În urma publicãrii articolului Ceaușescu, primul blatist al țãrii în Evenimentul Zilei, am avut un scurt schimb electronic de replici cu autorul sãu, deși nu credeam cã voi primi un rãspuns. Cu acordul domnului Matei Udrea, reproduc aici partea relevantã a conversației noastre, atât pentru cã materialul original a fost folosit în scopuri propagandistice pe site-ul suporterilor rapidiști, cât și pentru aduce câteva completãri demersului jurnalistic pe care l-a început.
Domnule Udrea,
Dacã aș avea vreo speranțã în privința imparțialitãții dumneavostrã în legãturã cu istoria fotbalului românesc, v-aș atrage atenția asupra declarației patronilor echipei Carmen din 1947, conform cãreia singurul lor scop este de a lupta rasial împotriva Ciocanului (fost Maccabi, viitor Dinamo prin fuziune cu Unirea Tricolor) și politic împotriva CFR-ului. Asta aratã cel puțin douã lucruri:
- deși desființarea clubului lui Mociornițã a avut legãturã cu promovarea ASA-ului din Divizia B (ultima existentã în 1947, și cea în care fusese înființatã Steaua) în A, au existat și alte motive pentru tratamentul aplicat Carmenului (ostilitatea conducãtorilor sãi fațã de evrei și comuniști)
- actualul Rapid era asociat încã de atunci, pe bunã dreptate, cu bolșevismul. Un articol serios și bine documentat ar trata și problema clubului favorit al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, înființat în urma unei circulare a Sportintern, secție a Internaționalei Comuniste.
V-aș putea spune mai multe, dar presupun cã sunteți un simplu suporter "singur împotriva tuturor" aterizat într-o redacție.
O zi bunã,
Tiberiu Florea,
Asociația Independentã a Suporterilor Steliști
Domnule Tiberiu,
Aveti dreptate cind spuneti ca au stat si alte motive la baza desfiintarii echipei Carmen decit acela de a face loc gruparii care reprezenta Armata. La fel cum s-a intimplat si cu Unirea Tricolor (socotita pe atunci echipa legionarilor), desfiintata pentru a face loc echipei Dinamo (probabil ca stiti ca s-a si numit, la un moment dat, Dinamo Obor).
Mai aveti dreptate si cind spuneti ca Rapidul (pe atunci CFR) era asociat bolsevicilor. Din pacate, nu se poate spune nici despre Dinamo, nici despre Steaua sau Rapid ca ar fi echipe de sorginte autohtona. Ripensia, Venus, Unirea Tricolor au fost echipe de traditie desfiintate pentru a le face loc celor cu origine "sanatoasa" (nenumaratele ASA, Dinamo, Locomotiva, Petrolul, Flamura etc).
Banuiam ca materialul va fi interpretat ca un atac la adresa echipelor Steaua si Dinamo, pentru ca e greu sa se treaca peste partizanat. Intimplator, nu tin cu Rapid (si nici macar n-am nutrit vreodata simpatie fata de aceasta echipa). Veti gasi, daca veti cauta pe internet, destule materiale critice scrise de mine la adresa gruparii din Giulesti. Am facut-o fara ura, pur si simplu pentru ca la momentul respectiv am crezut ca aceasta grupare merita criticata.
Sa stiti insa ca, daca negam sau uitam trecutul, nu inseamna ca el n-a existat. Stim cu totii ca Steaua si Dinamo au discutat de pe pozitii de forta cu celelalte echipe din fotbal. Stenograma pe care o prezentam in ziar nu este un demers impotriva acestor echipe. Pur si simplu relatam niste fapte petrecute acum 55 de ani. Si constatam ca obiceiurile existente acum in fotbalul nostru (bani negri, arbitri corupti, influente asupra conducerii FRF, aranjamente) nu sunt deloc noi. Erau politica de stat inca de pe atunci. Cred ca asta ne ajuta sa intelegem de ce e asa greu sa scapam de aceste metode.
In ziarul de miine veti citi ce-a patit Titus Ozon cind a incercat sa plece de la Dinamo. sunt lucruri pe care mi le-a povestit chiar fostul mare fotbalist, cu un an inainte sa dispara din aceasta lume. Este o poveste cutremuratoare, care n-ar putea fi redata fidel in spatiul limitat al ziarului. Dumneavoastra v-ar fi placut sa traiti intr-o astfel de lume, in care sa va fie frica sa spuneti ce ginditi si ce vreti sa faceti? In care sa fiti arestat pentru simplul fapt ca parintii dumneavoastra erau simpatizantii unui alt partid?
Revenind: va asigur ca materialul de fata nu se doreste un atac la Steaua si la Dinamo. Oricum, actualii jucatori si suporteri n-au nici o vina pentru cele intimplate acum o jumatate de secol. Tot asa cum suporterii si jucatorii nu au de ce sa fie acuzati pentru faptele de acum ale conducatorilor, care in nici un caz nu fac cinste cluburilor lor. Si aici nu e vorba doar de Dinamo si Steaua. Priviti-o ca pe o relatare istorica. Un document din care descoperim ca, de fapt, in Romania s-au schimbat prea putine lucruri, indiferent cine a fost la putere.
O zi buna si dumneavoastra,
Matei Udrea
