UEFA a confirmat prin secretarul general David Taylor ca Steaua va juca in acest sezon in Champions League insa spune ca scandalul Valiza ii poate aduce prejudicii mai tarziu.
Situatia Stelei este diferita din punct de vedere al neregulilor comise, cele pentru care a fost deja penalizata de Federatia Romana. Pentru ca decizia finala nu a fost luata in tara sau la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Nici noi nu putem actiona in vreun fel pana cand acest proces nu este terminat, pentru ca decizia finala ar putea fi in favoarea clubului. Noi ne ocupam de bunul mers al competitiilor fotbalistice. De aceea, Steaua este admisa anul acesta in Liga Campionilor, dar cazul nu e inchis. Asa ca e posibil ca anul viitor UEFA sa actioneze in vreun fel impotriva Stelei, a declarat secretarul general al UEFA.
Asadar, macar stim ca in acest an Steaua va participa incepand cu preliminariile, in Champions League. Vestea e bine venita pentru club, care va sti ce strategie sa aplice in privinta urmatoarelor transferuri.
Vestea este extraordinara pentru noi suporterii Stelei, care am suferit mult in aceasta vara, pe aceasta tema.
Decizia UEFA vine ca o palma data comisiilor FRF care fara a avea o rezolvare finala a cazului la DNA, au depunctat Steaua si au lovit astfel in imaginea ei.
Cu Steaua in grupele Champions League!
In sfarsit cu fruntile descretite. Partial, pana la aflarea deciziei finale a DNA, dar e in sfarsit putina liniste in sufletele noastre.
Sperante desarte pentru Rapid si CFR, care ar fi dorit ca echipa din Giulesti sa ia locul Stelei in prestigioasa competitie europeana.
Rapid si CFR... doua surori gemene intr-ale raului, care au contribuit din plin la consfintirea unei ierarhii finale mincinoase. La stabilirea unei campioane prin frauda.
Virgil
