Cãutând prin biblioteca bunicilor, zilele trecute, am dat cu totul întâmplãtor peste o veritabilã bijuterie. Este vorba despre jubileul primilor 20 de ani de existențã ai Stelei, prilej cu care Clubul Sportiv al Armatei a editat acest album ,, Steaua București 1947 - 1967 ''. Sunt prezentate aici în rezumat activitãțile din primii 20 de ani ale tuturor secțiilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Mulți dintre dumneavoastrã vor fi surprinși sã afle cã în acele vremuri Clubul Steaua avea chiar și o secție de alpinism, o secție de motociclism sau o secție de hipism (cãlãrie). Sunt menționați aici toți antrenorii și sportivii care au activat în cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, de la secția de schi(!) și pânã la fotbal, fiind practic prezentatã în articole și fotografii o veritabilã uzinã de sport!
E chiar emoționant sã gãsești într-o carte veche de 41 de ani o fotografie având sub ea urmãtorul text:
O fotografie îngãlbenitã de vreme (a fost fãcutã acum douã decenii) a primei echipe de fotbal a clubului nostru: Gh. Popescu , M. Ionescu , E. Mladin , A. Cernea , I.Mureșan , M. Crețu, I.Apostol, R. Catanã, V. Sturza , Conducãtor , S. Zeanã , Fl.Marinescu , I.Savu , V.Jivan, I.Molnar.
Tot în acest album, printre ai cãrui editori se aflã și Cãpitanul Cristian Þopescu(!), se face referire și la episodul Lutton Town, menționat și în articolul seniorului Constantin Ardeleanu. Unii dintre dumneavoastrã poate vor fi uimiți de momentul cutremurãtor de fair-play care va fi relatat în reproducerea de mai jos, care ar trebui sã punã oarecum pe gânduri pe ,, vedetele '' din ziua de azi.
Cu singurul regret cã nu vã pot împãrtãși și fotografiile - document care abundã în aceast album, voi reproduce pasajul dedicat secției de fotbal :
,, ...Rãsfoim cartea bogatã în fapte a secției de fotbal. Timp de 20 de ani aceastã carte a dobîndit noi și noi file, care amintesc multe momente de bucurie și nemãsuratã satisfacție, dar și destule întîmplãri care de-a lungul anilor au fãcut sã se strîngã inimile suporterilor, ca aceștia sã simtã în gurã gustul amar al insuccesului.
La începutul îngãlbenitelor file, am gãsit primul lot pe care Steaua (pe atunci A.S.A. București) l-a aruncat în focul unui baraj pentru promovarea în categoria A. Formația de bazã figureazã în paginile acestui album, dar socotim cã nu este lipsit de importanțã sã înfãțișãm cititorilor primul lot în întregimea lui. Iatã-l: Lãzãreanu, Savu, Penzeș, Panait, Tîlmaciu, Catanã, Cernea, Mladin, Jivan, Nanciu, Molnar, Gh. Popescu, Fãtu, Fl. Marinescu, M. Ionescu, Crețu, Pãlãdoiu, Apostol, Gheorghian, Onisie, Zeanã, Balasz.
Primul an a fost greu ca orice început: locul 14 (din 16 echipe) în campionat și eliminare din Cupa României încã din optimi. În schimb, în anul urmãtor, lotul este împrospãtat cu Tr. Ionescu, Apolzan, Androvici, Dușan, Bãdeanțu, N. Roman, N. Drãgan, Fr. Zavoda, P. Moldoveanu, Serfozo, Mercea.. Reabilitarea nu se lasã așteptatã: în campionat - locul 6 (din 14 echipe) și pentru prima oarã Cupa României (5 jocuri, golaveraj 19-3). Performanța Cupei va mai fi repetatã de echipa noastrã de încã 6 ori de-a lungul anilor (1950, 1951, 1952, 1955, 1962, 1966).
În 1950, numãrul formațiilor primei categorii se micșoreazã din nou. Federația de specialitate acordã numai unui numãr de 12 echipe dreptul de a-și disputa titlul de campioanã a țãrii. În acest an, în care în echipã sînt promovați ªt. Rodeanu, V. Moldovan, V. Zavoda, I. Alexandrescu, I. Voinescu, T. Bone, se mai cîștigã un loc în campionat. Dar ceamai importantã realizare este cristalizarea formației care avea sã devinã echipa de aur a clubului nostru. Care este urmarea imediatã?
În 1951 echipa noastrã realizeazã pentru prima datã - la numai 4 ani de la înființarea ei- eventul principalelor competiții interne, cîștigînd atît campionatul cît și Cupa României, creînd condiții ca în anul urmãtor o bunã parte din componenții ei sã fie distinși cu titlul de maestru al sportului.
Aceeași dublã performanțã va fi repetatã și în 1952. Dacã în 1951 cîștigase campionatul la mustațã, cu același numãr de puncte ca și principala ei urmãritoare -Dinamo București-, în acest an Steaua se departajeazã de cea de-a doua clasatã (tot Dinamo) cu douã puncte: Steaua 36 p, Dinamo 34 p, realizînd în același timp un golaveraj greu - 46 - 16 - , o diferențã pozitivã de 30 de goluri care, sã recunoaștem, nu stã la îndemîna oricui! Pînã în 1956 echipa de fotbal a clubului militar mai cucerește un campionat de seniori și altul de tineret, o Cupã a României, realizînd în același timp cîteva comportãri bune în jocuri internaționale intercluburi (cu Dinamo Tbilisi 1 - 0, cu La Gantoise 2 - 2).
Cartea echipei se deschide aproape singurã la filele anului 1956. Acesta este anul consacrãrii unei formații care prin fotbalul dinamic, spectaculos, eficace pe care îl practica, prin valoarea ridicatã a jucãtorilor sãi și prin performanțe rãsunãtoare, avea sã rãmînã în amintirea amatorilor de fotbal din țara noatrã. În campionat, 1956 a fost anul unor scoruri care erau grãitoare pentru diferența de valoare și de pregãtire dintre Steaua (pe atunci C.C.A.) și alte echipe de categoria A: 4 - 0 cu Dinamo București, 8 - 0 cu Dinamo Bacãu (la Bacãu), 5 -1 cu Flamura Roșie Arad, 6 - 0 cu Locomotiva Timișoara, 4 - 1 cu Progresul București, 6 - 0 cu Minerul Petroșani, 3 - 0 cu ªtiința Cluj, 5 - 0 cu Progresul Oradea. Dar nu se pot uita nici înfrîngerile: 0 - 1 cu Dinamo Bacãu la București(!), 0 - 5 cu ªtiința Timișoara (militarii au jucat cu 8 rezerve), 0 - 3 cu Flacãra Ploiești în retur. Dar linia generalã a comportãrii echipei a fost remarcabilã: 24 partide susținute, dintre care 15 victorii, 3 egale și 6 înfrîngeri, 64 de goluri marcate și numai 28 primite. Campionatul a fost cucerit la 4 puncte diferențã fațã de a doua clasatã.
La 24 Iunie în același an a fost programatã la Belgrad o întîlnire amicalã între România și Iugoslavia. Pentru prima datã în istoria fotbalului nostru, în lotul național au fost selecționați 12 jucãtori de la Steaua (întreaga echipã, plus portarul de rezervã Toma). Vã amintiți? Formația noastrã a cîștigat partida cu 1 - 0 printr-un gol înscris de Cacoveanu (lui Beara!). Toma, în mare formã, a apãrat cu brio un penalti șutat de celebrul Vukas, care juca a 50-a partidã din cariera lui de internațional. Iatã alcãtuirea formației române: Voinescu (Toma) - V. Zavoda, Apolzan, Szoko - Onisie, Bone - Cacoveanu, Georgescu, Alexandrescu (Constantin), Fr. Zavoda, Tãtaru (Alexandrescu). Deci 11 jucãtori de la Steaua. (Numai V. Dumitrescu, rezervã nu a jucat.)
În toamna aceluiași an, formația militarã a fost invitatã la un turneu de 4 jocuri în organizarea clubului Lutton Town, a cãrui echipã fusese surclasatã ca cîteva luni în urmã pe Stadionul 23 August, cu 5 -1. Era unul dintre puținele cazuri cînd o echipã strãinã susținea un numãr atît de mare de partide cu echipe din prima ligã profesionistã englezã în cadrul aceluiași turneu. Rezultatele sînt cunoscute. Atunci, în Anglia, cronicarii de specialitate de la diferite publicații au avut cuvinte de laudã despre echipa noastrã, despre Constantin, despre Apolzan, despre Onisie (care s-a debitat în contul formației din Sheffield cu o... plasã ruptã).
În 1956 formația noastrã de fotbal a întreprins un turneu de patru jocuri în Anglia, dînd curs unei invitații a clubului Lutton Town. Echipa din Lutton ne vizitase țara cu cîtva timp înainte și în jocul cu C.C.A. de pe Stadionul 23 August, românii fuseserã net superiori. Fãrã Apolzan în formație (stoperul militar era indisponibil) echipa armatei noastre cîștigase meciul cu 5 - 1 !
În primele douã partide din Anglia, formația militarã realizase douã egaluri: 1 - 1 cu Arsenal și 3 - 3 cu Sheffield Wednesday, lucru neobișnuit pentru echipele care debarcau pe Insulã și care, mai toate, cunoșteau insuccesul. Jucãtorilor din Lutton le revenea, oarecum de drept, onoarea sã obținã un rezultat favorabil pe teren propriu, atît pentru semiinsuccesul colegilor lor din cele douã formații ale primei ligi profesioniste engleze, cît și pentru propria lor revanșã în urma înfrîngerii de la București.
Așa cum începuse jocul, se pãrea cã englezilor le ies numai bine socotelile. Deși românii jucau pe linia frumoaselor lor evoluții, totuși dupã vreo 30 de minute erau conduși cu... 3 - 0 !
Cu toate acestea echipa bucureșteanã a dat gol în prima reprizã. Onisie, executînd o loviturã liberã în terenul advers, i-a pus mingea pe cap lui Constantin, care a fãcut o semiîntoarcere și l-a trimis pe portarul Stretton cãtre vinclu. Golul a fost imparabil.
Imediat dupã reluare, la vreo douã minute, Alexandrescu a scãpat de sîcîiala stoperului englez și l-a obligat pe portarul formației gazdã sã scoatã din nou mingea din poartã.
La scorul de 2 - 3, jucãtorii militari au întrevãzut cã nu pot pierde acest meci, oaspeții fiind cei care conduceau ca joc ostilitãțile. Eforturile gazdelor nu mai aveau siguranța de pînã atunci și, în general, englezii nu mai puneau probleme grele românilor.
A urmat mult controversatul gol egalizator al lui Onisie. Iatã ce spune chiar cel care l-a semnat:
-La o acțiune ofensivã a gazdelor, am recuperat balonul pe la vreo 40 m. Imediat echipa nostrã a luat poziția de atac. Cînd Tãtaru a vãzut cã mingea e la mine n-a mai așteptat și a sprintat. Eu i-am trimis-o în fațã, dar nu m-am oprit. Am alergat sã fiu mai aproape de Nicușor (Tãtaru). Extrema noastrã vrînd sã-și depãșeascã a trimis mingea în acesta, de unde a ricoșat spre mine; mã aflam la vreo 13 m de poartã, într-o poziție bunã. N-am mai așteptat alt îndemn. Într-o secundã, am calculat toate elementele și am tras destul de tare.
-Toate ziarele au scris atunci: A fost un șut nãprasnic.
-Se poate! ªtiu cã mingea a mers unsã și s-a oprit în... peluzã! Dupã o clipã de tãcere s-au dezlãnțuit aplauzele. Arbitrul, aflat departe de fazã, nu vãzuse golul. La insistențele publicului, care atunci într-adevãr a demonstrat fair-play-ul englez (nu cum s-a întîmplat în ultimul nostru joc), el și-a consultat ajutorul de la tușã, care a indicat gol! Neconvins pe deplin, conducãtorul jocului s-a deplasat la poartã cercetîndu-i plasa. Înspre colț, sub bara trasvresalã plasa era ferfenițã... Nu cred cã șutul a fost atît de tare. Mai degrabã cred cã materialul plastic din care fusese fãcutã plasa nu avea o calitate prea bunã...
Ceea ce s-a petrecut apoi este cunoscut. Cãtre sfîrșit Constantin a mai pus o datã capul la o minge și scorul a devenit 4 - 3 pentru echipa noastrã, care a realizat astfel un frumos succes.
...Cartea de fotbal. În filele ei sînt cuprinse numeroase amintiri din jocurile internaționale ale echipei. Steaua se poate mîndri cã în palmares și-a înscris victorii asupra unor echipe vestite, ca Internazionale Milano, Borussia Dortmund, Vasco da Gama, Beogradski S. K. , Honved Budapesta (pe ãștia îi bãteam chiar și în perioada în care Ungaria era vicecampioanã mondialã n.a.), Lazio, Legya, Racing Club Paris, Panatinaikos Atena, Vorwarts Berlin, Derry City și echipa reprezentativã a Israelului.
În prezent formația noastrã se mai aflã încã pe calea cãutãrilor unei formule de echipã, care sã fie capabilã a îmbogãți frumoasele tradiții ale secției. Conducerea clubului și a secției se strãduiesc sã ia cele mai nimerite mãsuri pentru ca echipa de fotbal sã depãșeascã mediocritatea în comportare înregistratã în ultimele sezoane, sã redevinã o formație de prima mînã a fotbalului românesc.
Am început cu lotul primei formații de fotbal, alcãtuitã atunci, în 1947. Cea mai potrivitã încheiere ni se pare enumerarea actualei generații de fotbaliști care îmbracã tricourile roș - albastre: Haidu, Suciu, Sãtmãreanu, Dumitru Nicolae, Hãlmãgeanu, Petescu, Chiru, Jenei, Dumitru Popescu, Negrea, Vigu, Sorin Avram, Pantea, Soo, Constantin, Voinea, Creiniceanu, Micu, Manea, D. Savu, E. Danu, Tãtaru II, Nistor, ªt. Nae.''
Text reprodus din albumul aniversar Steaua BUCUREªTI 1947 - 1967, apãrut la Editura Militarã la data de 20 - 05 - 1967
Cristian Ionuț
(LDS)
