Au trecut deja cateva zile dupa meciul cu Olanda. Supararea a trecut, la fel cum cred ca a trecut la majoritatea suporterilor. In momentele acelea de final am fost dezamagit de propria reprezentativa. O echipa nationala care se duce sa ne reprezinte tara la un turneu final, care e favorizata de arbitrii, care intalneste in ultimul meci Olanda fara 9 titulari si fara chef de a incurca planurile noastre de a accede in finala. Si totusi ne bate fara drept de apel. Mi-era rusine de propria tara cand vedeam cum ne umilesc olandezii, si ma gandeam cu groaza a doua zi cum ne vor lua peste picior italienii si francezii. Gandind la rece acum cred ca am gasit si o explicatie a ceea ce ni s-a intamplat.
De vina nu e echipa nationala. Nu e de vina Banel, nici Codrea nici macar Daniel Niculae. Ei sunt doar niste fotbalisti dornici de afirmare. Si nu cred ca poate nimeni sa puna la indoiala ca nu au vrut. De vina este mentalitatea noastra romaneasca. De vina e faptul ca ne multumim cu putin. Blestemat sa fie regimul comunist care ne dadea un carton de oua si daca vroiam mai mult ne inchidea gura cu pumnul. Asa am ajuns sa nu aspiram la mai mult. Sa ne bucuram de lucruri mici , de lucruri absolut normale pentru alte tari mai dezvoltate ca noi.
Imi era rusine cand ma uitam la televizor si vedeam in piata universitatii suporterii stelisti sarbatorind accederea in Grupele UEFA Champions League. Ce e asa de special? De ce pentru unele echipe este un lucru normal? Chiar si echipele din alta tari care se califica mai rar in Champions League nu scot suporterii in strada sa sarbatoareasca acest lucru. De ce numai la romani se intampla asa ceva? Mi-e rusine cand vad scandalul si mocirla din fotbalul romanesc. Cand vad atata patima la suporterii unor formatii care stau capre voit cu alte echipe. Si culmea e ca acei suporteri se mai si mandresc cu lucrul acesta.
Mentalitatea nu mai e sa invingem noi mereu. Mentalitatea e sa piarda rivalii nostri. Si nu in ultimul rand mi-era groaza cand ma uitam la stiri si vedeam suporterii din toata tara care se duceau si sarbatoreau un punct cu Franta, sau mai tarziu un punct cu Italia. Adica, fratilor, stati asa? Atat de prejos am ajuns? Sa ne bucuram ca scoatem un amarat de punct cu echipe care in afara de palmares la momentul cand am jucat cu ei nu au avut absolut nimic de aratat? Sa ne bucuram ca facem un egal cu Franta fara sa tragem un sut pe poarta? Am ajuns sa iesim in strada pentru ca un arbitru nu vede un gol valabil al italienilor, si pentru ca italienii au avut ghinion cu noi. Italia era o echipa care nu trebuia batuta. Trebuia macelarita. Eu nu am sa ma duc niciodata sa sarbatoresc o remiza, nu am sa ma duc niciodata sa sarbatoresc infrangerea rivalilor nostri. Eu am sa ma duc sa sarbatoresc doar succesele noastre. Ale nationalei, ale Steiei , ale poporului roman.
Radooku_Steaua
si daca ne calificam si anul` asta...o sa merg si eu si-o sa sarbatoresc 
