Dupa umilitoarea infrangere din 4 mai 2008, echivalenta cu ratarea monumentala a unui titlu pe care l-am avut in buzunar si in plin scandal "Valiza", iata ca am reusit sa ne mai detonam o bomba in propria ograda, pierzand lamentabil in prima etapa de campionat, in fata unui echipe conduse de un patron obraznic, fatarnic si fabulant, pe care ar fi trebuit sa il reducem la tacere printr-o victorie fara drept de apel.
Cei care s-au imbatat de fericire dupa inselatorul rezultat de sambata seara, in fata unei Rome reunite de nici o saptamana si evoluand fara axul Doni-Mexes-De Rossi-Totti, au acum intreaga dimensiune a importantei si relevantei evaluarii unei partide amicale, comparativ cu una oficiala. Intr-un meci fara miza poti rula tot lotul, juca exclusiv din entuziasm, fara ca adversarii sa-ti opuna cine stie ce rezistenta, mai ales daca momentul coincide cu unul festiv, de prezentare a lotului pentru noul sezon. Prin comparatie, intr-unul oficial ai parte de intrari la rupere, de pressing sufocant, de situatii aparent fara iesire din care trebuie sa iesi folosindu-ti mintea, de momente delicate care trebuie gestionate rapid, pentru ca la final punctele pierdute sau castigate pot atarna hotarator in balanta desemnarii noii campioane.
Rezultatul si mai ales jocul etalat aseara nu sunt deloc intamplatoare, acestea fiind de altfel consecintele firesti ale diletantismului decizional instaurat in Ghencea de ceva vreme incoace. Transferurile au fost din nou sub asteptari, unele capatand accente absolut aberante (s-a renuntat la Pepe, un varf care a confirmat intr-un timp relativ scurt, in favoarea unui atacant de Liga secunda din Spania si a unuia venit gratis de la AEK, dar cu extrem de putine minute si goluri marcate in ultimele sezoane!!). Unii fotbalisti sunt marginalizati intentionat, doar pentru "vina" de a-si fi dorit si altceva decat o pseudo-performanta intr-un campionat si asa mizer. Patronul clubului continua tiradele rocambolesti devenite deja cotidiene, epitetul de "accident istoric" care i se atribuie capatand si mai mult contur.
Ceea ce este insa mai grav, mult mai grav, este ca "experimentului Hagi" i s-a adaugat, pentru a multumi masele in prag de an electoral, "experimentul Lacatus", care imi da frisoane si care ma determina sa-mi imaginez inca un sezon ratat, dupa deja "celebrul" 2007-2008.
Am mai spus-o si cu alte ocazii, imi vine foarte greu sa-l critic pe Lacatus, la fel de greu pe cat mi-a fost sa-i cer lui Hagi sa plece, pentru ca memoria ros-albastra ii va retine pentru eternitate, din postura de simboluri fotbalistice, in fata performantelor carora trebuie sa ingenunchem. Cu toate astea, cred ca interesele Stelei, sinonime cu performanta, caci doar performanta ne-a impins acolo unde suntem astazi si ne-a oferit vanitatea de a ne considera intotdeauna superiori, mai presus de timp si dincolo de orgoliile marunte ale detractorilor traditionali, impun masuri radicale in ceea ce priveste banca tehnica.
Ca antrenor, Lacatus pare ca nu va putea iesi vreodata din mediocritatea tehnicienilor de judet care gandesc jocul de fotbal prin prisma filosofiei lui "care pe care". Daruirea si atitudinea, desi importante in orice joc colectiv, nu pot suplini prin ele insele carentele antrenorului din punct de vedere tactic ori de intelegere a potentialului si pozitionarii in teren ale jucatorilor. De pilda, Dayro Moreno este folosit gresit, la mijloc, epuizandu-se inutil prin dese veniri in propria treime pentru recuperari de baloane sau in curse solitare pe benzi. El este un atacant prin excelenta, care ataca poarta cu fata spre ea, pentru a-si pune in valoare atributele esentiale si anume viteza si tehnicitatea. Intr-o situatie similara a fost si Mutu la Euro, in special in partida cu Olanda, cand a fost stors ca o lamaie de un antrenor obtuz, Victor Piturca.
De asemenea, fixatia titularizarii lui Nicolita, coroborata cu declaratia potrivit careia acesta ar fi singura varianta pentru postul de mijlocas stanga, ignorandu-se complet cea a pustiului Ochirosii, este cel putin caraghioasa. Mai mult, nu mi se pare corect sa se dea vina pe fotbalisti pentru ca nu au reactionat corespunzator dupa ce au primit gol, atata vreme cat de cele mai multe ori sfaturile, incurajarile (nu tipetele!) si deciziile bancii tehnice pot deveni hotaratoare in economia jocului. Antrenorul nostru a ramas insa tintuit pe banca, prizonier al unui modul tactic originar, astfel incat cursul jocului a curs implacabil spre o infrangere meritata si, in egala masura, rusinoasa. Din pacate, strivit si de afectiunea neconditionata a publicului, Lacatus ne arata ca "scoala vietii" in materie de antrenorat nu va putea echivala vreodata macar cu o ora de Coverciano sau de Clairfontaine...
Mi-as fi dorit sa debordez de optimism in acest inceput de sezon, insa circumstantele actuale ma fac sa cred ca inca nu am vazut ce e mai rau. Dincolo de toate problemele de lot, de posibilul dezechilibru valoric intre compartimente, absenta unui tehnician de anvergura care sa-l modeleze si sa-i utilizeze potentialul in mod just ne va pune intr-o postura foarte delicata. Mai bine insa mai devreme decat mai tarziu, pentru a mai putea salva ceva!
Forza Steaua! Intotdeauna Superiori!
Alex (Piece)