Cine are revelații amare și suspinã fatidic citind seria de investigații ale lui Cãtãlin Tolontan (altfel un excelent demers jurnalistic: jos pãlãria!), comite o greșealã vizibilã. Fotbalul nostru nu a ajuns pe treapta cea mai de jos a existenței lui, nici Becali (oricare din ei), Sandu, Lupescu sau Florea nu sunt chiar Cavalerii Apocalipsei. A mai fost rãu și probabil cã va mai fi. Diferența e cã acum 20 de ani, când jocurile le fãceau tovarãșii Ceaușescu, Postelnicu și Bobu, "prostimea" își vedea de traiul mizer și nici nu bãnuia cã marii oameni ai țãrii își bat capul cu cine câștigã campionatul de fotbal.
Între timp, în plin capitalism și erã informaționalã, România întreagã a devenit un show gigantic! Ceea ce ieri (un ieri generic, se înțelege) nu se știa, ci doar se zvonea, azi se tipãrește negru pe alb pe blogul redactorului-șef al celui mai citit cotidian de sport din România. Într-un fel, acestea sunt binefacerile societãții deschise: ceea ce acum 20 de ani de zile știau doar inițiații (nomenclaturiștii, recte), acum - curat democratic! - știm cu toții.
Ce sã mai credem, deci, când zilnic apare atâta mizerie dintr-un fotbal în care niște naivi încã se mai bucurã la goluri și înjurã la faulturi și cartonașe? În ce mã privește, departe de a crede cã toți sunt o apã și-un pãmânt, redevin convins cã Europa va fi din nou turnesolul unei competiții aflatã într-o crizã cronicã. Sã așteptãm deci meciurile din Europa: acolo vom vedea cât de antrenori sunt Andone, Lãcãtuș, Rednic și Peseiro, cât de manageri sunt Adrian Ilie, Mureșan, Borcea sau Copos, câtã viziune și strategie (aiurea..) au Paszkany, Becali, Taher și ceata de la Dinamo.
În rest, n-avem de ce sã cãutãm fecioare printre fetele din "casa cu felinar"...
Forza Steaua! Hai Lãcã! Hai bãieții!
Ovidiu
