastra nu jucau Roberto Carlos sau Zidane ci am castigat cu Danciulescu si Ciocoiu. Era vremea cand, inainte de bani, mai ramasese o samanta din ideea ca onoarea de mare echipa a Europei merita ceva efort si lupta. Fara a avea gresitul crez ca atunci cand va fi greu, va exista intotdeauna un Dumnezeu exclusivist si selectiv care va alege intotdeauna sa-i protejeze pe ros albastri. In plus, echipa era formata dupa o matrita in care unitatile de masura "valoare", "viteza" si "tehnica" tineau capul de afis si antrenorul era lasat sa-si faca treaba.
