Mai este foarte putin pana cand vor incepe Jocurile Olimpice de la Beijing. Euro 2008 este pe final, duminica urmand a afla noua nationala - regina a Europei. In Romania scandalurile se tin lant, dupa mentinerea deciziei de depunctare a Stelei vin acum posibila demisie/demitere/plecare a lui Piturca, "disputa" Dragomir - Lupescu, noul sef al arbitrilor, etc.
Toate acestea ma fac sa ma intorc la Jocurile Olimpice. In special la deviza lor :"Important este sa participi, nu sa castigi". O fraza veche de 2.000 de ani, cand invingatorul primea doar o cununa de dafini si recunoasterea participantilor.
N-am sa fiu ipocrit si sa pretind acelasi lucru in zilele noastre, acum cand sportul in general, si fotbalul in special , sunt afaceri. As fi vrut insa sa pretind acest lucru de la spectatori, de la oamenii pentru care sportul, fotbalul in cazul nostru, ar trebui sa insemne destindere si, de ce nu, poate chiar socializare.
Aici termin cu generalizarea, pentru ca este evident ca nu toti oamenii vad anumite lucruri in acelasi fel. Fotbalul intr-adevar naste pasiuni si emotii mult mai puternice decat orice alt sport. Fotbalul intr-adevar este urmarit de miliarde de oameni din intrega lume. Insa, inainte de toate, fotbalul este jucat de oameni pentru oameni. Sau cel putin asa era odata.
Ciudat, dar gandul imi fuge in patria mama a "fotbalului afacere", Anglia. Acolo, in aproape fiecare week-end, cateva mii de oameni umplu stadioane mici si cochete si isi urmaresc echipa favorite, neinteresandu-i ca aceasta evolueaza in Liga a 4-a sau a 5-a. Ei vin sa priveasca un spectacol, sa se destinda, sa socializeze, sa se bucure la goluri si victorii si sa fie alaturi de prieteni la infrangeri.
Sunt oamenii care puteau sustine o echipa din Premier League, care putea fi patimasi, care se putea bate (la propriu) cu alti suporteri rivali, puteau fi hai sa spunem spectatorul tipic de fotbal (din pacate). Ei au ales sa fie fanii fotbalului si atat. Au ales sa urmareasca jocul si atat. Ei au ales sa nu ii intereseze conspiratiile, valizele cu bani sau jignirile nesimtite rostite in gura mare la TV.
Binenteles ca Anglia nu este un exemplu singular. Acelasi lucru se intampla si in Germania, Franta sau Olanda. Acelasi lucru l-am observat, extreme de rar, si in Romania. Cateva sute de oameni se duc week-end de week-end sa isi sustina echipa favorita, care evolueaza in Liga a III-a. Se bucura la victorii si strang din dinti la infrangeri. Dar intotdeauna revin la stadion. Nu protesteaza impotriva conducerii lipsind de la meciuri, nu se plang de costurile biletelor (da, incredibil dar oamenii cumpara bilete la meciuri de Liga a III-a), ci doar urmaresc un meci de fotbal. Faptul ca evolueaza echipa favorita este un bonus.
Inchei cu o fraza ce ii apartine multiplei campioane Elisabeta Lipa:" Vreau sa ajung la Olimpiada, sa concurez alaturi de mii de sportive din intreaga lume". Alaturi, nu impotriva. Ciudati mai sunt campionii astia…
Marius